Pasiune

Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide şi închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Peşti galbeni, albaştri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viaţa arde un dram de înţelepciune,
Mireasma vieţii lui.
Întinde braţele,
Şi profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leşinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpăneşte trupul,
Sângele, seva;
Creanga susţine pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Şi copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâşiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-şi întoarce pânzele,
Vis stins în spaţiu.
Glasul timpului face înconjurul lumii
După copacii grădinii.
Pleoapa serii cade pe ochiul lunii,
Se prăbuşeşte ceva în răspântie:
Umbra neagră a unei păsări roşii fără aripi.

poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peşti peste peşti

Sar peşti roşii peste peşti galbeni
peste peşti albaştri.
Flutură lacul. Dorm pescarii
cu stelele sub cap
cu steaguri prinse în undiţe
cu undiţe prinse în mâini
cu mâinile prinse în cârlige
Sar peşti roşii peste peşti galbeni
peste peşti albaştri.
Pluta în cer se înfige.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea lumii...

La marginea mării, la marginea lumii
La marginea viselor mele
Se scălda femeia în razele lunii
Împroaşcă zburdalnic cu liniştea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniştea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Şopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu şoaptele mele rebele...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plasă pentru prins razele lunii (ce a spus Omul Credincios)

Roua, ploaia şi lumina lunii
Mărturisesc despre mintea Tatălui Ceresc.
Roua, ploaia şi lumina lunii
Coboară binecuvântând neamul omenesc.

Haideţi, să facem în aşa fel încât toţi oamenii
Să calce pe-un pământ sfinţit de curcubeu,
Să aibă iarbă de-aşternut sferelor de rouă
Şi ogor mănos, cu spic bogat şi greu.

Da, să dăruim fiecărui om sărman
Grâu auriu şi maci roşii din vâlcele –
Loc liniştit de-odihnă seara
Vegheat de sus de-un cer de stele.

O plasă pentru prins razele lunii,
Un tăpşan întins până la soare, nesfârşit.
Un loc de muncă-n timpul zilei,
Un loc pentru visare când munca ia sfârşit.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocaracterizare poetică

Dacă aş scrie o carte despre mine
Aş numi-o "femeia la pătrat"
Femeia ce cu putere se îndreaptă
Spre cei slabi, neputincioşii, neînţelepti
Femeia ce ascunde durerea
şi tot ea ce va împărtăşi lumina
cu cei neputincioşi,
Femeia ce educă omul la vârste mult prea avansate
Femeia ce stârneşte misterul in lumea noastră
Femeia ce cânta la vioara sufletului tău ascuns
Femeia ce cu inima curată se deschide in orice casă
Şi primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu.
Femeia ce ascunde inima... apoi se plimba prin lumina fermecată
Femeia ce ochii deschide când tu o priveşti in vis
Femeia ce-ti poate tulbura şi visul şi imaginaţia.
Femeia ce ascunde Misterele lumii in inima ei
Femeia ce priveşte lumina şi o poate împarţi cu tine...
Femeia ce prin cuvinte frumoase îţi deschide inima...
Femeia de aici, de acolo, de nicăieri.
Femeia independentă şi mult prea iubitoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Bezna groasă, fără fund
Ce stăpâneşte-ntreg abisul
Se întinde, se răsfrânge
Înghiţind întreg pământul.

Mă cuprinde, şi mă umple,
Această adâncă gaură neagră,
Simt în jur fiori de gheaţă
Îi simt pe piele cum dansează.

Şi dansez şi eu cu ei
Dansez pe norii de zăpadă,
Visez realist, privind la stele
Trăgând cu praştia după ele.

Şi mă scufund,
Încet încet mă duc la fund,
Mă trezesc din somnul dulce
Scăldat de razele de soare.

poezie de Edmond Ioan Siladie (1 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicaţie conectată la o alertă sinestezică
şuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roşu
şi coborând o umbră peste cer

o melancolie roz delectează visele sparte
o tristeţe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaştri devin albi aproape incolori
ascunşi printre flori

habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
braţele rămân fără viaţă
arsuri brume şi ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe şi mă doare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucium de cer

Ninge cu nuferi albaştri de tei
Luna se oglindeste-n ochii ei
Doinind lacrima catargelor
Infinite coloane...
Scufundate-n codrii pe cer
Somnorase stele pe ramuri de păsărele
Călătoare petale de floare albastră
Pe vântul unui rece astru
Fiu de Luceafăr......
Cu vine de mercur argintiu
Izvorât din lacul Phoenix
Invălurit de ramură de plopi fără soţ adiind
Dulcea baladă incrustată
Pe o placă de marmură jelită de soare
Cutreieră el
Copilul bucium de cer...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de poet

