m�n�stire

Panta Rhei?

Cum acest rău n-are de gând să treacă
Şi ne scăldăm tot în aceleaşi ape,
Să facă ceva Heraclit, să facă,
Din unda împuţită ne dezgroape.

Căci dacă totul curge, cum de noi
N-avem de ştire, cât trăim cu şir
Şi-nţepeniţi cu buzele-n noroi
Suntem cobai ai unui lung delir?

De aiurăm şi-n trista agonie,
Ţinându-ne de marginea răbdării,
Urlăm s-audă zeii disperării

Ce poate-un biet bob de carne vie,
Fosile prinse-n râul împietrit
- De vină este numai Heraclit.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii!

Ce rost are să mai stau?
De ce am venit? Când plec acum!
Eu n-am venit ca să te iau!
Ci să vorbim, dar nu oricum!

Împreună, de ce am fost?
Pentru o scurtă despărţire!
Să-mi zici, acum, că n-are rost?
Dar pentru mine, nu-i o ştire!

Este normal s-alegi ce vrei!
Dar poţi alege înţelept!
E ca şi vinul când îl bei
Nu poţi sta niciodată drept!

Să treci dincolo de aparenţe!
Şi să alegi doar ce e bine!
Mereu să ai aprinse torţe!
Să vezi pe cel de lângă tine!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

O, vremuri vechi, de cavaleri, vremi când
În cinste se credea şi în iubire,
Şi pentru ţară te jertfeai oricând,
Ori pentru Doamna ta, cu bună ştire!
Cuvântul dat, viteazul şi-l ţinea
Şi jurăminte nu erau pustii.
În ce făcea frumoasa şi-o chema:
Ah! vremurile -acelea n-or mai fi!
Un cavaler ştia ce nu se-ntină,
Pe slab îl apăra cu braţul său:
El nu lăsa din mână lancea, până
Nu-l răzbuna, plătind cu-acelaşi rău.
Blând întru pace, iute-n bătălie
Îl pomeneau, câţi el îi ocroti,
Iubea pe Domnul, nu. l temea-n mânie:
Ah, vremurile-acelea n-or mai fi!

poezie celebră de Iulia Hasdeu (septembrie 1885), traducere de Victoria Ana Tăuşan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firave sentimente

Mă ademeneşte iarna la geam
înainte ca visele să fie împlinite
dezleagă tainele astrale
se aştern fulgi rătăciţi
peste file-n calendare
alunecă spre cuvântul nerostit
se pierd în valuri
în abisul de întrebări
respir cu nesaţ aerul rece
simt depărtări lungi
adunate-n suflet
din ani şi anotimpuri
porţi albe se deschid
trezind izvoarele
din aşteptări de ninsoare
pădurea îmi dă de ştire
dezgolind firave sentimente
învingând gheţarii
ce te-au răcit
la malul de amintire

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de-ar fi fost

Mi-i trecută viaţa şi fulgii cad domol,
Revăzându-ţi chipul, ochii-mi scânteiară,
Sunt iar un copil, de pe divan mă scol,
Inima-mi tresare, la fel ca prima oară.

Te privesc, te ating, dar pari schimbată,
Ori de vină-i timpul care parşiv trece.
Însă, nu! Astăzi e pentru întâia dată,
Când ţi-am simţit mâna nefiresc de rece.

Nu mai eşti la fel cum erai altădată,
Nu-ţi mai văd iubirea lucind în privire,
Dragostea nostră - cetate sfărâmată,
Altfel de-ar fi fost, îmi dădeai de ştire.

poezie de Alex Dospian (octombrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă irealizabilă

Ca ploaia anii ni se scurg,
Şi omului dau ştire
Că viaţa intră în amurg,
Se-ndreaptă spre pieire.

E drept. Soarele apune,
Dar a doua zi răsare.
Iar încălzeşte o lume
Din care omul dispare.

Precum soarele apune
Şi în zori răsare iară,
Noi am vrea ca astă lume
Din moarte să reapară.

Însă viaţa-i guvernată.
Legile sunt neschimbate.
Natura e structurată,
Pune ordine în toate.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (5 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se împlini de-a şaptea oară a şaptea zi, numărată de la cea de întâi zi de cununie, feciorul de împărat se arătă înaintea voinicilor şi celorlalţi curteni ai săi cu faţa veselă şi cu vorba pe de sute şi mii de ori mai blândă şi mai îndurătoare decât până acuma, dând de ştire că de aici înainte multă vreme n-are să mai iasă din curte, fiindcă-l poartă inima să stea zi şi noapte lângă soţia sa. Era adică să se întâmple — din îndurarea lui Dumnezeu — precum a grăit Lăptiţa la cules de căpşune... Şi lumea, şi ţara, şi întreaga împărăţie se bucurau aşteptând să se vadă ce nu s-a mai văzut încă.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele învierii

Clopotele învierii –
Pumni de bronz
Şi de aramă –
Sparg cătuşele tăcerii

Sepulcrale
Din shakesperiana dramă,
În al cărei text re'nvie
Creştineasca bucurie
În cortegii triumfale
Şi-n aplauze bisate
Din cetate
În cetate!...
...
Gura
Omenirii, mută, ţipă:

Sunaţi, clopote...
Sunaţi...
Şi-n cetăţi însămânţaţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În natură-i grea tăcere...

În natură-i grea tăcere:
Păsările au muţit,
Şi în tainică durere
Florile s-au veştejit.

Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vânt,
Le-a şoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pământ.

Arborii plini de mâhnire
Mişcă vârful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda ştire,
De pe crengi s-au ridicat.

Apoi cerul se-nălbeşte,
Şi încet, încet din nori
Cade neaua şi-nveleşte
Frunze morte, morte flori.

[...] Citeşte tot

poezie de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din noi

A venit şi luna lui octombrie
Cu covor de frunze si cu ploi
Totul e-nvelit de-o ceaţă deasă
Totul se transformă în noroi.

Păsările au plecat departe
Nu se mai aude nici un tril
Nici tăcerea nu ne mai desparte
Râdem şi ne plângem inutil.

Nu e nici o frunză de vânzare
Dar pădurile s-au dat pe rând
Nu mai este chip de împăcare
Am rămas arizi, păduri plângând.

Nici o zi nu ne mai e întreagă
Seceraţi suntem de cei de sus
Spicele de grâu încep să geamă
De acel secerător intrus.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Feldiorean (1 octombrie 2019)
Adăugat de Felicia Feldiorean
Comentează! | Votează! | Copiază!