În natură-i grea tăcere...
În natură-i grea tăcere:
Păsările au muțit,
Și în tainică durere
Florile s-au veștejit.
Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vânt,
Le-a șoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pământ.
Arborii plini de mâhnire
Mișcă vârful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda știre,
De pe crengi s-au ridicat.
Apoi cerul se-nălbește,
Și încet, încet din nori
Cade neaua și-nvelește
Frunze morte, morte flori.
Tot, ce-a fost în lume viață,
Ce-a fost dulce în trecut,
Sub lințoliul cel de ghiață,
Ca un vis a dispărut.
poezie de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre știri
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre păsări
Citate similare
Întâi Maiu
Dup' atâtea zile grele, sorele iar s-a ivit,
Și pădurea, sbuciumată de furtuni, s-a liniștit;
Printre crengi mai trece încă un suspin de ușurare,
Apoi pace obosită ca după o luptă mare.
Toporașul, ce stătuse plin de spaimă tupilat,
Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat;
Mii și mii de păserele prevestesc cu veselie,
Că vin iarăși zile bune, după zile de urgie.
Și din relele trecute nicio urmă n-ai afla,
Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura;
Dacă ici cole, prin iarbă, n-ai zări strălucitor,
Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor.
Soarele mai sus se-nalță și c-un dulce sărutat,
De pe florile duiose, piscurile le-a uscat;
Și pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu,
Se coboară zâmbitore cea dintâi ziuă de Maiu.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre zile
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre spaimă
- poezii despre păduri
- poezii despre pace
Dumnezeu, Olarul
A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu și gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...
Apoi, a dat poruncă și-a adus
Lumină, fără sori și fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.
Apoi, a separat ape de ape,
Și cerul a luat astfel ființă
N-o să vă spună asta vreo știință,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.
A treia zi, a scos uscat la suprafață
Mări și oceane ne-a făcut, și lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Și pomi, verdeață, început de viață.
A patra zi, ne-a dat soare și lună,
Și stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare și tăcut
Și lumea noastră era tot mai bună.
A cincea zi, a pus viață în apă
Și păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.
A șasea zi, a frământat un lut,
Pământ și apă, și-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.
A șaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat și mare,
Și binecuvântând tot ce-a făcut.
poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre apă, poezii despre Soare, poezii despre întuneric, poezii despre început sau poezii despre știință
Iubiți cu toții
Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer șoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.
Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ți blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu ești în lume, răul s-a uitat.
Ce-mi vorbești tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Și de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?
N-auzi cum șoptește fiecare floare?
"Amorul domnește acum pe pământ.
O, iubiți cu toții! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre primăvară, poezii despre iubire, poezii despre vorbire, poezii despre verde, poezii despre ochi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lut, poezii despre copilărie, poezii despre ploaie sau poezii despre ocean
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai auzit
Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?
Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?
Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?
O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre zbor, poezii despre toamnă, poezii despre suflet sau poezii despre roșu
Ultima dorință
În pădurea înverzită
Să-mi săpați mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!
Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viața-mi s-a sfârșit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.
Numai blânde lăcrimiore
Semănați-mi pe mormânt,
Ca să scie toți, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre durere, citate de Matilda Cugler-Poni despre durere, poezii despre dorințe sau poezii despre cruce
Păsărelele s-au odihnit puțin, apoi și-au șoptit nu știu ce, au scos un strigăt vesel și s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărțit o clipă din stol, au atins ușor streașină casei, apoi s-au pierdut iarăși în mulțimea celorlalte. Puișorii copilașului își luau rămas bun de la el și de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălță și porni încet să lunece spre asfințit.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puișorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păsări, citate de Emil Gârleanu despre păsări, citate despre odihnă sau citate despre copilărie
O rosă veștejită
Când greua mea durere,
Când viața-mi s-a sfârși,
Pe inima mea mortă
O rosă veți găsi:
O rosă veștejită;
Dar să nu mi-o luați,
E tot, ce iau cu mine,
Cu dânsa mă-ngropați!
În zilele trecute,
Zile de fericire,
Eu am primit printr-însa
O dulce, dulce scire.
Pe inima-mi fierbinte
Sărman-a veștejit:
Cât am scăldat-o în lacrimi,
Dar n-a mai înflorit.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Matilda Cugler-Poni despre timp, poezii despre inimă, citate de Matilda Cugler-Poni despre inimă, citate de Matilda Cugler-Poni despre flori sau poezii despre fericire
Numai o clipă
Când ai pierdut în astă lume
Orice speranță, orice dor,
Când știi ce grabnic trece iarăși
Tot ce-ai avea în viitor,
Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăiește
Și n-o mai plângi, de-a veștejit.
