unelte

Dorindu-mi să mor

Deoarece mă întrebi, cele mai multe zile mi-au dispărut din memorie.
Merg în hainele mele, nemarcată de realitatea plimbării.
Apoi, acea de nerostit dorinţa carnală se întoarce.

Chiar şi astfel, nu am ceva împotriva vieţii.
Ştiu bine săbiile ierbii despre care faci vorbire,
textura pe care ai plasat-o sub soare.

Dar sinucigaşii au un limbaj propriu,
asemeni tâmplarilor, ei vor să ştie ce unelte vor folosi.
Ei nu întreaba niciodată de ce construieşti.

Atât de simplu am recunoscut de două ori,
am posedat inamicul, am mâncat inamicul,
i-am confiscat arta, magia lui.

În acest mod, densă şi gânditoare,
mai caldă decât uleiul sau apa,
mi-am tras sufletul, salivând cu gura deschisă.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilierişti damnaţi... sau "Jurnaliştii"

Autoinventaţi, n-au şcoli corecte,
"Tupeu" le este proba ce-au trecut
Vânzându-şi suflet, ce şi-au prefăcut;
Întruchipat în exprimări abjecte.

N-au niciun fel de jenă sau morală;
Sunt doar unelte ce s-ascut pe bani...
Sunt multe curve şi-mpuţiţi golani
Ce-s gata de atac, cu mintea goală.

Au un patern de schizo... Elaboraţi
În isterii de zilnice exersări
Pe invitaţi, prin crunte provocări;
Ce ei întreabă şi răspund, ca sceleraţi.

Nu au respect pentru cultură, vârstă,
Mânjesc familia... neveste şi copii,
Din adevăruri vă prefac spălătorii
De creiere... cu mintea lor îngustă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi bine să uiţi

- Ar fi bine s-o uiţi! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun! Îi strigam furios,
aşază lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine...
- Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând
n-a fost dat nimănui a uita
focul în care piere arzând.

- Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun!
- Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea –
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora
tolănită, domneşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Geo Dumitrescu din Nevoia de cercuri (1966)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul pas

Cum sta pe-o cracă-ntr-un imens copac,
Gorila Gu-gu, neagră ca un drac,
Se întreba, cu ciudă şi mirare:
"De ce e omu-n lume cel mai tare?
Cum a ajuns stăpân pe tot Pământul
Şi cum a dobândit, în timp, cuvântul,
Cu care se-nţelege foarte bine?
Prin asta doar e diferit de mine...
Se vede foarte clar, e diferit,
Dar saltul său de unde a pornit?""
Şi cum privea din vârf de pom spre vale,
Văzu, departe, fumegând furnale
Şi îi surâse, în sfârşit, norocul:
Secretul, fără dubii, este focul!
Cu focul el a preparat mâncare,
S-a încălzit şi a topit din fiare,
Făcând unelte tot mai avansate...
E foarte clar acum, e focul, frate!
Atunci urlă cu gura de un cot,
Să vină maimuţoi de peste tot

[...] Citeşte tot

fabulă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Marple

aşezarea la masă asemenea unui uriaş în liniştea mării
corăbii pustii pe chei
pânze albe fluturând în neant, cu colţurile rupte
azvârlite printre umbre dense şi fumurii
ale unor aripi subacvatice

doamna Marple se apropie de mine cu o ceaşcă cu cafea
se aşază de partea cealaltă a mesei şi zâmbeşte privind
pe fereastra fără perdea, fără draperii, fără ziare lipite de sticla geamului,
fără lemne bătute în giurgiuvele

între noi un tărâm de amintiri – o lampă
cu trei becuri (două arse) aşezată pe pervazul ferestrei.
în jurul ei bâzâiau muştele şi ţânţarii cărora mama
le împrăştia măruntaiele pe zidurile dinspre stradă,
broaştele stăteau lângă garduri ameninţând ce nu puteam vedea,
tot ce nu puteam vedea...

un baieţandru adormit, cu ochii roşii si faţa proptită în palme
cu claia de păr scurgându-i-se după urechi

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Daniel Toader
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie III (scrisoare poetului N.C.)

Ţi-aduci aminte când grăbeam călări
Şi când sudoarea ne durea de sare?
Mai şti când alergam către izvoare,
Ca două umbre mari în depărtări?

Mai şti, poete, când luam din burg,
Căpăstru şi potcoave de rezervă?
Îţi aminteşti de clipă, plini de vervă,
Când lunecam stăpâni pe câte-un murg?

Acum de-atâta mers, topiţi de sete,
Ne mângâiem pegasul şi ne miră,
Că-n urma noastră-atâţea amuţiră
Topiţi cu fiecare zi în eprubete!

Ei, dragul meu! sunt drumurile oarbe
Iar şirul, indian, pus în mişcare,
E zăpăcit şi beat de-atâta soare
Şi-n suflet doar adâncul ne mai soarbe!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă ţăranului român

Poeţi au cântat peste timp cinstire acestui tărâm.
Ţăranii etern au trudit... Osană, ţărane român!
Urmaş ai străbunilor daci, femeie romană ţi-ai luat,
Un sens lumii tale ai dat, o treaptă mai sus ai urcat.
În câmpuri, în munţi, în păduri, la suflet atâta de bun,
Destoinic, în piatră-ai cioplit, croindu-ţi un capăt de drum.
Din salbă de stele ai luat lumină-argint în panere.
Ţărane român, fii slăvit! Esenţa română o cere...

Poeţi au cântat peste timp... Cinstire acestui tărâm,
Pe braţe de vis, zi de zi, te-ntoarce ţărane român!
Izvoarele curg... Cântul lor te cheamă. Şi-al păsării glas
Te cheamă, te cheamă-napoi. Doar ele de-un timp ţi-au rămas.
Cuptorul e spart, plin de răni. Se văd crăpături pe la trepte
Şi-n furca bunicii-n pridvor, atârnă a bunicului bete.
Iţarii sunt roşi şi-n ilic bunicul lăsat-a o urmă...
Se-aşterne-n istorii tăcut, luându-şi strămoşii de mână.

Ţăranii etern au trudit... Osană, ţărane, române!
Pe câmpuri de grâne nuntind, mereu, pentru mierea din pâine.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!