+tulbure +linistea

Înţelepciunea te învaţă să te îndepărtezi de oamenii şi situaţiile care scot la suprafaţă partea întunecată din tine sau care îţi ameninţă principiile, valorile, respectul de sine şi moralitatea. Nu permite nimănui să îţi tulbure pacea interioară şi liniştea minţii.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu lăsa fleacurile să-ţi tulbure liniştea minţii... Viaţa este prea preţioasă pentru a o jertfi mofturilor de-o clipă... Ignoră-le!

citat din Grenville Kleiser
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vanitate

Vanitatea este un călător întârziat care bate la poarta sufletului omenesc. Cei slabi, dornici de glorie, care speră să se ridice fără muncă, vor primi cu multă dragoste şi alai pe acest strălucit oaspete; însă oamenii de ştiinţă, filozofii şi visătorii timpului, care urmăresc un ideal în viaţă, nu se vor osteni să deschidă măcar o poartă acestui drumeţ, temându-se să nu li se tulbure liniştea lor sufletească.

definiţie de Vasile Conta
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu permite nimănui să îţi tulbure pacea interioară şi liniştea minţii.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la vârsta la care sunt capabilă să nu las pe nimeni şi nimic să-mi tulbure liniştea.

citat din Beatrice Vaisman (27 mai 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu grindină afară
şi trag storurile la fereastră
să nu-mi tulbure
liniştea din casă
şi din sufletul meu.

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri obosite

mi-am dezgolit gândurile într-o noapte
cuvântul rătăcea în neliniştea tunetului
departe, alte cuvinte izbeau malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat în tăcere
să nu tulbure zborul pescăruşilor
liniştea curgea oblic
printre obosite şoapte
drumuri mergeau agonic în tristeţea serii
erau încărcate de întrebări eşuate
azi păşesc printre orizonturi umede
sunt lacrima ploii pe zidurile lumii
sunt val ce se sparge de mal
sunt ţipătul cerului pe mări de opal
în zori, alte drumuri, fără cuvinte, fără întrebări
drumuri părăsite, drumuri irosite
în faţă, uşa timpului...
cioc-cioc-cioc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

liniştea păşeşte prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
porneşte din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu

e totuşi iarnă vântul îşi lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopţii

liniştea... acea linişte locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta

Doamne, şi e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în şoaptă
să nu tulbure liniştea înmiresmată

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodul

Cântă-n strana cea rece şi pustie
Melodul ce de viaţa vie a uitat;
Îşi împarte sufletul între dor şi trufie,
Nu spune nimănui nimic; e sieşi cenzurat!

Cântă şi surpă din cuvinte mereu
n-are decât liniştea de veci înainte;
Iubeşte rănile ce ard în Dumneyeu
Şi cade tulbure în oarbe jurăminte!

Melodul şi-a-nscripţionat pe lacrimi!
Comoara din ceruri azi, nevăzută;
A uitat de moarte, a uitat de patimi
Şi... josul paginii citite tainic tot sărută!

Melodul a uitat de mamă şi de tată...
E în pustiul cel adânc, vibrant;
Mai prelungeşte şoaptele c-o şoaptă
Şi cântă peste timp, ades însingurat!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte şi taină...

Vreo cinci vreascuri, ard pe vatră, o ulcică fierbe-n spuză,
Lângă scară, latr-un câine, la o vrabie ursuză
Un papuc e ros în bot, celălalt, nu are talpă,
O bătrână, o icoană, uşurel prin curte calcă
A dus apă şi grăunţe, la o mână de găini,
Un cucoş, cucurigeşte, cu ambiţie-n vecini
Dinspre munte, bate vântul şi curând începe ploaie,
Fuga, fuga, zice biată, m-oi ascunde în odaie
Şi să plouă, să reverse, Domnul, ale lui potoape
Eu mi-am terminat pe azi şi mă pregătesc de noapte.
Să nu uit de oala aia, că de nu, mâine postesc
Doamne, lasă-mă aşa şi din suflet mulţumesc!
Că de-mi pot purta de grijă, mai fac umbră pe pământ
Căci în palmele zidirii şi eu pulberea îi sunt
Şi târziu, când somnul strânge împrejurul ei visarea,
Vin din lumi necunoscute, îngeri, binecuvântarea
Iar pe vatră au rămas, doar cenuşa şi cărbunii,
Peste care se coboară, pe-o fereastră, raza lunii
Şi par umbre însufleţite, toate câte-s prin căsuţă,
Liniştea e-aici stăpână, zână tainică, desculţă

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!