Nu ceri credință neschimbată...
Nu ceri amor pân' la mormânt,
Căci știi, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.
poezie celebră de Matilda Cugler-Poni (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre plâns, poezii despre dor sau poezii despre bucurie
Povestea lăcrămioarelor
Floricelele mult smerite
Pe sub tufe taăinuite,
S-au ascuns de ochii lumii
Și de cursele minciunii.
Ele-n liniștea lor mare
Au privit din depărtare
Rele-n lume câte sunt,
Chinuri câte-s pe pământ.
Și când ceasul de-nflorire
Le sosi, fără de știre
O durere le-a cuprins
Și din sânul lor aprins,
Șir de lacrimi, lăcrămioare,
A curs lin, răcoritoare....
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smerenie, citate de Veronica Micle despre ochi, poezii despre minciună, citate de Veronica Micle despre flori, citate de Veronica Micle despre durere, poezii despre ceas sau citate de Veronica Micle despre ceas
Vis neștiut
O clipă doar și-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut și au zâmbit
în gânduri, cu mirare
și fiecare-n drumul lui
a mers și nu s-a mai gândit
la ochii-albaștri sau căprui
ce i-a privit.
Dar visele au apărut
și, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiași ochi și, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
și n-au cerut.
Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi povești s-au mai găsit,
cu ei eroi.
În dorul lor ce i-a durut
că nu-și erau aproape,
erau dorințe și-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.
Au suferit și le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
și nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezența lor.
Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
și-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârșit
și numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre zâmbet sau poezii despre eroism
E toamnă pe Pământ
Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Și vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei
Văd frunzele cum cad din ram
Și tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ
Și florile s-au veștejit
Și berzele s-au dus
Și zilele s-au risipit
Și crinii au apus
Și nopțile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Și plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfințit...
Și vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veșmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre tei sau poezii despre noapte
Furtuna
Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.
Miros de primăvara-i peste tot,
Și triluri mii și mii se-aud în depărtare,
În jur e mare gălăgie, înainte de culcare.
Acum e liniște și nu se știe ce va veni să fie,
Furtună, ploaie sau tot liniște...
Tăcere de mormânt ce ne-nfioară.
Calmul... încet, încet se pierde și foșnetul
De frunze multe realizat, preia iar scena.
Un fulger și un tunet vestesc o noapte de furtună.
poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni
Durerea
Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam?
Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?
Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară,
Când păsările cântă c-un glas fermecător,
Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară
Și scumpa ta speranță și junul tău amor!
Cu inima fierbinte și plină de credință
Te-arunci în lume-atuncea și speri că-i birui
Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință,
Chiar legile naturii în cale s-or opri.
O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece
Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc,
Cum plec atunce toate ca visul care trece
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.
Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,
Durerea ne petrece prin viață la mormânt,
Purtând pe cap coroana-i de lacrimi și de sânge,
Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre tinerețe sau poezii despre sânge
Romanța meschină
Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înșelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...
N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Și-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...
N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchiși și pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...
N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Și, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veșnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ritm, poezii despre poezie, poezii despre nebunie, poezii despre iertare sau poezii despre frumusețe
Floarea de câmp
Florea 'n câmp când veștejește,
Alta 'n locu-i înflorește;
Dar în pieptul omenesc
Florile când veștejesc,
Cade roa în zadar,
Alte 'n loc nu mai răsar!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
În dulce luna mai
În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Și vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinți și chin
Vărs lacrimi de durere și mult amar suspin.
În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Și mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieții mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet și-l umplu de fiori.
În dulcea lună Mai când păsările cântă
Și armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoșat.
În dulcea lună Mai când dulci și calde raze
Din soare se coboară și totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Și-ndrept a mele gânduri spre recele morment.
poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre stele sau poezii despre plăcere
Rondel
Ne-am cam trecut, căci timpul a zburat,
Cu cântec trist sau dulce, râs, oftat...
Și tinerețea noastră a dispărut,
Și tot ce-a fost, acum s-a terminat.
Oricât am vrea s-avem ce am avut,
Acum ne-am cam trecut.
Ca ceața ce prin ramuri stă fâșii,
Ca valurile mării mii și mii,
Ca tot ce piere, bun la început,
Prea repede sfârșitul va veni.
Dar orice am trăit și am făcut,
Acum ne-am cam trecut.
poezie de Kevin N. Roberts, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs