Piatra de hotar

O piatră de hotar îngălbenită
despică râul care nu ştie nimic despre aceasta

ca şi cum apa şi dragostea ar putea fi despărţite

Bătrânul filozof cu bastonul întors
alege desişul pădurii
pentru nevoia de a defini omul

Câinele său lovit de lacrima meteoritului
arde precum un semn

poezie de Miroslav Bruck, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Mă voi sui pe un munte
Pentru a fi mai aproape de cer
Astfel aş putea atinge
Nuanţa dorită de albastru
Pentru a-mi exprima
Dorul de tine.

Voi folosi puţine cuvinte
Însă le voi alege pe cele care contează
Pentru a exprima emoţiile
La fel de puternic
Precum le simt.

Râul mi-o va lua oricum mereu înainte
În întâmpinarea ta
Doar el ajunge mereu la tine
Eu doar îl urmez
Ca pe un ghid.

El alege mereu nuanţa potrivită
De albastru.

poezie de Ana Irina Drobot
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

Cum sunt un lanţ în răsucire şi nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate şi singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubeşte... Şi-i sunt geamăn?

Şi chiar de-aş şti multe din ele -c-am învăţat, dar de la alţii-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalţii
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc şi fum
Şi sunt pierdut şi eu şi-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce şi cum???"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cântece ale eschimosului

I Evadând din eternitate

Omul a venit alergând fără chip pe suprafaţa pământului
Fără ochi şi fără gură el alearga cu faţa spână

Ştia că păşeşte pe piatra morţii
Ştia că el era o stafie e tot ce ştie.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un melc
pe care fulgerul l-a trăsnit
A fumegat până a ajuns un halou pârjolit în palma-i amorţită.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un păstrăv
dar a căzut o brumă albă şi fierbinte
De pe hornul unei stele şi peştele s-a risipit în cristale.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un şoarece
dar un suspin al timpului
L-a spulberat în firimituri de articulaţii.

A luat o piatră ascuţită şi şi-a găurit faţa
Prin lacrimi şi durere a privit planeta.

A găurit iarăşi mai adânc şi prin lacrimi şi durere
A scrâşnit la fulger la brumă şi la timp.

Atunci, zăcând printre oase pe cimitirul pământului,
A văzut o femeie fredonând în pântecele ei nişte cântece.

El i-a dat doi ochi şi-o o gură în schimbul unui cântec.
Ea a lăcrimat sânge, ea a urlat de durere.

Durerea şi sângele erau viaţă. Dar omul a râs –

Cântecul merita preţul.

Femeia s-a simţit înşelată.

II Cum a început apa să cânte

Apa voia să trăiască
Ea s-a dus la soare s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la copaci ei au ars-o s-a întors plângând
Ei au putrezit s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la flori ele s-au ofilit s-a întors plângând
Ea voia să trăiască
S-a dus la pântece a întâlnit sângele
Ea s-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit cuţitul
S-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit larva şi putregaiul
S-a întors plângând dorind să moară

S-a dus la timp a trecut prin aceeaşi uşă de piatră
S-a întors plângând
A început să caute prin tot universul nimicul
S-a întors plângând dorind să moară

Până când nu mai rămânea nimic din plâns

Zăcea în străfundul tuturor lucrurilor

Absolut epuizată absolut limpede

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii (2022), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul abia ştie ce e omul; poetul ştie tot despre nimic.

Jan Gommert Elburg în Trident (1960)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specialistul e acela care ştie totul despre nimic, iar filozoful este cel care nu ştie nimic despre nimic.

aforism de George Geafir din Capul piramidal şi efectul de piramidă (2001)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia noastră de verde

Nimeni nu scrie
despre nevoia noastră de verde
ce ne face curat prin sertare,
despre cum se pun flori pe răni
despre sufletul ce devine foare repede fruct
nimeni nu scrie
despre cum se opreşte fiinţa din plâns
când înveţi să frămânţi vindecare...
cu gândul acesta din viaţă mă-nfrupt
despre primăvară mai pot scrie
dar până-ntr-o zi, într-o singură zi/ când
nevoia noastră de verde/devine
mormânt
pentru un fir de iarbă subţire...

27.02.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (27 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ridici priporul Ciulniţei, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleţ, case bătrâneşti şi sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moşiile boiereşti. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine ştie unde, la dreapta, spre valea Ialomiţei, la stânga, pe desişul pădurii de Aramă, iar în faţă pe cotiturile uliţelor strâmbe ale satului.

începutul de la Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu (1893)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homarul povesteşte

despre bătrânul jo care vâslea
când dormea pe râul chinuit
de iarba care creşte febra
şi
şi
mesteca un nap stricat
dădea din cleşti într-un mod original
l-a întâlnit pe jos când erau tineri
jucau banii la ruletă într-un cazinou
în
în
tasmania australiană suptă de oboseală
au fugit cu banii furaţi
şi
şi au stat la un foc cu omul de piatră
care a adormit primul
jo se temea că e o capcană
auzise de faptele acestui om
crăpa capul cu toporul
te agăţa de-un copac
cu capul în jos să sângerezi
îi scotea intestinele şi le prăjea
la
la
la foc şi homarul şi jo s-au uitat
în foc înfricoşaţi de coincidenţă
aici homarul s-a oprit pentru o bere

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Viaţa e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viaţa" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică şi ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăieşte gânduri crezând că trăieşte "viaţa". Tu eşti Viaţa, care nu poate fi făcută de nimeni şi de nimic. Dacă părinţii tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i aşa? Gândul nu poate cunoaşte viaţa, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viaţă"; după cum Adevărata viaţă nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viaţa fiinţează ca prea-fericire a fericirii, doar în absenţa gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici şi acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici şi acum, Sunt Viaţa din aceasta clipă şi nu gândul care apare în ea şi pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viaţă liberă de devenirea gândirii înlănţuitoare. Contemplă asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delimitare

Între cei lipsiţi de har
Şi-ăi cu foc în vatră,
Nu e piatră de hotar,
Ci hotar de piatră!

epigramă de Corneliu Berbente din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept un semn

Aştept un semn ce trebuie să vină,
Căci m-am născut doar ca să îl aştept:
Aşa mi-a spus bătrânul înţelept,
Clipind din orbii ochi, fără lumină.

Sortit sunt să aştept în miezul lumii,
Un semn ce încă poate n-a pornit,
Din pietre seva murmură vrăjit,
Mă leagă clipa cu ciudate funii.

Statuie-n calea timpului ce trece
Mă udă ploaia, m-a lovit furtuna,
Cu raza-i albă mă orbeşte luna,
Iar Cronos vrea şi el să mă aplece.

Sunt blestemat pesemne să păzesc,
Albastrul cer senin şi nestatornic,
Cum aş pleca şi cât aş fi de dornic,
Ca zarea, cu-ai mei paşi, să o unesc.

Cu mâini de lut mă trage recea vatră,
Cu lanţuri grele timpul m-a legat,
Tânjind spre soare, ochii mi-au secat,
Şi inima îmi este ca de piatră.

Aşa mi-a spus bătrânul înţelept,
Şi nu avea nici un motiv să mintă:
Cu ochii stinşi, privesc spre ceruri, ţintă,
Sunt blestemat ca semnul să-l aştept.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

tinereţe

O fiară oarbă, fără minte, flămândă, care nu ştie să se înfrupte, nu îndrăzneşte; ar trebui să-i facă un semn fericirii care trece în plină stradă şi care s-ar opri de bunăvoie, dar nu-i face semn; scoate dopul timpului, lăsându-l să curgă ca apa, să se risipească în zadar, o fiară sălbatică, dar care nu ştie că e fiară – iată ce e tinereţea!

definiţie clasică de Nikos Kazantzakis în Raport catre El Greco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine am să mă trezesc şi, din toate lucrurile pe care le-aş putea alege, îl voi alege pe cel care-mi va plăcea în momentul ăla cel mai mult. Nu contează care va fi el, pentru că nu există lucruri cu adevărat importante. Vreau să cunosc oameni noi şi să râd de ei. Să scriu despre ei.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i un artist? Un om care ştie tot - fără să-şi dea seama. Un filozof? Un om care-şi dă seama, dar nu ştie nimic.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa a trecut, pietrele au rămas şi din piatră în piatră păşeşte adevărul spre viitorul său nemărginit.

citat clasic din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele... este prietenul omului. Însă de ce oare? Pentru că...​ Câinele nu judecă lucruri, aspecte sau oameni. Pentru el, iubirea este​ infinită şi necondiţionată. Fără întrebări, fără a analiza. Doar iubeşte!​ Un câine ştie să zâmbească!​ Zâmbeşte. Zâmbeşte. Şi iar zâmbeşte. Ca om fiind, ajungi să te molipseşti. Zâmbeşti şi tu, dragă omule. Ajungi să te bucuri şi tu lângă câinele zâmbitor..​ Omul a uitat, câinele îţi reaminteşte...​ Să zâmbeşti. ​Ca bebeluş fiind, ai zâmbit. Aşa de mult încât reuşeai să bucuri sufletele oamenilor "mari". Pentru că "adulţii" au uitat să zâmbească, e nevoie ca o fiinţă nouă, cum este bebeluşul, copilul sau câinele, să îi reamintească de ce suntem în această viaţă.. SĂ ZÂMBIM. Cu faţa, însă şi cu sufletul!

George Aurelian Stochiţoiu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie totul despre noi. Ce suntem, tristeţile noastre, profunzimea, greşelile. Cu toate acestea el vă iubeşte pentru că el ştie cum să-şi utilizeze puterea dragostei. Dragostea lui Dumnezeu are putere şi puterea este Cunoaşterea însăşi. În dragostea umană nu există echilibru.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas faţă în faţă, încordaţi, cu ochii ţintă unul la altul, traşi parcă de firul acesta întins care ne lega privirile, el câinele şi eu omul. Simţeam că-i e frică de mine şi nu mă putea împiedica să-mi fie frică de el. Nici unul nu se mişca, spre a nu rupe un anumit echilibru creat. Ceva obscur, ceva originar ne lega într-o asemenea unitate, încât simţeam că suntem, el câinele şi eu omul, feţele unui aceluiaşi act existenţial. Berdiaev are dreptate: omul poate avea relaţii METAFIZICE cu câinele.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar arareori un câine a reuşit să ridice omul la nivelul său de deşteptăciune, dar omul a reuşit de multe ori să coboare câinele la nivelul său.

antimetabolă de James Thurber
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!