Tu, slujitor al slovei,
fiecare literă îmbraci
în lacrimi amare
sau sclipiri de aştri,
transformi versetele
în respiraţii de borangic
şi colorezi frazele
din sceptrul metalogic,
cu esenţe de bujori
albi, roşii sau corai,
eclozaţi în idele de mai.
Permuţi cuvintele
cum viermii de mătase
se schimbă-n fluturi
cu aripi decorate,
ce vor zbura cu gândurile
pierdute pe buzele lunii,
în nopţile fermecate
de cântul stelelor gingaşe
şi...
printre reflexiile de argint
din dansul soarelui,
semeţ ca un corint
pe spuma mării,
ce joacă-n fericire ca un lebădar,
urmărindu-se-n zadar,
sub un cer curat,
sincer şi imens, brav apologet,
mori pentru fiecare clipa ce pleacă
şi renaşti cu fiecare răsărit de soare
ca inima unui poet.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzătoarea de plăceri

Pe când copilă eu eram
Sedusă am fost de un infam
Şi părăsită apoi
În griji şi cu nevoi.
Cu viaţa o duceam greoi
Rămasă în braţe
Cu un orfan
Pe stradă fără niciun ban
Eu viaţa mi-o jerfesc
Copilul să mi-l cresc
Că pentru el trăiesc.

Sunt vânzătoare de plăceri
Şi în taina unei seri
Îţi dau tot ce îmi ceri
Dar suflet n-am de unde
Fiindcă el este mort
Şi-n trupul meu îl port.

Când stele se aprind pe cer
Şi noaptea-i plină de mister
Mă vezi pe trotuar
Păşind încet şi rar
La umbra unui felinar.

Iar dacă-n noapte un bărbat
În urma lui mă cheamă
Mă duc fiindcă sunt mamă.
Îţi dau tot ce îmi ceri
Sunt vânzătoare de plăceri.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima credinţei

E noapte albastră de vară,
Cu cer senin şi stele vii,
Pe raza argintie-a lunii
O perlă limpede coboară,
În care râde-un strop de cer.
E-a lumii lacrimă dintâi,
Ce a-ndrăznit timid să vie
În ochii mei şi-a-ntregii lumi,
Credinţa să o reînvie.

A adăstat o clipă, sub razele de lună,
Pe geana nopţii tremurând,
De unde pleacă-un drum spre cer
Şi-un drum anevoios spre lume.

A curs apoi, în noaptea ei,
Arând în carnea cerului cărare,
Cum ară în adânc de scoici
Nepreţioasele mărgăritare...

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lutu-acesta suferind îngheaţă

I

Când lutu-acesta suferind îngheaţă,
Ce drum ia duhul lui nepieritor?
Nu poate nici muri, nici fi în viaţă,
Când scapă de veşmântu-i trecător.
Neîntrupat fiind, oare purcede
Pe-al fiecărei stele crug ceresc?
Sau umple-ndată spaţiul, de-l vede
Pe boltă ochiul nostru omenesc?

II

Un gând etern şi fără de hotare,
Ce vede tot în cer şi pe pământ,
Ca o privire largă, păstrătoare
A toate câte-au fost şi câte sunt:
Orice-amintire, fie cât de vagă,
Se-arată-n zarea sufletului nostʼ,
Încât cuprinde-ntr-însa lumea-ntreagă,
Cu tot ce este şi cu tot ce-a fost.

III

În haosul ce stăpânea-naintea
Creaţiei pământul, ochiul lui
Se va întoarce, căutând sorgintea
Celei mai ʼnalte bolţi a cerului.
Privirea lui, fixată-n veşnicie,
Se va lăţi spre viitorul, când
Se va fi frânt întreaga galaxie,
Iar soarele se va fi stins, arzând.

IV

Lipsit de patimi, pururi va petrece,
De uri şi de iubiri neprihănit;
Ca anii noştri erele vor trece,
Iar anul ca o clipă... Slobozit
În zboru-i fără aripi, peste lume
Se va întinde gândul lui curat-
Un lucru veşnic şi fără de nume,
Care de moartea însăşi a uitat.

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir cu plumb

un fir cu plumb la baza lumii
pentru-nălţare ardere şi zbor
bot împietrit la capăt
pe şarpele de sfoară atârnă de ceasornicele mari
şi-i limbă grea de clopot cu bătaie-n funie
şi pendulare largă între dealuri
unu-nverzind de primăvară,
altul albind de iarnă dureros privirii

un fir cu plumb
pe muchea caselor de piatră
şi din lut cu paie
pe dealul unde vântul
coace olanele
un fir cu plumb
în jurul căruia se-nvârte
spre ochiul apei golul de fântână
din stele cade strâns cu umbra

bate-ntre fluvii şi la drumuri
desparte-înmormântările de nunţi
şi greutatea lui adesea
e sfera propriului meu cap
croindu-şi drum de leu peste nisipuri
izbind în ochiul sfinxului
în inima şi-n laba lui
un fir cu plumb
lăsat din trupul unei păsări
împietrită-n aer
floare la vârf pentru cuvânt
ţinuta dreaptă ne învaţă
neistovită şiră a spinării
de care viaţa stă îmbrăţişată
oricum s-ar răsturna pământul
oricum te-ar ţine meşterul
vei fi mereu aceeaşi verticală
şi echilibru fără de blândeţe

