+nu +e +o +povara

Răscruce

Iată locul dintre nicăieri şi niciodată
Răscrucea vieţii mele
unde niciun drum nu se opreşte
Iată eu îţi prezint trecutul
Negru cu ochi albaştrii de oţel - ura
Biciul tremură încă în mâna sa crispată
Vezi, el calcă în picioare
toate visurile mele de libertate
el îmi ară măruntaiele semănând grânele violenţei
Vezi, el destramă copilăria mea, Africa mea pierdută pentru totdeauna
Vezi, ura îi mănâncă inima, se crede atotputernic
Iată-l îndreptându-se spre noaptea refuzului meu
El mi-a violat cerul
Şi ploaia sfâşiată ce stropeşte pământul
Roşu este sângele său roşu asemenea iadului nebuniei

Şi iat-o pe bunica tremurând
de frigul urii incredibile
Neagră ca noaptea cea mai lungă
Sclava din mine ascultă tobele

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Cage-Florentiny (august 1999)
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut har, îngăduie-mi odihnă...

Caut har înaintea Ta,
îngăduie-mi o clipă odihnă lângă Tine!
Lucrările ce le fac,
le voi sfârşi mai apoi.

Pustie de vederea feţei Tale,
inima mea nu cunoaşte răgaz şi tihnă
şi truda mea-i numai povară fără margini
într-un pustiu de suferinţă.

Acum vara a venit la fereastra mea,
cu murmurul şi suspinele ei
şi albinele grăbite
aduc dragoste tufişului înflorit.

Iată ceasul de pace şi de cântare,
faţă către faţă cu Tine,
binecuvântarea vieţii mele,
în liniştea acestui blând popas!

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali - Ofranda Lirică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.
Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.
Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:
ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?

Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,
iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta
una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.

Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;
râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele
ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,
dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc
mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Ioshiwarei

Prin vitrine aşezate,
În cartierul Ioshiwara,
Vezi păpuşi nenumărate
Cât de lungă este vara.

Sunt aproape-asemănate;
În obraji le arde para
Prin vitrine aşezate.
În cartierul Ioshiwara.

Cam la fel sunt vestmântate...
Poate grea le-ar fi povara,
Dar fiind prea zorzonate
Nu le tulbură ocara,
Prin vitrine aşezate.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi izbutit...

Dacă aş fi izbutit să mă lepăd de trup
ca de o covârşitoare
şi inutilă povară
şi totuşi să trăiesc,
să trăiesc!
Să fiu umbră,
dar să văd,
să aud.
Umbră să ţiu,
dar să gândesc.
Şi glas de tunet să am,
glas de vioară să am...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La drum

Moş Crăciun, la urcuş,
S-a pornit cu sacu-n spate.
Drumu-i rău, şi-i lunecuş,

Lung se uită îndărăt,
Scuturându-şi barba rară
De omăt,
Şi oftează sub povară:

– Greu tătucă, greu de tine!
Iaca, stau şi mă socot
Dacă nu cumva-i mai bine
Să mă mut mai cătră vară,
Că-s bătrân şi nu mai pot!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţi de netrăire

Ai încercat vreodată
să te joci cu nimicul?
Să-l închizi
în propriile forme
obligându-l să-şi suporte
golul din oglindă?
Să-i arunci în ochi
ploaia de visuri
şi lumina ce urcă
prin toate orele de neviaţă,
să-i agăţi apoi nezborul
de podul
celor mai albastre
dintre ceruri...

Când vei găsi răspunsuri
ce o să faci cu povara
netrăirilor noastre?
Oare ai să mai crezi
în nevinovăţie?

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrare

Oricine-ai fi: tu seara ieşi afară
din cameră, unde tu totul ştii;
casa ţi-e ultima povară:
oricine-ai fi.
Cu ochii obosiţi ce-abia mai pot
Cuprinde tocitul prag pentru eliberare,
în faţa lui ridici copacul negru tot
şi-l pui mlădiu şi singur cerului altare.
Şi lumea ai creat. Şi ea e mare,
ca un cuvânt ce pârguie în pace.
Şi cum voinţa ta-nţelege sensuri rare,
ea lasă tandru ochii tăi să plece...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruire

Omule, ce urci pe scheli mereu
Cărămizi, de dimineaţa până seara,
Cum aş vrea să-ţi port şi eu povara,
S-o-mpărţim - să nu-ţi mai fie greu!...

Omule, care-ai bătut la uşa mea
Gol şi flămând şi-aproape fără grai,
Ia-mi hrana mea şi cel din urmă strai
Şi bucură-te cât vei mai putea.

Omule, care-ai trecut pe lângă mine
Purtând tăcut dureri ce nu le spui,
Dacă-ai iubit durerea orişicui,
Dă-mi sarcina tăcerilor din tine.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa asta am plâns

când m-am trezit Dumnezeu mă privea în ochi
ca pe un asasin
aş fi vrut să-i rostesc un gând şi
să mă lepăd de povara
cuvântului nerostit
însă cuvintele
se risipeau în mine
în rotocoale grele şi negre
ca un zbor izgonit de pe cer

dependent de tot ce există tremur
nu-mi înţeleg păcatul
golul din suflet
mă rupe în două
o parte mi-o acopăr cu lumina
risipită printre oameni
iar cealaltă o voi da pământului
în care Dumnezeu a sădit în taină
răspunsul celor plecaţi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!