+aura +popa

Pe nume de alint

Nu te-am strigat, iubire, niciodată
Iar azi când simt c-ar trebui s-o fac
Şi vin spre tine-atât de-ngândurată
Nici nu mai văd în jur cum se desfac
Abisuri albe-n file de zăpadă
Ce-nghit hulpav doar paşii dintre noi,
Fulgi de nelinişti mari ce-ncep să cadă
Şi cum se-adună umbrele-n convoi.
Înaintez cu greu şi-mi duc târziul
Povară ninsă-n pleoape de îngheţ
Dar nu renunţ să-mprăştii argintiul
Acestei ierni şi să îmi fac podeţ
Din vise neatinse de paloare
Spre malul tău, la fel de-nsingurat.
Nu te-am strigat iubire... Şi-acum doare
Că nu ţi-am spus ce vreau cu-adevărat...

poezie de Aura Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvâcnirile, iubito

Zvâcnirile, iubito, îmi vin, le am şi pleacă
aşa, la fel ca tine când fugi, revii, nu stai,
şi-atunci îmi pare lumea netrebnică, o cloacă.
În pieptul meu, cu totul, pătrunzi ca un vătrai.

Ferestrele-n trecutul clement se cer deschise
(din viitorul aspru s-alunec în trecut)
să las în urmă ochii-mi ce, inundaţi de vise,
orbecăie în smoala căzută-n aşternut.

În gol privesc... deodată, spre mine, o statuie,
c-o aură umbrită, se-nalţă din Infern
să mi se-arunce-n suflet, şi-apoi să se încuie
în vid, precum uitarea şi gândul cel mai tern.

Zărind pecetea-n frunte, citesc însemnul urii:
"o albă ca zăpada şi neagră-n cerul gurii."

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri fără greşeală, greşeli fără trăire

Trăiri fără greşeală, greşeli fără trăire...
de ce nu pot odată să le-mpletesc la greu?
C-un indigo macabru, trăiri îmi scriu pe fire
şi mai greşesc că,-n fine, n-am aură de zeu.

Dar bate vântu-acela, un vânt brutal şi rece,
în craniul meu strecoară o pauză de cord
şi-un abur de nevroză, strigând natura: "ECCE,
priviţi, e cerşetorul cu hainele-i de lord"!

Eu de cerşit, cerşit-am şi încă văd cerşire
prin sângele-mi ce nobil l-aş fi privit mereu,
dar ce n-aş da, şi viaţa, să pot ieşi din fire -
sunt om, marionetă, şi păpuşar, tot eu.

Celulele-mi şi mintea, sunt toate de acord:
această navă doare, mai bine-i peste bord.

sonet de Ionuţ Popa (ianuarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet înfrigurat

Ai să mă strigi dar n-am să-ţi mai răspund.
Cu marea-n braţe-mi voi ascunde sarea
de pe obraji într-un banal rotund
de inimă. Şi-i voi schimba culoarea.
Ai să mă chemi dar nu voi mai veni
spre ţărmul tău de zbucium niciodată.
Valul de frig îmi va încetini
umbra desculţă şi îngândurată.
Şi-ai să mă uiţi apoi într-un final
ca pe-o scrisoare-ntr-un sertar de vreme
scrisă mărunt, cândva c-un tuş vernal
când prea târziul ne părea devreme.
Uitarea va fi binecuvântare
doar pentru ţărmul tău, nu pentru mare...

sonet de Aura Popa (26 noiembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!