+persoana +iubita

It's all baloney!

Cu alte cuvinte – GOGOŞI, hrana, locul şi crima,
Spuse profesorul Blima, Excesescu îl contrează
Cu un brad şi cu o brează, iar eu vin din Engadin
Cu biciuşcă şi lumini, spectatoate nu-s doar Hus,
De poeme sunt sedus, nu alerg la maraton, prefer
Statul la balcon ori căderea-n gol deschis,
Cum se-ntâmplă şi în vis. Ochii, ochii, ochii mei
Au murit ca nişte miei, peceneg cu peceneg
şi cuman c-un singur neg, iar caii de-aluminiu să mă pască,
eu v-am iubit, am ars precum o iască. A trecut vremea,
schimbăm ritmul şi rima, deci a trecut vremea oiţelor fericite,
a lupilor cu rochiţe de vară, şeful cel mic îl naşte pe cel pitic,
din Marx în Lenin, în Stalin, apoi în salina amară, viaţă pe creştet,
la creşă e Beckett, el joacă-n persoană, absurdă hârjoană,
să-l batem sălbatic, iubim doar ce-i static şi logic şi clar,
că n-om fi măgari, s-au terminat şi funeraliile, succes,
s-a încheiat un an, progres nu văd, dar simt cum creşte
o ură oarbă ca-n Pacific doar un peşte, avea bătrânul meu
trei aripi de gigant, el poposi din Spania-n Levant,
apoi a fost un înecat frumos, zâmbea timid din piele şi din os,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi ceea ce vrei să găseşti

Căutăm un prieten
Căutăm persoana potrivită
Căutăm pe cineva care să ne înţeleagă
Căutăm un iubit sau căutăm o iubită.

Căutăm un drum perfect
Căutăm o oază de linişte
Căutăm să ajungem undeva de unde să nu mai vrem să plecăm
sau căutăm cea mai frumoasă privelişte.

Căutăm sensuri, căutăm răspunsuri
Căutăm răsărituri şi în acelaşi timp căutăm apusuri.

Căutăm, căutăm, căutăm şi nu găsim
pentru că noi înşine
ceea ce vrem să găsim
trebuie să fim.

poezie de Mihai Gavrilescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranta in iubire

Speranta e tot ce a ramas
Dintr-o dragoste pierduta
Atunci cand a uitat de tine
Persoana mult iubita.

Ramai cu sufletu pustiu
Si inima ti-e franta
Continuand sa crezi mereu
Ca dragostea e sfanta.

Cand e furtuna-n viata ta
Si nori negri vezi mereu
Sa-ti amintesti ca dupa ploaie
Mereu apare-un curcubeu.

poezie de Marius Vintilă
Adăugat de Marius Vintilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pieptul ţi se eliberează

Când pieptul ţi se eliberează de eul tău limitat,
Îţi zăreşti persoană iubita fără vârstă.
Nu te poţi vedea pe tine însuţi fără o oglindă.
Priveşte la persoana iubita. Ea este cea mai strălucitoare oglindă.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul

E zi de iarnă
E Crăciunul!
Şi este divină,
Persoana iubită.

Moşule atât îţi zic,
Totul e tainic,
Fă timpul mirific,
Fără ea nu-i nimic.

E 25 Decembrie
Şi fac totul cum trebuie.

Eu te aştept cu drag,
Poate vi cu un dar!

poezie de Ionuţ Săvulescu (25 decembrie 2016)
Adăugat de Ionuţ Săvulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, am înţeles...

Am înţeles, în sfârşit, de ce mămica
Nu mă lua la mormânt la bunica,
Imaginea ce astăzi să o văd mi-a fost dat
M-a-ntristat profund şi sufletul mi l-a marcat.

Măicuţa mea îşi plângea mama cu lacrimi amare
Mângâia poza bunicii şi se uita la ea ca la soare,
Strângea cu braţele-i firave o cruce din piatră rece
Ridicând câte-o rugă pentru cea care nu trebuia să plece.

Degetele-i intrau în ţărână smulgând buruianul uscat
Şi-apoi cu flori multicolore mormântul l-a împrospătat,
Fumul candelelor în rotocoale se înalţa spre cer
În liniştea apăsătoare a acelui loc trist şi auster.

Doamne, nu vreau ca pruncii mei să-şi cunoască bunica din poze sau din poveşti
Îmi doresc ca mulţi ani de acum înainte de prezenţa mamei să mă fericeşti,
Te rog, Dumnezeule Mare, ţine-o pe măicuţa mea frumoasă şi dragă sănătoasă
Nu vreau să sărut o cruce, ci pe cea mai iubită persoană când ajung acasă.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori mă îndepărtez de mine

Peste un timp o să ies la lumină,
nu-mi place să-mi las adevărul
să se piardă-n mulţime.

Aproape-n fiecare zi rup câte un gând
şi-l arunc în urmă zâmbind,
încerc altul cu ideea de pasăre
ce mă face să privesc spre cer.

Uneori mă îndepărtez de mine
căutând la alţii un rezultat palpabil
şi-mi doresc să valorific ocazia
prin adâncirea cunoaşterii interioare.

Îmbrac rănile în cuvinte care mângâie
pentru a uita de suferinţă
şi de a reface acel potenţial din trup
care vindecă şi apoi uită.

Tot ceea ce provoacă râsul

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut şi-a dispărut.

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Şi m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aş fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

"Unei trecătoare" este o poezie mai puţin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el şi nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărţi ale sale ("Poezii" şi "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuşi, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 şi în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut şi relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiţia "din trecut" şi de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!