+in +bratele +lui

Leca prevăzuse recolta aceasta. Mavrocosti se îndoise. Acum vedea că prezicerile administratorului sunt covârşite de realitate. Avea o părere de bine care-i râdea în toată alcătuirea fizică; era în el aceiaşi lumină care vibra în cuprinsuri, în pământ, în cer şi în toată zidirea vie. Când plecase de-acasă, Kivi, gata de plecare şi ea în altă parte, fredona un cântec, ca niciodată, şi înălţase braţele, voind să cuprindă soarele.
Buraticul tăcuse deodată, observându-l poate de pe frunza lui nevăzută.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria

Mereu îi găseşte cusururi
Cînd vorbeşte de a lui ţară;
Cu toate-aceste neajunsuri
Îi este totdeauna dragă.

O critică fără-ncetare;
Chiar sincer o compătimeşte.
Totuşi, îi sare în apărare,
Pentru că pe ea o iubeşte.

Mai ales când timp îndelungat
Departe de patrie şi casă
Iubirea adâncă s-a aflat
În inima necredincioasă.

Iar când fiii nerecunoscători
Îi cer iubire şi mângâiere,
Le deschide braţele tuturor
Şi la piept îi strînge cu putere.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce dete câteva târcoale prin grădină cu roabele după dânsa, veni şi la stuful de trandafir să rupă câteva flori. Când lupul, care era ascuns în crâng, odată se repezi, o luă în braţe şi pe ici ţi-a fost drumul. Iară roabele, de spaimă, se împrăştiară ca puii de potârniche. Într-un suflet alergă lupul şi o dete leşinată în braţele lui Făt-Frumos. Acesta, cum o văzu, se pierdu cu firea; dară lupul îi aduse aminte că e voinic, şi-şi veni în sine. Mulţi împăraţi voise să o fure dară se răpuseră. Făt-Frumos prinsese milă de ea, şi nu-i mai venea a o da altuia. Zâna Crăiasă se deşteptă din leşin şi se văzu în braţele lui Făt-Frumos.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rara fericire de primăvară

Doamne, ce abur e pe fruntea lumii,
De la un lucru pân-la umbra lui!
Aleargă armăsarii ca nebunii,
Frecându-se de garduri şi statui.

Uităm atâtea! Curgem doar pe legi!
Crucile celor morţi în iarnă, smulse,
Îşi suie tainic braţele a crengi,
Redevenind copaci, pornind cu frunze.

E-o zi atât de rară, de întâmplări tăcute,
Încât parc-aş trăi pe lut de rai
Un an mai vechi, o sută nouă sute,
Treizeci februarie sau zero mai.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ultrasentimente (1965)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, soldaţii de plumb au intrat în cutie şi toţi cei din casă s-au dus la culcare. Şi atunci, cutia cu muzicuţă a început să cânte tot felul de cântece vesele. Soldaţii de plumb au început să zăngănească în cutia lor, fiindcă voiau şi ei să iasă şi să vadă ce-i, dar nu puteau să ridice capacul. Spărgătorul de nuci se dădea de-a tumba şi creta se zbenguia pe tăbliţă. De atâta larmă, canarul s-a trezit şi a început şi el să vorbească în versuri. Numai soldatul de plumb şi cu dansatoarea nu se mişcau din loc. Ea stătea mereu într-un picior, în vârful degetelor şi cu braţele întinse, el stătea tot aşa de neclintit pe singurul lui picior şi nu-şi lua nici o clipă ochii de la dânsa.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ al grădinii, printre frunzele putrede, destrămate, mijea firul ierbii. Adulmecându-i izul înţepător şi dulce, Ene Lelea zâmbi, fascinat de minunea primăverii. Trecu în poarta grădinii şi se sprijini cu braţele pe gardul de nuiele. În faţa lui la vreo sută de metri, pe buza malului apăru dintre mărăcinişuri o vulpe, cu coastele năpârlite şi coada stufioasă, sclipind roşcat. Se furişă sprintenă printre două muşuroaie făcute de hâr ciogi şi se orpi între doi pruni, cu botul întins în vânt. Ene Lelea abia acum o zări. Sta neclintită pe labele dinapoi şi asculta. Vântul îi umflă părul de pe ceafă, vânăt şi-i gâdilă nările.
- încotro, cumătră? Întrebă Ene Lelea şi fluieră după câini.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Fergusson intră în mijlocul unui ropot de aplauze, de altfel câtuşi de puţin mişcat. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani, de statură şi de constituţie obişnuită, temperamentul lui sângeros se dădea de gol printr-o coloraţie închisă a obrazului; avea un chip rece, cu trăsături regulate, cu un nas puternic; nasul ca o cârmă de corabie al omului ursit descoperirilor; ochii lui, foarte dulci, mai mult inteligenţi decât îndrăzneţi, dădeau un mare farmec fizionomiei sale, braţele îi erau lungi şi picioarele se puneau pe pământ cu greutatea cutraierătorului de rasă. Gravitatea liniştită respira în toată figura doctorului şi nu-i trecea prin minte că putea fi unealta celei mai nevinovate înşelăciuni.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de neiubire

Din bolgiile orei noastre de neiubire,
perfect rotundă,
ca un ou rugos,
s-a zămislit un bazilisc.
Priviţi-l cum aleargă pe ape!
Privirea lui îngheaţă lumina,
răsuflarea lui incendiază culorile
pe care iubirea noastră nu le-a atins.
Cât frig în lume, câtă cenuşă,
şi cât gri, Doamne!
O lume monocoloră,
îngheţată, născută într-o oră doar
de neiubire!

Un singur câmp de maci a mai rămas intact.
În el se oglindeau cândva
şi răsăriturile
şi asfinţiturile noastre
bătrîne
de iubire.

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune

Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide şi închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Peşti galbeni, albaştri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viaţa arde un dram de înţelepciune,
Mireasma vieţii lui.
Întinde braţele,
Şi profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leşinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpăneşte trupul,
Sângele, seva;
Creanga susţine pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Şi copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâşiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-şi întoarce pânzele,
Vis stins în spaţiu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este mult până la Betleem?

Mai este mult până la Betleem?
Nu, ţineţi-o drept aşa.
Vom găsi grajdul
Luminat de-o stea?

Putem vedea pruncul?
O întrebare,
Dacă ridicăm drugul de lemn
Putem intra-năuntru oare?

Puteam atinge vietăţile de-acolo –
Viţel, asin sau oaie?
Îl putem zări pe Isus
Cum doarme în culcuş de paie?

Dacă-i atingem mânuţa,
Vom trezi cerescul pui?
Va şti c-am venit de la mari depărtări
Doar de dragul Lui?

[...] Citeşte tot

poezie de Frances Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!