+om +de +ştiinţă

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul înapoi

Uităm adesea trecutul
evităm mereu prezentul
nu gândim atenţi la viitor
omitem cu bună ştiinţă
componenta spirituală din noi
veneram prea puţin clipa
şi totuşi azi de dimineaţă
am dat ceasul înapoi
cu o oră apoi cu multe ore
până s-au prefăcut în ani
în ani foarte muli ani
voi relua hotărât copilăria
nu mă aşteptaţi la serviciu
mâine voi fi iar la grădiniţă.

poezie de David Boia (1 noiembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmi moderni

Ţărână - suntem toţi ţărână,
E de prisos orice trufie...
Ce-a fost, în veci are să fie...
Din noi nimic n-o să rămână.
Zadarnic falnice palate
Sunt în pământ rădăcinate:
Nici o pieire nu s-amână.
Despoţi, cu frunţi încoronate,
Poeţi, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de ştiinţă,
Pagâni, vestiţi prin necredinţă,
Nici o pieire nu s-amână...
Ţărână, suntem toţi ţărână.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărturarii de la nu la da

Dante Petrarca, Toma d-Aquino Roger Bacon

Galileo Rabelais Montaigne Descartes Racine

Pascal Leibniz Kepler Huyghens Newton

Voltaire Buffon Montesquieu Goethe

Rousseau Maistre Chateaubriand Lamartine

Michelet Mommsen Treitschke Ostwald

Brunetiere Barres Lemaître Peguy

Maurras d-Annunzio Kipling şi ceilalţi

cărturari

re-numiţi şi ne-numiţi

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (15 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi va fi dragoste

Stau pe genunchi şi- i
spun lui Dumnezeu
că o să plec
respir sacadat
uneori
mă întorc în timp şi mă ascult
spun în gând Tatăl nostru
sperând că-n următoarea clipă
voi fi altfel
mai mult decât atât
voi şti unde se tot duc oamenii
în pământul de sub pământ
sau în cerul de sub cer
voi şti sensul multor lucruri
pe care cu bună ştiinţă
le-am ignorat
voi împărţi sfârşitul lumii
în cioburi
câte unul pentru fiecare
nu voi fi trist

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o schimbare a dascălilor într-o mare şcoală publică

O, Ida, unde-i fala ce-o aveai
Când Probus îţi era magistru? Vai,
Ca vechea Romă care, drept Cezàr,
Îşi alesese-un necioplit barbar,
Ai decăzut şi tu, punând în locul
Lui Probus pe Pomposus-dobitocul
Sărac în duh şi fără de simţire,
Care a pus asupră-ţi stăpânire,-
Pomposus, cel lipsit de cuviinţă,
Cu grai pompos şi sarbădă ştiinţă,
Lăudărosul care-a introdus
Noi reguli, cum în nici-o şcoală nu-s.
Având drept normă doar pedanteria,
Domneşte-aplaudându-şi nerozia;
Sub el, a vechii Rome grea ursită
Te-aşteaptă, biata Ida: prăbuşită,
La fel ca ea-ţi vei pierde faima-n lume,
Ştiinţa-ţi rămânând un simplu nume!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Cât sunt copiii noştri mici,
Pentru ei, suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

Dar anii trec. Şi deodată,
Nu mai eşti tătic, ci TATĂ.
Dar şi aşa, tot sună bine:
– Pa, tată! S-auzim de bine...​

Când cresc, şi nu le eşti pe plac,
Din tată, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
– Babacule, mai dă-mi un pol...​

Dar viaţa e un foc de paie,
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
– Tataie, ia mai las-o baltă...​

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Calancia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel mecanic

Monocromia dezolantă a unei dimineţi ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-şi fluieră impertinenţa prin trei supape ofticoase
Şi urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Şi vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Şi chiparoase.

Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei...
Decorul
E-acelaşi peste tot când plouă.
Şi-aceleaşi agonii profane
Schiţează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu graţii de aeroplane!...
Aceleaşi agonii banale
Şi-acelaşi trio de semnale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 52 (13 noiembrie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cu trei femei

Un om poznaş au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene ştiinţă,
Au şi găsit de cuviinţă
Ca pentru aşa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Şi să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toţi a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de şuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Şi numai Dumnezeu de sus i-au luminat,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!