+foc +iubire

Sonetul 154

Zeul Amor dormea în iarba mare
Cu torţa care-n inimi foc aprinde,
În timp ce nimfe, pururea fecioare,
Vin lângă el şi una-n mână o prinde
Şi-o ia cu ea - mândreţe de fiinţă -
Căci legiuni de inimi încălzise;
Şi Generalul, ce sădea dorinţă,
Dormea când ea cu arma lui fugise.
Şi torţa într-un izvor o stinge bine,
Însă din foc el ia căldură vie,
Încât un loc de îmbăiat devine
Pentru bolnavi; dar mintea bine ştie,

C-am fost şi eu, crezând că lecuieşte,
Dar focul din iubire nu-l răceşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Mi-a fost prezis că voi iubi cu foc
Pe-acel cu chip frumos ca o durere
Aşa mi-au spus – şi-a fost o înviere
L-am îndrăgit cu-adâncul meu noroc.

Ardea în tot: iubire mândru joc!
Şi suferea şi-mi dăruia putere
Să ard şi eu cu-a firii mele-avere
Sfinţind, în doi, al fericirii loc.

Ah, cum să crezi că va cădea în tină
Ceea ce soarta – cerul au zidit?
Ci nori nebuni îmi pregăteau ruină

Şi vânt spăimos, furtună ne-nţeleasă
Nu cerul meu, ci iadul a-ndrăznit
Din răul – rău pierzania să-mi ţeasă...

sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 45

Iar celelalte două, aer şi foc, se ştie
Oriunde m-aş afla, ele rămân cu tine
Primul e gândul meu, şi-apoi dorinţa vie
Prezente şi absente, că vin şi fug de mine.
Şi când acestea-n grabă la drum cu drag pornesc
Spre tine cu a mea solie de iubire,
Din patru elemente, cu două doar trăiesc
Şi-n moarte mă cufund de crâncenă mâhnire.
Până când viaţa iar va fi reîntregită
Cu acei soli rapizi ce-acasă o să vină
Şi care vor vesti, cu graba cuvenită
Că sănătatea ta este acum deplină.

Aflând asta mă bucur, apoi mă întristez,
Iar îi trimit la tine, şi iarăşi eu oftez.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicidecum

Nicidecum, nicăieri, niciodată
gândul meu altui domn nu-l aştern.
În Isus viaţa mea e bogată,
stea eternă în cerul etern!
Nicidecum, nicăieri, nici o clipă
nu pot fi fericit fără El.
Lâgă El, peste-a morţii risipă,
voi zbura ca un alb porumbel!

Nicidecum, nici în foc, nici în moarte,
despărţire de Domnul meu nu-i.
Dacă inima nu mă desparte,
orice-ar fi, orice-ar fi, sunt al Lui!

Vom trăi veşnicii de iubire,
mii de ani, zeci de mii, mii de mii!
Când o clipă cu El e-o uimire,
ce va fi, ce va fi în vecii!

Va veni Prinţul Păcii divine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire en detail

Am inventat noi doi un joc
Era un fel de joc ad-hoc
În care ne iubeam cu foc

În jocul ăsta zbenguiam
Cu mare fast şi cu tam-tam
Şi ne iubeam ad-litteram

Iubirea ca un laitmotiv
Noi o trăirăm efectiv
Duios în planul afectiv

Adesea ne zâmbea la geam
Noi cei mai fericiţi eram
Şi ne iubeam netam-nesam

Era chiar euforică
Cu tentă metaforică
În taină alegorică

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (15 mai 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

1. Mi s-a urât de vise, de planuri de iubire,
De luni trăite-n umbră, speranţă-n nemurire...
Aş vrea să smulg cu mintea culorile durerii,
Să umplu amintirea de rodul învierii...

2. Să fac doi paşi spre viaţa ascunsă-n paradis,
Să cred şi să nu caut lumina unui vis;
S-adorm în fericirea uitatei primăveri,
Să fur din perfecţiunea pierdutelor tăceri...

3. Mi s-a urât să caut iar foc in amintiri,
Să-mi plimb privirea oarbă prin semne, prevestiri...
Aş vrea să-mi fie suflet un râset de copil
Iar gândul joc, viaţă, cântec de vară, stil...

4. M-aş înrudi în cale cu basme şi poveşti
Să uit de neputinţa rutinelor fireşti;
Mi-aş prinde-n lături aripi să zbor din vid şi ceaţă
Să vindec printr-un zâmbet edenica speranţă...

poezie de Gabriela Chişcari (noiembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie după iubire

După ce ferocitatea toridă-a miezului de vară
S-a ars pe sine însăşi, mistuindu-se deplin
În intensitatea propriului rug, în foc şi-n pară,
Sosesc cuminţi şi blajine zilele Sfântului Martin

Smerite-n calmul toamnei, triste sub voalul ceţii opalin.
Astfel după ce iubirea care ne-a călăuzit dispare
Împovărată de propriilor obsesii şi dorinţi, de propriul chin,
Soseşte Prietenia cu ochi mari şi cu priviri odihnitoare.

Ea ne-arată calea de urmat, iar noi de-acum ne vom plimba
Prin văi verzi şi răcoroase, scutiţi de grijile trecute.
Se simte-n aer o adiere de minciuni îngheţate, mute?
De ce suntem bântuiţi de sentimentul c-am pierdut ceva?

Nu mai vrem durerea înapoi, nici arşiţa urmată iar de sete;
Şi, totuşi, totuşi aceste zile-s parcă-s incomplete.

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

XI

Eu care am dormit
(atâţia ani)
fără foc, fără opaiţ
eu care îmi îmbrăţişam doar
umbra mea tăcută
mi-am dezvelit buzele
ca să preaslăvească
venirea ta.
Atât de sărac eram, iubire,
atât de sărac
încât nu aveam în palmă nicio mângâiere
ca să îmi cumpăr ceasurile
în care nu aveam obolul unui sărut
ca să-l dau căpitanului umbrelor
să mă treacă pe celălalt mal.
Toată viaţa mi-am risipit-o
săpând în pustie
şi aşteptând fără să o cunosc
sămânţa privirilor tale.
Călit

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

După cum ştiţi fiecare
Mama, suflet mare are
Şi pe-al ei suflet apasă
Tot ce e în întreaga casă.

Şi sufletul ei cuprinde
Orice foc care se-aprinde
În inima celorlaţi,
Când la masă, adunaţi,
Spun de ce sunt apăsaţi.

Mama-i o nemărginire
De speranţă şi iubire
Care-aduce cu-a ei mână
În căminul ei lumină

Ea găseşte oricând putere
Să mai poarte o durere
Într-a pruncului favoare
Ca-n furtuni să-i fie soare

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acarii

Şi n-am murit cum ei ne blestemară,
Mai facem umbră-n fiecare vară,
Ca iepurii fugirăm de-a lor puşcă
Dar umbra noastră ca un tigru-i muşcă.

Pe urma noastră dacă vin şi umblă,
Nu dau decît de o neutră umbră,
Cu bîrfe, cu cerneluri şi cu armii
S-au pus pe urma dragostei jandarmii.

Iubita mea, în lumea asta rece
Iubirea-i boala care nu mai trece.
Iubita mea, visam pe-un cîmp de rouă
Luntrind două sicrie, amîndouă.

Şi pe această îngerească apă
Visam că de urmăritori se scapă;
Că-n toată viaţa noastră agitată
Nu te-am îmbrăţişat măcar odată.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Totuşi, iubirea, 1983
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!