Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+noapte +de +vara

Toate rezultatele despre +noapte +de +vara, pagina 4

Zburătorul

"Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate,
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

Ah! inima-mi zvâcnește!... și zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da;
Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine,
În brațe n-am nimica și parcă am ceva;

Că uite, mă vezi, mamă? așa se-ncrucișează,
Și nici nu prinz de veste când singură mă strâng,
Și tremur de nesațiu, și ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înșii lacrămi, și plâng, măicuță, plâng.

Ia pune mâna, mamă, - pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde și altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Recunoștință

Era în existență un înger,
În cerul infinit etern,
Ce datorită unui monstru,
S-a pogorât din cerul efemer.

Venise să-i alunge chinul,
Îmbunându-i viața și destinul,
Oferindu-i iubire cu ardoare,
Făcându-l să se uite adânc în soare.

Monstrul purta un doliu veșnic,
Ascuns în al său întuneric suflet,
Pe care nimeni în această lume,
Nu îl dorea ca să-l asculte.

Se întâlnise-n vasta noapte,
Când stelele pe cer păleau,
Iar în albastra calmă noapte,
Toți aștrii feerici străluceau.

[...] Citește tot

poezie de (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă ȘtefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

Elegie

O, vechi și dragi bucătării de vară,
Simt iar în gură gust suav de-amiază
Și în tristețea care mă-nconjoară
Din nou copilăria mea visează:
Ienibahar, piper prăjit pe plită,
Pești groși ce-au adormit în sos cu lapte,
Curcani păstrați în zeama lor o noapte
Spre o delicatețe infinită,
Ciuperci cât canapeaua, în dantele,
Icre cu bob bălos ce ochiu-și cască,
Aluaturi tapisate, crescând grele
Într-o dobitocie îngerească,
Moi miezuri de ficați în butoiașe
De ou de melc, înlăcrămate dulce,
Mujdeiuri ireale, șunci gingașe
Când sufletu-n muștar vrea să se culce,
Și-n ceainice vădindu-și eminența
Prin fast de irizări și toarte fine
Ceaiuri scăzute până la esența
Trandafirie-a lucrului în sine!

poezie de din Versuri (1970)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Opere III. Cersetorul de cafea" de Emil Brumaru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -57.75- 43.99 lei.

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are străduință.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu îți zâmbește în față.

poezie de (august 2014)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vară târzie

Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parca văd cum plecai pe nisip – strigau,
strigau și piereau în septembrie mâinile tale.

Nu mai știu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp și nimenea nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.

Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
ca-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul grădinii aceleia,
că volutele sânilor tai nu erau decât umbletul lunii prin apă,
surprins de un tânăr.

Dar vara de câte ori trece și tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roșu,
văd iarăși nisipul acela, văd iarăși cum pleci - și strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.

poezie clasică de
Adăugat de CristiBSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Biserica neagra. Echinoxul nebunilor si alte povestiri" de A.E. Baconsky este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.
Wallace Stevens

În casă era liniște și în lume era calm

În casă era liniște și în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăși esența conștientă a cărții.
În casa era liniște și în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca și cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era liniște pentru că așa trebuia să fie.

Liniștea era parte a înțelesului, parte a minții:
Accesul perfecțiunii la pagină.

Și în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înțeles, el însuși

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "The Necessary Angel: Essays on Reality and the Imagination Paperback" de Wallace Stevens este disponibilă pentru comandă online la 49.99 lei.

Tânăr

Acum o sută de uși
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje și când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul își scutura zulufii peste mine,
stele înțelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroșii,
iar scândurile casei erau netede și albe ca spermanțetul,
și probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouț,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
și credeam că Dumnezeu chiar putea vedea

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Teodor Dume

Între două intenții

nu știu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept e un semn
sau o durere
țintuită pe propria-mi bătrânețe sau
e așa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniștea
ca o toamnă
golașă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipește de mine
ca un aluat
cresc și mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul

[...] Citește tot

poezie de (2014)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Greierele și furnica

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

"Greierele și furnica"...
Lăutar, ea gospodină!...
Fac pariu că și bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi și barosane,
Plus că nu sunt menționate,
Celulare, blugi, Merțane,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nina Cassian

Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă...

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.

<< < Pagina 4 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook