Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Pasiune

Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide și închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Pești galbeni, albaștri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viața arde un dram de înțelepciune,
Mireasma vieții lui.
Întinde brațele,
Și profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leșinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpănește trupul,
Sângele, seva;
Creanga susține pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Și copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâșiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-și întoarce pânzele,
Vis stins în spațiu.
Glasul timpului face înconjurul lumii
După copacii grădinii.
Pleoapa serii cade pe ochiul lunii,
Se prăbușește ceva în răspântie:
Umbra neagră a unei păsări roșii fără aripi.

poezie clasică de din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

La marginea lumii...

La marginea mării, la marginea lumii
La marginea viselor mele
Se scălda femeia în razele lunii
Împroașcă zburdalnic cu liniștea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniștea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Șopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu șoaptele mele rebele...

poezie de (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vânzătoarea de plăceri

Pe când copilă eu eram
Sedusă am fost de un infam
Și părăsită apoi
În griji și cu nevoi.
Cu viața o duceam greoi
Rămasă în brațe
Cu un orfan
Pe stradă fără niciun ban
Eu viața mi-o jerfesc
Copilul să mi-l cresc
pentru el trăiesc.

Sunt vânzătoare de plăceri
Și în taina unei seri
Îți dau tot ce îmi ceri
Dar suflet n-am de unde
Fiindcă el este mort
Și-n trupul meu îl port.

Când stele se aprind pe cer
Și noaptea-i plină de mister
Mă vezi pe trotuar
Pășind încet și rar
La umbra unui felinar.

Iar dacă-n noapte un bărbat
În urma lui mă cheamă
Mă duc fiindcă sunt mamă.
Îți dau tot ce îmi ceri
Sunt vânzătoare de plăceri.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce vede prada când vânează

Respiră sângele fântânii,
Mănâncă lacrima fisuri
Un inorog cu aripi roase
De nimfe astăzi veninoase,
O cupă - pântece de mamă
Un urlet, frică fără teamă.
Iar vârcolacii-n jurul lunii
Ascultă sunetul iubirii.

Un farmec, briza și mireasma
Te prinde și te-ncețoșează,
Cu un miros arid de carne vie
Ești amețit de-o păpădie.
Prințesa dramei, fiica urii
Te manevrează cu puterea lunii,
Iar tu o marionetă fără minte
Nu ști să legi două cuvinte.
Azi ești vânat la vânătoare
E teritoriul ei, iar tu decor în căutare.

poezie de din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza CotovanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Byron

Când lutu-acesta suferind îngheață

I

Când lutu-acesta suferind îngheață,
Ce drum ia duhul lui nepieritor?
Nu poate nici muri, nici fi în viață,
Când scapă de veșmântu-i trecător.
Neîntrupat fiind, oare purcede
Pe-al fiecărei stele crug ceresc?
Sau umple-ndată spațiul, de-l vede
Pe boltă ochiul nostru omenesc?

II

Un gând etern și fără de hotare,
Ce vede tot în cer și pe pământ,
Ca o privire largă, păstrătoare
A toate câte-au fost și câte sunt:
Orice-amintire, fie cât de vagă,
Se-arată-n zarea sufletului nostʼ,
Încât cuprinde-ntr-însa lumea-ntreagă,
Cu tot ce este și cu tot ce-a fost.

III

În haosul ce stăpânea-naintea
Creației pământul, ochiul lui
Se va întoarce, căutând sorgintea
Celei mai ʼnalte bolți a cerului.
Privirea lui, fixată-n veșnicie,
Se va lăți spre viitorul, când
Se va fi frânt întreaga galaxie,
Iar soarele se va fi stins, arzând.

IV

Lipsit de patimi, pururi va petrece,
De uri și de iubiri neprihănit;
Ca anii noștri erele vor trece,
Iar anul ca o clipă... Slobozit
În zboru-i fără aripi, peste lume
Se va întinde gândul lui curat-
Un lucru veșnic și fără de nume,
Care de moartea însăși a uitat.

poezie de , traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Un fir cu plumb

un fir cu plumb la baza lumii
pentru-nălțare ardere și zbor
bot împietrit la capăt
pe șarpele de sfoară atârnă de ceasornicele mari
și-i limbă grea de clopot cu bătaie-n funie
și pendulare largă între dealuri
unu-nverzind de primăvară,
altul albind de iarnă dureros privirii

un fir cu plumb
pe muchea caselor de piatră
și din lut cu paie
pe dealul unde vântul
coace olanele
un fir cu plumb
în jurul căruia se-nvârte
spre ochiul apei golul de fântână
din stele cade strâns cu umbra

bate-ntre fluvii și la drumuri
desparte-înmormântările de nunți
și greutatea lui adesea
e sfera propriului meu cap
croindu-și drum de leu peste nisipuri
izbind în ochiul sfinxului
în inima și-n laba lui
un fir cu plumb
lăsat din trupul unei păsări
împietrită-n aer
floare la vârf pentru cuvânt
ținuta dreaptă ne învață
neistovită șiră a spinării
de care viața stă îmbrățișată
oricum s-ar răsturna pământul
oricum te-ar ține meșterul
vei fi mereu aceeași verticală
și echilibru fără de blândețe

poezie de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbra timpului

Cade umbra timpului în van
Cum se duce viața an de an.

Pe al boltei cer dumnezeiesc
Caut steaua mea și n-o găsesc.

Cornul lunii ascuțit și strâmb
Îmi zâmbește tandru de pe câmp.

Apa din ulcioare, adiind răcoare,
O beau fericit la apus de soare.

Pe destinul meu, lasă-mi-te, lasă,
Dulce și frumoasă, viață mlădioasă.

Cumpănindu-mi viața, versul și eresul
Am străbătut vesel întreg universul.

Singur pe cărare, îmi croiesc alt drum
Vreu să trec în țara umbrelor de fum.

Să privesc de-acolo cine-am fost și sum.

poezie de (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe sub geana nopții

Pe sub geana nopții curge
O scânteie dintr-o stea,
Din înaltul cer ajunge
Toată la inima mea.

Vrea să reaprindă focul
Ce-l aveam pe când iubeam,
Pe nimic eu am dat totul
Crezând că iubirea am.

Pe sub geană nopții cade
Un amor din altă vreme,
Într-un vis de mult el șade,
La el vrea ca să mă cheme.

Iarăși dragostea întinde
Ale sale grele mreje,
Iarăși sufletu-mi cuprinde
Cu-ale sale adânci vârteje.

Orizonturile albastre
Se deschid - Din Rai coboară,
Îngerul iubirii noastre,
A făcut din stele o scară.

Vine cu-ale lui povețe
Pline de înțelepciune,
Ce-am uitat să ne învețe,
Viața fără amărăciune.

poezie de (17 februarie 2015)
Adăugat de Razvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubiri de stele

Pe colțul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărut cast
Ce-n gânduri și în suflet mi-a rămas

Aș vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise strălucești...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubești?

Mă doare pleoapa nopților de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Și lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul 'ți-ating.

Tu strălucești mai tare-atunci și plângi
În leagănu-ți de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Și nimeni nu-i să-ți oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un manunchi de umbre reci mă joc
Și brațele-mi întind spre Demiurg
Și-ncerc de-acum, lumina să-ți ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braț în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Și ochii-ți de rubin, zadarnic ard.

Trec nopți la rând... Și care zile trec!...
În lumi de galaxii și vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vreumri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-și cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să pețesc steluța care
S-a zămislit în neștiuta zare.

Și iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute șoapte
Pe pajiștea de stele adormite.
Mirific vis... Și-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-și apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ți este.
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreția încă-i mă așteaptă
Și lent, de dor, se stinge biata fată...

- Și ce-mi dai tu în schimbul astei stele?
- Îți dau speranța de-a mă înălța.
- Lasă-mi iubrea vieții pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi găsi un strop de fericire
Și-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima și strofa
Pe umbra nopții scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerande răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el și-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a învins eternitatea
Și soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Și ecouri reci
Ți-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dacă-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Și din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubiri de stele

Pe colțul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărutul cast
Ce-n gânduri și în suflet mi-a rămas.

Aș vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise strălucești...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubești?

Mă doare pleoapa nopților de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Și lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul ți-ating.

Tu strălucești mai tare-atunci și plângi
În leagănu-ți de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Și nimeni nu-i să-ți oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un mănunchi de umbre reci mă joc
Și brațele-mi întind spre Demiurg
Și-ncerc de-acum, lumina să-ți ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braț în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Și ochii-ți de rubin zadarnic ard.

Trec nopți la rând... Și câte zile trec!...
În lumi de galaxii și-n vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vremuri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-și cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să pețesc steluța care
S-a zămislit în neștiuta zare.

Și iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute șoapte
Pe pajiștea de stele adormite.
Mirific vis... Și-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-și apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ți este...
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreția încă-i mă așteaptă
Și lent, de dor, se stinge biata fată...

- Și ce-mi dai tu în schimbul ăstei stele?
- Îți dau speranța de-a mă înălța.
- Lasă-mi iubrea vieții pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi gasi un strop de fericire
Și-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima și strofa
Pe umbra nopții scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerânde răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el și-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a invins eternitatea
Și soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Și ecouri reci
Ți-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dac-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Și din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orașul văzut dintr-un car cu boi

dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul șimnicului de sus
ochii copilului încă împușcau privighetori
mai trăsese cu praștia după heruvimi frumoși
sau după fetele din sat întoarse de la școală în amiezi
acum avea brațele prea mici să cuprindă orașul
ce dormita leneș în brațele miriadelor de stele
și de luminițe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simțise până atunci orașul ca pe un munte uriaș
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreștile vene
înghițea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos și rece
unde înotau peștii săi mici
și bolovanii câmpului fierbinți
următoarea respirație a copilului
sărutase mâinile sfinte ale bunicului
râse soarelui să nu-l orbească
și cuprinse-ntreg orașul în brațele-i mici
orașul îl alerga mai să se prăvălească...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Jacques Prevert

Ora de dictare

Doi și cu doi fac patru
patru și cu patru opt
opt și cu opt fac șaisprezece...
Repetați! spune profesorul
Doi și cu doi fac patru
patru și cu patru opt
opt și cu opt fac șaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară și se joacă
cu copilul
Doi și cu doi fac patru
Repetați! spune profesorul
Și copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru și cu patru fac opt
opt și cu opt fac șaisprezece
dar șaisprezece și cu șaisprezece ce-or fi făcând?
Șaisprezece și cu șaisprezece nu fac nimic
și-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecișidoi
și o șterg afară cât pot mai curând.
Și copilul a ascuns pasărea
în pupitru
și toți copiii
o aud cântând
și toți copiii
aud muzica
și opt cu opt se cară binișor
patru cu patru doi cu doi
O șterg frumos la rândul lor
și unu și cu unu nu fac nici unu și nici doi
ci fug și nu se uită niciunul înapoi
Și pasărea liră cântă
și copilul cântă
și profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toți ceilalți copii
ascultă muzica
pe când pereții clasei
se prăbușesc domol
Și geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
și creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
penițele în păsări călătoare.

poezie celebră de , traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Paroles: Selected Poems Paperback" de Jacques Prevert este disponibilă pentru comandă online la 49.99 lei.

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naște din haosul nopții, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viața,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri și de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine și se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineață
prin ochii mei ca niște lasere albastre
și-mi ucid dorul și vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
și voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,
căci el ne va da viață și lumină și dragoste
fă-i loc să alunece triumfător și ridică-i,
precum egiptenii, alei de sfincși, piramide și obeliscuri,
stai dreaptă și răstignită cu mâinile în sus
căci în capul tău vom construi Acheronul
cu cercuri și tavane,
punându-ți sufletul vertical ca o mare coloană dorică
pe care vom sprijini cerul cu toate bogățiile lui.
vom face o lună galbenă din aur, vom face stele,
altare de dragoste în care vor cânta naiadele,
aezii și preoții sacerdoți,
alunecăm și noi prin timp ca niște mimi
despărțind adevărul de minciună
printre pleoapele ochilor lui Dumnezeu.

știu, câteodată treci prin somn ca prin niște inele
de logodnă aruncate de un bijutier nebun,
te visezi cu mine în doi, răcorindu-ne în zăpadă,
gonind pe drumul interjecțiilor cu jeepuri,
ai vrea să ne strângem în brațe,
ca frumoasele botticelliene, pline de grație și de poezie.
ți-am promis că vom merge la Florența,
cu tot ce vreai tu, cu saloane, cu șerpi, cu gânduri,
vom ieși din mit și vom face o nuntă paradisiacă
la mormântul lui Dante.

poezie de
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lupoaică albă risipei dată

A fost o vreme când
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi
În trupul nesăpat de-a timpului risipă
frumoase-mi erau livezile toate
cu mere roșii pe aripi purtate
zboruri înalte necoapte iubiri
A fost o vreme când
ploile luminii îmi fântâneau în ochi
noaptea îngenunchea supusă
lupoaicei albe
risipei date
Azi, sub ochiul timpului clipind spre iarnă
dor amurgurile
de prea plin
aduceri aminte colindă nostalgic
la poarta zorilor închisă
Tantal mă cheamă spre limanul
umbrelor însetate încă
de seva dulce amară a lumii
Azi, să rămân
în ramul toamnei aș vrea
lupoaică albă
până în clipă acea definitivă
când lumina se întoarnă în "nous",
când mă închid în lumină

poezie de din Iluzia regăsirii (2016)
Adăugat de AgafiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aș face-o,
aș muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni și dușmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul și cenușa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
și mă rog să rămână acolo
așa rotund și frumos
pentru că el îmi dă viață,
închin un imn lunii și mă rog
să rămână pe bolta nopții
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
și are trupul din ramuri de frunze,
care foșnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit și apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu fășii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din țâțâni la fiecare emoție,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toți nenăscuții lumii,
pentru aura și nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
și mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rostește Speranță...

Rostește Speranță când luna e nouă
și fir de păianjen în tremor sfințit
descântă lumina stropilor de rouă
sub ochiul icoanei nicicând ațipit.

Rostește Speranță când mărul dă-n roade
și gândul ți-l pune pe un colb de stea,
ascultă vârtejul iubirii ce arde
când cerul coboară spălând vina grea.

Rostește Speranață când frânt este zborul
și vezi cum se zbate pleoapa în zare,
rostește Speranță și-asculta bujorul
cum i se tulbură seva în floare.

Rostește Speranță când pacea-i stăpână
și vezi licuricii cum umblă pe cer,
ascultă îngerii scoțând din fântână
stropi de luceferi pentru ochiul stingher.

Rosteste Speranță pe-un ascuns regret,
rostirea o pune pe visele-nvinse,
rostește Speranță și ascultă atent
sărutul răzvrătit pe buzele stinse.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regina nopții

venise de la bal plutind pe-o amintire
regina nopții
dintre mii de stele
mă căuta sperând într-o iubire
oferindu-mi zestrea ei
floarea ei cu cinci petale
furată din soare
lumina de sidef a lunii
șipotul apei către matcă
satinul unei mângâieri
gustul divin de piersici coapte
mireasma serii unicat
era
în grădina mea
fascinat
profund mișcat
am simțit pulsând ceva
tangoul verii ei cânta
nostalgic în inima mea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără ea

Nici un cer deasupra lunii,
După nori nici un izvor;
Strig în liniștea furtunii
Al meu dor apăsător.

Poarta lumii - ferecată,
Bat în ea cu un topor;
Să învârt pământul roată,
Poate intru mai ușor!

Noaptea mi-e întunecată -
Mă culege un fior ;
Nici un licăr nu se-arată,
De iubire în decor!

Nu mai știu cum rabdă unii
Odihnind într-un picior
Făr' a-și întreba străbunii
Ce rost au în viața lor...

Inima mi-e cățărată
Pe genunchii lui Amor,
Dar pe umeri cum să poată
Fără EA să o ador?

Poarta lumii - ferecată,
EA stă blândă-ntr-un pridvor.
Vină vremea mea, odată
Să iubesc pân-o să mor!

poezie de (4 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Și mă întreb, ca-n multe dăți:
Unde ești iubirea mea?
Unde îți faci culcuș și case?
Cât timp, să mai trag speranță?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soața bună, până la moarte,
În îmbrățișări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Și își face încet cărare,
Printre stele vechi și caste,
Ale nopților astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Și ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că ești departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Și viața fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Și Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viața, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce ești Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de șoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Și iubire pân*la stele!

poezie de (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Și mă întreb, ca-n multe dăți:
Unde ești iubirea mea?
Unde îți faci culcuș și case?
Cât timp, să mai trag speranță?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soața bună, până la moarte,
În îmbrățișări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Și își face încet cărare,
Printre stele vechi și caste,
Ale nopților astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Și ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că ești un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Și viața fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Și Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viața, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce ești Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de șoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Și iubire pân la stele!

poezie de (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Creanga inimii

Când alte universuri mă cheamă sau le chem,
De-o nostalgie cruntă adânc oftez și gem,

Căci știu atât de bine că din același lut
Și trupul meu și Calea Lactee s-au făcut,

Că din aceeași piatră cândva au scăpărat
Luceafărul de ziuă și ochiul meu curat,

Și nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot
Să țin pe creanga asta și universul tot...

Îl port pe creanga asta întinsă ușurel,
Cum port lumina lunii în piatra de inel,

Și pare universul imens și uimitor,
Adeseori ca bucla iubitei de ușor,

Și-l simt pân'la durere și imn, adese, când
Cumplit mi se apasă pe creanga lăcrămând.

poezie clasică de (1964)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Stejarul din Borzesti si alte povestiri" de Eusebiu Camilar este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.50- 7.99 lei.
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde provine obiceiul cu dăruirea mărțișoarelor la începutul lunii martie? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Vrei să faci o faptă bună? Află cât de importanți pot fi 5 lei!