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vede prada când vânează

Respiră sângele fântânii,
Mănâncă lacrima fisuri
Un inorog cu aripi roase
De nimfe astăzi veninoase,
O cupă - pântece de mamă
Un urlet, frică fără teamă.
Iar vârcolacii-n jurul lunii
Ascultă sunetul iubirii.

Un farmec, briza şi mireasma
Te prinde şi te-nceţoşează,
Cu un miros arid de carne vie
Eşti ameţit de-o păpădie.
Prinţesa dramei, fiica urii
Te manevrează cu puterea lunii,
Iar tu o marionetă fără minte
Nu şti să legi două cuvinte.
Azi eşti vânat la vânătoare
E teritoriul ei, iar tu decor în căutare.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmbătată de-o ametitoare mireasma a inimii mele,
şi de calda înveşmântare a soarelui iubirii...
Mă simt la cârma celei mai frumoase corabii de roze,
În brate c-o umbra nedesluşită... dar atât de vibranda...
Plutind prin marea lumii,
sunt deseori zdrobita de apa-mi hămesită...
plutesc în plânsul greu al ţărânei dezgolite...
păşind printre sunete amare şi îmbătrânite...
Însă corabia-mi alba... calauzita de propria sete...
curge lin pe singurul meu val...
al soarelui, al iubirii, al lunii....
arzând uneori rece,
in arşiţă înecându-ma...
Despic însă cu eroism visele...
şi le înmiresmez cu rozele ce mă împânzesc...
În susul apei, mă predau în braţele valurilor...
cu sufletul zvâcnind la piept.
Si curg... viu şi agale... spre Cer....
cu umbra aceea la pieptu-mi...
în încrâncenata sete de lumina... lumina iubirii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strategi

Copacii
s-au trezit sub păsări tăcute.
Este strategia pădurii,
diluată în genele timpului.
Nici un potop nu este veşnic;
unele flori ştiu să plutească
mai mult de patruzeci de zile în frică.
Nici un foc nu egalează lumina unei seminţe;
Există rădăcini legate de imposibil.
După ultimul suspin, gura,
crisalida emancipată,
deschide cuvântul ei cel mai bun
şi în vânt se întoarce pentru totdeauna.
Nimeni nu poate nimic fără poezie sau pădure;
corpul este doar o alegorie a lui Dumnezeu.
Precum copacii,
planând cu cel mai albastru dintre instincte
sufletele
se trezesc sub poeţi tăcuţi.

poezie de Miguel Cortes Gutierrez din Din poezia Americii Latine (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prends-moi

= jam session cu sultanul albastru =

sultanul meu cel ca un lac albastru-verde cu ochi de tătar şi inima rece
prepară cafea la picioarele mele

eu cadâna lui favorită izvor sprinţar şi blond de sub pământ visez să mă topesc în marea cea mare şi nesfârşită a lunii

uite sunt 9 zile deja de când lumina ochilor lui a făcut dragoste cu toate popoarele lumii
şi-a spălat sângele în sângele meu
din rana de pe umărul stâng ieşeau raze mici
atunci acum pe acolo se cântă cântarea cântărilor femeile
îşi leapădă pruncii să fie cu el tu
lasă-ţi umbra ta să plece el
o să-ţi dea să mănânci din carnea lui seara o să te ducă în toate cele 1001 şi una de nopţi
seherezada lui tu
sultanul tău albastru el

dedesubtul izvorului dorm toate mările lumii toate oceanele ei şi orice lac deopotrivă
sultanul

poezie de Anca-Iulia Beidac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra timpului

Cade umbra timpului în van
Cum se duce viaţa an de an.

Pe al boltei cer dumnezeiesc
Caut steaua mea şi n-o găsesc.

Cornul lunii ascuţit şi strâmb
Îmi zâmbeşte tandru de pe câmp.

Apa din ulcioare, adiind răcoare,
O beau fericit la apus de soare.

Pe destinul meu, lasă-mi-te, lasă,
Dulce şi frumoasă, viaţă mlădioasă.

Cumpănindu-mi viaţa, versul şi eresul
Am străbătut vesel întreg universul.

Singur pe cărare, îmi croiesc alt drum
Vreu să trec în ţara umbrelor de fum.

Să privesc de-acolo cine-am fost şi sum.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!