+dragoste +de +tara

Ţara nu se serveşte cu declaraţii de dragoste, ci numai cu muncă cinstită şi, la nevoie, cu jerfă.

Mihail Sadoveanu în M-am dus să văd numai cu duhul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Baxter: Cred că trebuie să-mi iau o slujbă.
Cecilia: Nici asta nu-i aşa de uşor, ţara e plină de şomeri.
Tom Baxter: Atunci vom trăi din dragoste. Va trebui să facem nişte concesii, dar ce contează? Ne avem unul pe celălalt.
Cecilia: Astea-s texte din film.

replici din filmul artistic Trandafirul roşu din Cairo, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara nu se serveşte cu declaraţii de dragoste, ci numai cu muncă cinstită şi, la nevoie, cu jerfă. Nu înseamnă ură împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic şi conştient. Munca cinstită, viaţa curată, iubirea de semeni, împletirea datoriilor pe care le avem - adică faptele - aceasta înseamnă patriotism şi nu vorbe deşarte.

Mihail Sadoveanu în M-am dus să văd numai cu duhul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt...

Lăsaţi-mi brazii ca să crească-n tihnă
Şi oile pe pajişti la odihnă,
Lăsaţi-mi apele să curgă line
Şi inimile-n dragoste să fie pline,
Lăsaţi-mi munţii să ne ţină veşnic
Şi nu ucideţi flacăra din sfeşnic,
Lăsaţi-mi mintea trează peste ani
Şi n-o minţiţi cu fraze de "doi bani",
Lăsaţi-mi ţara pură, nepătată
Şi n-o însângeraţi cum aţi făcut-o odată,
Lăsaţi-mi neamul liber pe acest pământ
Să-şi poată spune sincer... gândul prin cuvânt.

poezie de Liviu Reti (19 decembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul meu

Trup violent, de temut, ruşinat,
Trup de poet ce-n lacrimi navighează,
Cine te zguduie astfel, cine te dezarmează?
(Bruxelles doarme cu mii de focuri decorat.)

În ţara bunei suferinţe
(Adu-ţi aminte de acea casă-n câmpie),
Infirm arhanghel, beat de-a ta tăcere,
Nu aşteptai decât o aspră dragoste să vie?

Ştiu toţi prăpastia pe care mă aplec.
Se culcă muza moartă între zei.

Priviţi cu toţi (e o pagină albă),
Înmormântaţi poeţii acasă la ei.

poezie clasică de Odilon-Jean Perier din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiule, iubeşte această ţară!

(Pentru Teodor Cătălin)

Străbunii mei, prin tata şi prin mine,
Ajunseră, fiule, până la tine,
Că aşa se întâmplă în viaţă şi cu toţi;
Părinţii ajung prin fii la strănepoţi.
Ei străbătură timpul ca o torţă,
Arzând în ei speranţe, crez şi forţă.

Iubirea de moşie neîntreruptă,
Unitu-i-a în muncă, ca şi-n luptă
Şi ne-au sădit o dragoste firească
De Ţară şi de glia strămoşească,
Să ne aducă aminte în orişice moment
Că e dorinţa lor şi testament.
Tu ce-ai primit de la străbuni să laşi
La fiii tăi, iar ei la ai lor urmaşi.
Tu, fiule, păstrează această Ţară,
Leagănul nostrum, vatra milenară.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isuse-nvaţă-mă

Isuse-nvaţă-mă de-acum
cântarea viitoare,
desprinde-mi ochii de pe drum
să pot privi la soare
şi scapă-mi sufletul, pe rând,
de orişice povară —
ca liber să pot fi intrând
în mult dorita-mi Ţară.
Isuse-ajută-mă să-mi pot
mai larg deschide mintea,
spre Rugul Sfânt, venind, să scot
grăbit încălţămintea —
ca inima să mi-o sfinţesc,
mai blând plecat sub cruce,
ca la intrare să primesc
Sărutul Tău cel dulce...

Primeşte-mă, Isus, zâmbind
cu-o dragoste duioasă,
cu ai primi-un copil venind

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei ani şi trei luni şi trei zile ţinu călătoria până să ajungă la satul părinţilor lui. Şi trecând pe la împărăţia lui Sefer împărat, l-a întâmpinat dregătorii curţii şi l-a petrecut cu dragoste. Şi trecând şi pe la ţara zânelor, acestea se întreceau care de care să-i arate mai multă cinste şi să-l petreacă. Daca ajunse la satul părinţilor săi, trase butca dinaintea bordeiului. Tată-său şi mă-sa nu-l cunoscură. El daca văzu aşa, ceru să-l găzduiască. Bătrânii priimiră, şi-şi cerură iertăciune că nu pot să-i dea mai mult decât ceea ce au, adică bordeiul lor. El se învoi şi mase acolo. Peste noapte se scoală, iese afară binişor şi, uitându-se la inel, îi arătă că doreşte să se facă un palat înfricoşat în locul bordeiului aceluia. N-apucă să isprăvească bine de gândit, şi mi se ridică, neiculiţă, nişte palaturi măreţe, împodobite cu de toate frumuseţile, cu grădini falnice, cu izvoare limpezi, de să te tot fi uitat la dânsele şi să nu te saturi. Dară încămite pe dinăuntru? Aci e aci. Cămările, lăviţile, aşternuturile, numai scumpeturi.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!