Rara fericire de primăvară

Doamne, ce abur e pe fruntea lumii,
De la un lucru pân-la umbra lui!
Aleargă armăsarii ca nebunii,
Frecându-se de garduri şi statui.

Uităm atâtea! Curgem doar pe legi!
Crucile celor morţi în iarnă, smulse,
Îşi suie tainic braţele a crengi,
Redevenind copaci, pornind cu frunze.

E-o zi atât de rară, de întâmplări tăcute,
Încât parc-aş trăi pe lut de rai
Un an mai vechi, o sută nouă sute,
Treizeci februarie sau zero mai.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ultrasentimente (1965)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă progresezi cu doar unu la sută pe săptămână, la încheierea celor cinci ani vei fi progresat cu două sute cincizeci la sută! Aminteşte-ţi de acest lucru data viitoare când te întâlneşti cu cineva care nu te-a mai văzut de câteva luni: nu se poate să nu remarce că te-ai schimbat.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul umbrelor

Pe umbra ta prelung-armonioasă,
Am aşezat cu grijă umbra mea,
Şi ne-am iubit, cât umbra mea dorea,
Şi-am construit pe umbra ta o casă.

Veneam cu braţele deschise-n ea,
Mă aşteptai în uşă, drăgăstoasă,
Cu umbra pâinii, aromind pe masă,
Şi umbra ta stătea lângă perdea.

Şi-acum, aud că umbra ta aleasă
A conspirat nemeritat ceva
Şi a vândut, pe-un fel de cacealma,
Umbrarul unde ne simţeam acasă.

Lumina, astăzi, nu ne mai apasă
Şi s-a închis în tine umbra ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Mariana Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veac de tăcere

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "dacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "nu",
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu,
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "însă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "hai",
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai,
De ecouri mari de piatră vei fi râsă, vei fi plânsă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "pleacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "taci",
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă "totuşi", să uităm ce-nseamnă "dacă".

Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi,
Când se va răsti furtuna vorba mea s-o înţelegi,
Când vor susura izvoare află c-a murit mânia.

Şi de unde până unde să uităm ce mai înseamnă,
Să rămânem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfârşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins,
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.

Vai, sunt râuri pe aicea care merg spre noi cuminte,
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un târziu şi munţii să înveţe de la noi
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.

Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii,
Să spălăm întreaga fire, să trăim cu-ndurerare.

Să uităm ce-nseamnă "lume", şi "avere", şi "putere",
Să uităm cuvântul "dacă", să uităm cuvântul "da",
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa
Să trăim tăcând iubirea, fiindcă totul e tăcere.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei (1984)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veac de tăcere

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul "dacă"
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul "nu"
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul "însă"
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul "hai"
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai.
De ecouri mari de piatră vei fi răsă, vei fi plănsă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul "pleacă"
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul"taci"
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă "totuşi", să uităm ce-nseamnă "dacă".

Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi,
Cănd se va răsti furtuna vorba mea s-o înţelegi
Cănd vor susura izvoare află c-a murit mînia.

Şi de unde pănă unde să uităm ce mai înseamnă
Să rămînem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfărşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.

Vai, sunt răuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un tărziu şi munţii să înveţe de la noi,
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.

Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii,
Să spălăm întrega fire, să trăim cu-ndurerare.

Să uităm ce-nseamnă "lume", şi "avere", şi "putere"
Să uităm cuvăntul "dacă", să uităm cuvăntul "da",
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa
Să trăim tăcînd iubirea, fiindcă totul e tăcere.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei - Editura Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar nebunii mai aleargă

Viaţa doamnă nu-i aşa cum vrei
Să mergi cu sacul la umplut
Un obuz ca un abuz
Va cădea mâine la trei
Şi-ai să vezi că din tot vraful
Se alege numai praful
Şi pe nimeni n-a durut
Şi-o s-o luăm de la început;
Viaţa doamnă e o luptă
Fără milă, fără legi
Şi nu ştii cu ce te alegi
Că e zilnic mai abruptă:
Fiecare pentru sine
Lasă în urma lui cadavre
Şi frumoasele palavre
Numai cât să-i fie bine;
Poţi să suferi, poţi să speri
Jinduind la primăveri

Doar nebunii fără scuturi
Mai aleargă după fluturi
Cât mai poate fiecare
Şi se îmbată de culoare!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Parc-aş fi Pillat din Pont

cu barba pân-la pământ

doar acasă ca pe front

poezia-mi ţine rând

Cu barba pân-la pământ

din lacrimi am o mască

nu mă dau degeaba sfânt

aud iarba ce-o să crească

Din lacrimi am o mască

doar acasă ca pe front

Maria-n poem să nască

parc-aş fi Pillat din Pont

Am barba pân-la pământ

doar pe mine azi mă vând

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (27 martie 2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atatea...

