+despre +apa

Piatra de hotar

O piatră de hotar îngălbenită
despică râul care nu ştie nimic despre aceasta

ca şi cum apa şi dragostea ar putea fi despărţite

Bătrânul filozof cu bastonul întors
alege desişul pădurii
pentru nevoia de a defini omul

Câinele său lovit de lacrima meteoritului
arde precum un semn

poezie de Miroslav Bruck, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizaţia e ca aerul sau apa. Unde i se deschide o trecere – fie şi o fisură – pătrunde şi schimbă felul de trai. Însă nici o fisură nu se produsese în această porţiune meridională a Carpaţilor. De vreme ce Elisee Reclus a putut spune despre Vulcan că "e ultimul post al civilizaţiei în valea Jiului valah", nu se va mai mira nimeni că Vereştii erau unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Clujului. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri, unde fiecare se naşte, creşte şi moare, fără să le fi părăsit vreodată!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare care va muri încet

Pe mesele luminoase ale bolnavilor
se îngrămădesc fără ordine multe lucruri
cu o nesfârşită tristeţe: un pahar de apă
pe jumătate gol, medicamente, pipete,
un ceas care nu mai intră pe mână
- măsura timpului dintre durere şi plictiseală -
brăţări şi inele inutile, hârtii
cu scris strâns şi nepăsător de medic;
şi o floare care va muri încet - ca o imagine
într-o oglindă - sau chipul tău, Doamne. Obiecte
care vorbesc despre multul sau puţinul pe care îl iubeau,
al celui ce veghează marginea, al celui care vine
doar prin compromis; al celui absent,
al neputinţei de a minţi din dragoste.

poezie de Guillermo Eduardo Pilia din Din poezia Americii Latine (2016, Ainadamar), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece mult şi, venind o slujnică să ia apă, cum vede o femeie necunoscută şi furca cea minunată torcând singură fire de aur, de mii de ori mai subţiri decât părul din cap, fuga la stăpână-sa şi-i dă de veste! Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o vrăjitoare straşnică, care închega apa şi care ştia toate drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu ştia hârca: gândul omului. Talpaiadului, cum aude despre această minunăţie, trimite slujnica degrabă, să-i cheme femeia cea străină la palat.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului celui orb, care privea la lupta lor, că vine şi dă fiului de împărat să îmbuce colacul ce şi-l luase ea, ca să aibă ce mânca la pândă, şi fuga se repezi de-i aduse şi o bărdacă de apă de la izvor. Flăcăul mâncă şi bău, şi prinzând putere, răsturnă pe scroafă, se puse călare pe dânsa, şi-i tăie capul. Apoi o spintecă şi îngriji să nu scape iepurele. Puse mâna pe dânsul şi spintecând şi iepurele, prinse prepeliţa. Şi scoţând din rărunchii prepeliţei cei trei viermi, îi băgă în sân după ce le suci niţel gâturile. Întorcându-se la unchiaş, îşi luă ziua bună de la orb şi de la fată, spuindu-le că în curând va afla despre dânsul, şi într-un suflet se întoarse la curtea zmeului.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă

Spun corăbierii că în Marea Moartă
Văduvă-i de viaţă apa, din vechime,
Nici un strop de suflet undele nu poartă.
Şi pe Marea Moartă nu vâsleşte nime.

Ceriul Palestinei, spun corăbierii,
Baldachin de ceaţă flutură pe maluri,
Neştiind nisipul rostul primăverii,
Doarme apa mută în tăcute valuri.

Ocolind-o pururi paseri călătoare,
N-o ating în cale pribegiri nomade,
Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare,
Sugrumat de neguri, albatrosul cade.

Cântec nu răsună, nu s-aud nici şoapte,
Ţintirim de apă-i unda ei sălcie,
Să fi plîns vreodată, ori să strige-n noapte,
Despre Marea Moartă nimenea nu ştie.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre peştii din apă

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Luaţi-i apa şi va muri, pe uscat nu îi prieşte;
Şi, au spus unii, care legile sfinte-au încălcat,
Că cel mai mare bine-i atunci când n-ai niciun păcat.

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Lăsaţi-l acolo, e locul care i se potriveşte.
Aşa-i şi omul care, pe al vieţii întortocheat traseu,
Spune, luaţi-mi tot, dar lăsaţi-mi Dumnezeul meu.

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Acolo el face sport oricând sufleţelul lui râvneşte;
Aşa-s şi rugăciunile pentru oamenii cu har ceresc,
Sunt în elementul lor când întru Dumnezeu convieţuiesc.

* John Bunyan, 1628 - 1688, scriitor şi predicator baptist englez; a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru convingerile lui religioase, perioadă în care a scris celebra alegorie creştină "Călătoria pelerinului" (The Pilgrim's Progress), pelerinul fiind creştinul/ creştina pe drumul anevoios către Cetatea Cerească.

poezie de John Bunyan, 1628 - 1688, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea Bobotezei

CRUCEA BOBOTEZEI

Astăzi pe pământ coboară
Cruce din înaltul cer,
Cu tradiţii şi mister
În credinţă milenară.

Cruce cu Sfânta Treime
De la Tată şi Duh Sfânt
În porumbel coborât,
Cu credinţă-n timp ce vine.

Duhul Sfânt pe nor apare
Cruce zugrăvind în zori,
Cu ger aspru şi ninsori,
De-a sfinţii Agheasma Mare.

Pe Mesia să-l boteze
Sfânt Ioan a primit har.
De-al păcatului coşmar,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Eroul poemelor din Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), odată ajuns la Marele Abis al Pacificului ("Groapa Marianelor" de 10916 m), fireşte, abordează ‒ şi "la curtea împărătească a elementului Apă", ca şi în cazul celorlalte patru ‒ nu numai suprafeţele în aure poliedrale, ci şi "profunzimea înrăzăritoare", anticipând, anunţând prin veacuri chiar şi acea contemplatoare convingere aforistic-nietzscheană potrivit căreia "de priveşti multă vreme în abis", mai totdeauna, eşti întâmpinat de o finalitate a reciprocităţii, cu un "abis contemplator, la rândul său, din tine"...: "De bună seamă, am dat din nou la iveală ce-am căpătat, / ce-am căutat cu mintea între Mare şi-Abis, / ca să mă retrag de la prăpastia de sulf, / la clocotirea Marelui Abis al gurguielor / ca ăl din centrul scutului"...» ‒ (3) / 23 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 54 sq).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» (23 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întoarse acasă, dete iarăşi pe la zâna. Ea, ca şi de la rând, îl rugă să se dea niţel odihnei; şi în acel timp îi schimbă apa, puindu-i alta în locul celei ce adusese el. Sculându-se după somn, luă borcanele cu apă şi veni acasă. Atâta îi fuse mă-sii, ca să-l vază. Nu ştia ce mai făcea de bucurie. Îl săruta şi p-o parte şi pe alta. Apoi după ce bău din apa ce-i aduse, ei îi păru că mai prinse niţel suflet. Vorbă să fie! Ea nu băga de seamă, vezi, că bucuria pentru vederea fiului său o face să fie oarecum mai sprintenă. Zmeul se da de ceasul morţii când îl văzu că s-a întors cu isprava făcută. El (îşi) bătuse capul mult şi bine să dea în cap pe fata împăratului, în lipsa fiului său, dară toate mrejele lui rămăseseră de râs; căci ea nu dete în clapca în care o împingea spurcatul. Ea nu-şi putea da seamă de ce tot umblă el pe lângă dânsa cu şoşele, cu momele. Nici că visa despre ce avea de gând procletul de zmeu. Pasămite zmeului îi era frică să se ia la luptă pe faţă cu voinicul. Ci voia să-l piarză prin viclenie, şi apoi să-şi bată joc şi de mă-sa, ca să-şi izbândească pentru moartea fraţilor săi. Dară nu-i ajută Dumnezeu.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!