cuvinte vi

Fără cuvinte

Scrisori nu mai ştiu sa scriu...
Dar bezmetice cuvinte
Se ascund în tăcerea nopţii -
târziu.
Ca într-o ploaie silabele
Se strâng povestind
Cuvinte de dor, nu de
amor.
Gândurile mi s-au oprit,
Iubirea nu mai are rime -
dar revine
si foaia rămâne
nepătată de sentimente ucise -
de vise.
Foaia ştearsă de-amintiri,-
un ghemotoc-
o pun la loc...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cuvinte ( grook )

Două cuvinte definesc toată
Povestea iubirii mele, al ei tumult:
Totuşi,
Mereumaimult.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obraji înforiţi de cuvinte

Cu ziua mă spăl
şi cu
zâmbetele tale
îmi
şterg obrajii
înfloriţi de cuvinte
până
în albia tăcerii
căci paşii
demult mi s-au pierdut
în umbra ta însuţi

nu
mi-au dat în floare secundele
nici măcar
în numărătoarea inversă
însă
izvorul acesta de cuvinte
aşa cum îl vezi
tu însuţi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 octombrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvinte pierdute-n eter
cer azi tributul de ieri
eu caut un sens
şi mai sper
că nu sunt doar
vorbe rostite prin ger
topite de soare
când stelele pier.

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

Renaşte, tainic, din cuvinte,
Sub cerul falnic, înstelat,
Poetul este stat în... stat,
La interval de două chinte.

Şi-i animat de simţăminte,
Adesea greu de egalat,
Renaşte, tainic, din cuvinte,
Buimac, suav şi siderat...

Şi înlăuntru-i exilat,
În simptomatica-i sorginte,
Poetu-acela făr' de minte,
Fiind de-Apollo posedat,

Renaşte, tainic, din cuvinte.

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau doar cuvinte de cristal

Pentru mine-ai ţesut cuvinte de cristal...
strălucitoare, orbitoare, amăgitoare
şi sufletul iubea a se oglindi absidial
în micile curcubeie de lumină prigitoare,
contemplând sărutarea soarelui pe pielea fină,
pe ochii pierduţi în visare de-albastră lumină
şi buzele arse de dorinţa felină.
Erau însă doar cuvinte ce cristal...
fragile şi efemere se-ndepărtau în astral.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pe care le-am pierdut pentru totdeauna

Le văd câteodată
În mulţimea norilor cenuşii îngrămădiţi
Pe pagina tipărită-a unei reviste – cuvinte
Încurajatoare, persuasive ca mângâierea

Unei femei îndrăgostite de curând.
Cuvinte care aproape au evadat
De pe buzele mele, chiar înainte ca semaforul
Să ne întrerupă înaintarea, cuvinte

Care ar fi putut defini exact
Legătura dintre noi, acum ruptă.
Cuvinte în care am ajuns să cred,
Stând în sanctuarul unei biserici

Ai căror pereţi de culoarea pală-a levandei,
Al căror amvon drapat în purpuriu,
Brodat cu crucifixe aurii,
M-au făcut să-întrevăd posibilitatea

[...] Citeşte tot

poezie de John Companiotte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng cuvinte

Scriind hiperbole
Am ucis metafore
Dar am născut rime.
Vreau să mai ucid
Dar nu pot
Şi de neputinţă
Plâng simple cuvinte.

poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile nu sunt cuvinte

Tăcerile nu sunt cuvinte

Tu taci pe-o canapea,
Eu într-un fotoliu.
Tăcerea ta-tăcerea mea,
Hrănite de orgoliu.

Chiar şi durerile ne tac,
Şi-s clipe irosite,
Tu nu mă întrebi, eu ce mai fac?
-De ce nu-mi povesteşti, iubite?

Nici eu nu te privesc, şi tac,
Cum tac tăcerile-n odaie,
Şi nu te întreb, deşi aş vrea să o fac,
-Auzi, a ceasului bătaie?

Cu ticăitul lui ne trece viaţa,
În care refuzăm cuvinte,
Căci neoprită e-drumeaţa,

[...] Citeşte tot

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (6 martie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!