Tăcerile nu sunt cuvinte
Tăcerile nu sunt cuvinte
Tu taci pe-o canapea,
Eu într-un fotoliu.
Tăcerea ta-tăcerea mea,
Hrănite de orgoliu.
Chiar și durerile ne tac,
Și-s clipe irosite,
Tu nu mă întrebi, eu ce mai fac?
-De ce nu-mi povestești, iubite?
Nici eu nu te privesc, și tac,
Cum tac tăcerile-n odaie,
Și nu te întreb, deși aș vrea să o fac,
-Auzi, a ceasului bătaie?
Cu ticăitul lui ne trece viața,
În care refuzăm cuvinte,
Căci neoprită e-drumeața,
Șuvoi scurgându-se-nainte.
Ne amăgim în fiecare zi,
Că tăcerile ar fi cuvinte,
De parcă, împreună nu am ști,
Cât ne-au mințit. Că viața tot ne minte.
poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (6 martie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre viață
- poezii despre orgoliu
- poezii despre iubire
- poezii despre durere
- poezii despre cuvinte
- poezii despre ceas
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.