paradoxal

Nu trebuie să te schimbi. Rămâi aşa cum eşti, cu bunele şi cu relele tale! Dacă înţelegi această realitate, nu mai ai de ce să cumperi vreodată niciun ghid practic. Încercarea de a te schimba nu te duce nicăieri. Indiferent cât ar fi de lăudabilă tentativa de transformare, porneşte de la o premisă falsă – dorinţa de a fi altul decât eşti, de fapt. Desigur, poţi oricând corecta un detaliu de comportament, însă obstacolul propriu-zis rămâne împăcarea cu propria ta natură. Doar cine este consecvent sieşi, doar cine ştie că este aşa cum este şi acceptă acest fapt – indiferent cât ar suna de paradoxal – păstrează cât de cât o şansă să se transforme.

Alexander von Schonburg în Arta conversaţiei sau eleganţa ignoranţei (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mizeria, în toată tristeţea ei, colcăie de viaţă ca o mlaştină. E departe de moarte... Lumea a treia are nenumăratele ei universuri, intersectate şi ele de mizerie, sau, paradoxal, de mare abundenţă. Drumurile ei sunt grele, dar nu duc automat în moarte... Singurul univers de proporţii mondiale care duce direct la moarte prin pietrificare, prin îngheţare, este universul comunist. El nu este capabil a-şi trancede în nici un fel condiţia de existenţă, care e falsificarea unor date de fapt. Dintre toate universurile prezente în perimetrul lumii... universul comunist e singurul care nu are viitor, fiindcă nu are viaţă. Efectul său este genocidul cultural. Cauza sa este păcatul împotriva Spiritului.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb în ultimul timp, din ce în ce mai mult, chiar obsesiv, dacă în ziua de azi bunătatea şi îngăduinţa mai pot fi considerate încă drept virtuţi ale personalităţii cuiva. A fi bun, subliniez încă o dată, în vremuri ca ale noastre, înseamna a permite viciului omniprezent, în oricare dintre formele sale, să se manifeste nestingherit, poate chiar să se simtă încurajat. Paradoxal, calitatea se transformă în "complice" al defectului. Iată cum, în perspectiva unei astfel de realităţi, proprii unei societăţi care ridică impostura la rangul de forţă sau merit, toată filosofia morală occidentală de la Socrate încoace poate deveni cu uşurinţă un periculos non-sens.

Juliana Mallart în Cine sunt eu?
Adăugat de Juliana Mallart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit o groază de oameni care ar da orice ca să fie altcineva decât sunt. O jumătate de viaţă şi-o consacră mimetismului şi imitaţiei, iar o altă jumătate îşi etalează colecţia de măşti pe care le-au purtat în prima parte a vieţii lor. Până şi ideea despre moarte este pentru ei o copie jalnică după moartea protagonistului vreunui film sau roman citit în tinereţe. A încerca să fii tu însuţi în orice împrejurare este o aventură a spiritelor mari. Paradoxal, dar când îţi reuşeşte această performanţă descoperi că eşti de fapt la fel ca toţi ceilalţi şi ajungi să crezi, ca Borges, că zilele tale şi nopţile tale sunt egale în sărăcie şi în bogăţie cu cele ale lui Dumnezeu şi cu cele ale tuturor oamenilor.

citat din Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă

vă mulţumesc prieteni pentru toate
şi vouă, neprieteni tot vă mulţumesc
c-aţi mers şi voi cu crucea mea în spate
şi eu cu crucea voastră tot am mers

pe mulţi i-am ajutat să se ridice
indiferent că din jenunchi sau din mormînt
şi răsplătit c-o amplă cicatrice
cu amintire mă mângâi din când în când

că am ajuns la starea de etate
să înţeleg un adevăr paradoxal
că Dumnezeu din mine şi din toate
a rânduit doar existenţial...

a amplasat pe drumul vieţii mele
numai răspunsuri fără întrebări
să nu mă sperii că-ntrebările sunt grele
şi n-au în ele nici un adevăr

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esti la fel ca mine

De nebun...
Privind...
Ai sa-ntelegi...
Tu nu esti altfel...
Esti la fel ca mine...

De sus pare-o intinsa panza
Ce este patata-n verde albastrui
Dar de cazi, fara vreo scuza
Te trezesti umbland hai-hui
De nebun...

Si nu te miri caci timp nu ai
Din pricina gandului neostenit
Ca esti un geniu. Ce ai?!
Ce vrei?! De ce ai atipit
Privind...

Ploua-ntr-una far' vreun sens;
Paradoxal, doar ideile-mi sunt ude,

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Florin Mihaescu (1996)
Adăugat de Marius Florin Mihaescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproduceri

Nimic nu mai e original,
Doar copii, în parte reuşite;
Fără talent, neisprăvite...
Trăim realul... teatral!

Ne vindem totul cu reduceri
Pentru câştigul material,
Lipsiţi de etică, moral;
Pictură, scris... în reproduceri.

Noi înşine suntem reluări
De zeci de mii de ani... portalul
De referit, nu originalul...
Evoluaţi în... impostori!

Dovezi avem -pretinşii "peste",
Din ce ne-au fost gene anceştrii
Cunoscători de-aştrii- tereştrii
Din grotele-n picturi rupestre.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumirea, frustrarea, furia, invidia, gelozia - toate sunt creaţia minţii tale. Ele apar fie pentru că ai vrea ca lucrurile să fie altfel decât sunt - deci nu trăieşti în acceptare, fie că porţi războaie în interiorul tău de care nu eşti conştient, iar apoi le cauţi, inconştient, şi în exterior. De fapt, ceea ce îţi lipseşte ţie este pacea interioară. Dacă te-ai simţi liniştit şi împăcat cu tine însuţi, nimic din exteriorul tău nu ar mai putea să îţi declanşeze stările negative pe care le simţi. Şi nu, liniştea interioară nu se obţine prin războaiele pe care le porţi cu ceilalţi sau cu viaţa. Pacea interioară provine din acceptarea ta, a vieţii şi a celorlaţi - fără pretenţii, aşteptări, judecată sau critică. În mod paradoxal, acceptarea fără judecare este precursorul schimbării. Astfel, vei observa că de cele mai multe ori, nimic din exteriorul tău nu trebuie să se schimbe... ci doar gândirea, percepţia, atitudinea şi comportamentele tale.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul este un instrument. Foarte preţios, de altfel. Însă omul nu este gândurile sale, deşi, de cele mai multe ori, identificarea sa cu gândurile este completă. Doar prin raportarea la gânduri se creează războaie, conflicte, violenţe - într-un cuvânt, zgomote. Gândul este o creaţie, deci are o formă, chiar dacă ochii umani nu pot vedea această formă. Gândul are o vibraţie proprie, fiind o entitate de energie aflată în călătoria sa individuală. Aşadar, gândurile nu sunt incluse în oameni, ci există printre oameni, intrând într-o relaţie cu acei oameni cu care rezonează. Însă oamenii nu ştiu acest lucru - nu ştiu faptul că formele lor sunt separate de formele de gând - tocmai de aceea oamenii au devenit prizonierii gândurilor, gândirea reprezentând, în mod paradoxal, cea mai puternică slăbiciune a omenirii. Şi de ce este cea mai puternică? Pentru că oamenii nu ştiu faptul că gândul este o dependenţă, iar în acest mod, calea gândului devine mult mai uşoară.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu
Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu
Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,
şi combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că şi trişez,
dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,
iar dacă aţ încetini, umil,
m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele şi rămase,
pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!