Atâtea ape pier şi nu se-ntorc
Să vadă pieptul muntelui cum storc,
Mocnind în zbucium - aprigă chemare -
Ca-n primul tremur - prima sărutare -

Atâtea frunze cad, codrul rărindu-l
Să-l bată ploaia, vântul hăulindu-l,
Că mă descind când îl revăd tomnatic,
Atât de trist şi-atât de singuratic;

Atâtea ceasuri bat stârnind minutul
Ca-n mine să-ntrevăd necunoscutul,
Incât mă leagă parcă un blestem
Să ies în noapte, veşnic să te chem.

Atâtea ape pier pe căi de ape...
Atâtea frunze cad tot mai aproape...
Atâtea ceasuri bat la căpătâi...
Doar tu rămâi ca-n clipa de întâi.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mai aduc în casă o ninsoare

Să mai aduc în casă o ninsoare
Mai lasă-mi Doamne timp şi doar un brad
Să-i spăl omături aspre pe picioare,
Să-i cer iertare şi să-i fiu toiag.

Mai lasă-mi timp de timpul care pleacă
Şi vine doar cât ar trăi un vis
Să-i fiu opaiţ în nopţi de promoroacă
Şi-obrazul să mi-l duc într-un cais.

Mai lasă-mi Doamne-atât, încă o iarnă
Cu viscol lung şi perne puse-n geam
Cu mere ameţite de povara
Zăpezilor trosnind în vechiul ram.

Şi dacă mă auzi de printre friguri,
Bătrânii-mi, Doamne, să mai stea în prag
Să înflorească lemnele din linguri
Şi frunze vechi să intre-n vechiul fag.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri, gânduri...

Plâng păsările lumii...
Nu mai au loc pe Pământ!...
În locul lor, pe garduri,
printre crengi,
pe sârmele de telegraf,
în orice colţ al lumii,
stau doar gânduri, gânduri,
pâlcuri de gânduri
sau gânduri izolate.
Oameni trăiesc, mănâncă, dorm,
stau întinşi la soare,
se ceartă, se iubesc
fac mitinguri,
fac revoluţii,
fac demonstraţii,
pe stradă, în Parlament,
în faţa lui Dumnezeu,
şi îşi aruncă gândurile
ca pe nişte rufe murdare
sau obiecte uzate,
de unică folosinţă.
Uneori, fug ele singure,
tiptil, în toiul nopţii,
înfiorate de dor,
la întâlnirea cu stelele,
Altele atrase de adâncuri şi tenebre
aleargă-n transă
spre luntrea lui Charon.
Trudesc din greu toţi îngerii
s-adune gândurile lumii,
să le ordoneze.
Îi vezi cum urcă şi coboară,
pe scările cereşti
trişti şi tăcuţi,
cu păsări cuibărite
pe-aripile înnegrite
de-atâtea gânduri omeneşti.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul din mintea mea

e atât de frumos
încât seara
când vreau să-l iubesc
se ruşinează
ascunzându-se printre gânduri
ca printre copaci
mestecă ideile
până gura lui se face frunză

bărbatul din mintea mea
e atât de frumos
încât dacă l-aş săruta
mi-ar înverzi
braţele
şi-atunci n-ar mai fi
niciodată
toamnă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a cumpărat o mobilă dintr-un lemn atât de scump încât săracul n-a mai avut bani şi pentru cărţi.

Adrian Păunescu în Istoria unei secunde
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută

Cum tinereţea mi-e pierdută,
Îmi amintesc mai vechi idile:
Pe alte timpuri, cu O SUTĂ,
Stăteai la mare două zile.

Dar astea-au devenit poveşti
Şi vremurile sunt trecute,
Acuma stai la Costineşti
O zi, cu douăzeci de SUTE.

Când eşti un mare demnitar
Şi ai în buzunar valută,
Fetiţele de la solar,
Vor năvăli pe tine,-o SUTĂ.

Dar şi când eşti sărac lipit
Şi schimbi total a vieţii rută,
Nici popii nu te mai admit,
De laşi "deasupra"... doar O SUTĂ.
...............................................
Eu am să plec acum, de-aici,
Pe veci la ceruri, Doamnea-ajută!
Şi vreau, la crăşmă, pe amici,
Să îi trataţi cu câte-o "SUTĂ".

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inflaţie dureroasă

Nu
doar
că
mă
rog

Să
nu-mi
crească
aripi

Ci
zilnic

Le
smulg
din
rădăcini

Pană
dureroasă
după
pană
dureroasă

Zadarnic
însă

A
doua
zi
trebuie

S-o
iau
de
la
capăt

Rugăciuni
şi
aripi
smulse

Aripi
smulse
şi
rugăciuni

Doamne

Iartă-le
umbra
vinovată

N-am
să
mai
zbor

NICIODATĂ

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (29 iulie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam

Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.

Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
"Asta e viaţa!" a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.

Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întoarce cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul lui intercostal.

Dumnezeu a observat
Această creaţie deşănţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilios: Au trecut mai bine de treizeci de ani de la vânarea lupului în frigul iernii. Şi acum, ca şi atunci, nu este cuprins de frică, ci de neastâmpăr. O intensificare a simţurilor. Briza răcoroasă a mării adiind sudoare de pe piep şi gât. Strigătul de nemulţumire al pescăruşilor, care se hrănesc cu mii de morţi ce plutesc pe mare. Respiraţia regulată a celor trei sute care se află în spatele lui, pregătiţi să moară pentru el, fără să ezite. Fiecare din ei, gata să moară.

replică din filmul artistic 300 - Eroii de la Termopile
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vreme rea

E vreme rea şi parcă, vai,
Viaţa este tot mai grea
Şi nu e grea fiindcă n-ai
Atât de multe câte-ai vrea
Ci fiindcă-n colţul tău de rai
Prea des se stinge liniştea.

E vreme rea şi parcă, vai,
Controversată-i liniştea
Şi însăşi pacea care-o ai
Trezeşte-n duh neliniştea
Că-n colţişorul tău de rai
Se împietreşte miriştea...

E vreme grea şi parcă, vai,
Atât de multe-ar fi de spus,
Nu despre câte ai sau n-ai
Ci despre pacea lui Isus
Şi colţişorul tău de rai
În care-o altă pace-ai pus...

E-o vreme grea şi parcă, vai,
Trăieşti mai rău ca în trecut
Şi nu fiindcă ai sau n-ai...
Ci doar fiindcă-ai întrecut
Măsura colţului de rai
Şi pacea nu te-a petrecut.

E vreme grea şi totuşi, parcă,
Nu înţelegi de ce e greu!
Nu simţi cum duhul se descarcă
De dragostea lui Dumnezeu
Şi colţul tău de rai încarcă,
Cu sine, întregu-şi empireu?!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (7 decembrie 2020)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am lua suferinţele vârstei de douăzeci de ani şi le-am trăi la treizeci, pe cele de la treizeci la patruzeci... şi aşa mai departe cred că am schimba istoria lumii, am spune că nimic nu e pentru totdeauna, că nici un om nu e de neînlocuit, nici măcar mama, că iubirea nu se trăieşte doar în doi, că moartea nu este în afara vieţii, ea face parte din viaţă, că a pierde şi a regăsi este un cântec de dor ce-l cântăm obsedant, că nu poţi trăi în afara societăţii chiar dacă poţi să ai trufia de a te crede superior ei, ajungi într-o modalitate sau alta să devii sclavul său, că nu există viaţă fără să existe compromis, că a face ce-ţi place este într-un final definiţia fericirii şi cum atât de rar facem doar ce ne place..., sfârşim prin a fi veşnic nefericiţi. Că a fi iubit este mai important decât a fi puternic..., dar că fiind iubit eşti mult mai puternic!

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!