Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

unde sapa sapa locul

Poezii despre unde sapa sapa locul, pagina 3

Any Drăgoianu

Și poeții se mai înșală uneori

nu se pot întoarce spre ce nu mai e
dar pot săpa în prezentul generos
până găsesc pământul fertil
acolo unde Dumnezeu rotunjește cuvintele
pot să cadă în genunchi și să ceară
pâine și apă
ca toți oamenii de rând

și poeții mai greșesc uneori
nu pot să locuiască
în inimi locuite de alte inimi
dar pot să-și deschidă pieptul
prezentului generos
călcând în picioare strigătele înșelătoare
ce nu se mai opresc
pentru că nu-i așa
măsura lucrurilor
e măsura lucrurilor
și măsura iubirii...
e fără măsură

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Rondelul veștedelor roze

Când rozele veștede pier,
Iar toamna își sapă făgaș,
Mă plimb abătut și stingher,
Pe străzi, în pustiul oraș.

Să-ntorc timpul ce ni-i vrăjmaș,
Eu încă, din suflet, mai sper,
Când rozele veștede pier,
Iar toamna își sapă făgaș.

Nici frunzele n-au un reper,
Iar vântul, vremelnic ostaș,
Și timpul, perfid temnicer,
Le-alungă-n al iernii sălaș,
Când rozele veștede pier.

rondel de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

Dă-mi…

un ceas cu frână
să iau curbele mai
lin
să nu devin detaliu
în decorul altui destin

o sapă chimică sau
măcar electromagnetică
să-mi plivesc sera
prea multe ierbi peste flori
crescut-au

o strângere de mână
în locul celei de
inimă
să știu că nu trăiesc
unicul rătăcitor – cum mor nu contează

prietene…

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonet

S-a aprins o santinelă lângă flăcări lungi de apă
Unui mort dintr-o capelă moartea-i scrie o nuvelă
despre dragostea ciudată ce se naște dintr-o sapă
și pământul dintr-o groapă
infidelă.
Cerul peste cer se lasă într-o noapte paralelă
dintr-o vacă lupi s-adapă
fără masă și veselă
colții lor într-o dantelă
osul crapă.
S-a aprins o santinelă
lângă flăcări lungi de apă
moartea scrie o nuvelă
și tot sapă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valentin David

Cine sapă groapa altuia...

Coiotul, un gropar dotat c-o sapă,
În timp ce pe-nserat săpa o groapă,
Deși pământul tare și uscat
Nu prea îl înghițea pe răposat,
Văzu șocat că-l aștepta afară,
O-adevărată bombă nucleară;
O vulpe neagră-n straie de mătase,
Având armate câteva focoase
Ce ticăiau cu zgomot de foreze,
Amenințând subit să explodeze.
În timp ce lacrimi mari vărsa cu stil,
Cu-accentuat parfum de crocodil,
Ea-i povesti de traiul ei amar,
Alături de-un bărbat bețiv, curvar,
Ce-o mai lăsase și cu doi copii,
(Făcuți c-un lup și-un urs prin bălării).
Mascând, cochetă, lacrima cu fard,
Se plânse că nu are bani pe card,
Și-ar prefera cum viața este dură,
Pe loc, să-i facă plata în natură.

[...] Citește tot

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

Femeia

femeia mea nu este a mea
își aparține sieși
ea este minerul care sapă
sapă în trupul și firea mea căutând
grăuntele de aur
mă doare și ea plânge adesea durerea asta
dar continuă să sape
munți de steril lepădăm
până ce găsește numai ea știe cum
bobul acela
nu și-l ține apoi pentru sine, mi-l dă
iar eu, enervat un pic, gelos și mirat fiindcă l-a găsit
nu-l păstrez
îl las rostogolindu-se pe trotuar
primului din lumea prea grăbită care-l va vrea
și mă tem pentru când
nu o să mă mai doară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragoste de Ierusalim

E o stradă pe care se vinde numai carne roșie
Și o stradă pe care se vând numai haine și parfumuri.
Și e o zi când vezi pretutindeni numai schilozi și orbi,
Pe cei plini de lepră, pe paralitici și pe cei cu buzele-atârnând.

Aici ei înalță o casă și acolo dărâmă.
Aici sapă în pământ
Și acolo sapă în cer,
Aici ei stau și acolo merg,
Aici ei urăsc și acolo iubesc.

Dar cel care iubește Ierusalimul
Călăuzit de ghiduri turistice sau de cărți de rugăciuni
E asemeni celui care iubește o femeie
Îndrumat de manuale cu poziții sexuale.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poems of Jerusalem and Love Poems Paperback" de Yehuda Amichai este disponibilă pentru comandă online la 65.99 lei.

Blasfemia

de la Marea Unire
vreme tristă și rece
ca o ață subțire
prin esența mea trece

ca pe-un boț de măligă
mi-o croiește în felii
prin esența mea-și strigă
unisonul croielii

-două țări, numai două
două țări fratricide
una plânge că plouă
alta plouă că râde

între ele o apă
mai adâncă ca dorul
care sapă și sapă
să nu-i sece izvorul

[...] Citește tot

poezie de (22 august 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Robert Frost

Răgaz pentu o șuetă

Când un prieten mă strigă de pe drum
Și își lasă la pas calul de la șaretă,
Nu rămân înțepenit privind în depărtare
Dealurile încă nesăpate până-acum,
Răspunzând de unde mă aflu, "Care-i treaba?"
Nu, dacă putem sta la o șuetă.
Arunc sapa pe pământul moale
Și, calm, o pornesc către el agale;
Întâlnirea cu-un prieten la gardul din vale
Nu știe ce-i graba.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Stopping by Woods on a Snowy Evening Hardcover" de Robert Frost este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 42.99 lei.

Locul unde se sfârșește trotuarul

Există un loc unde se sfârșește trotuarul
Și dincolo de unde-începe strada,
Și-acolo iarba crește moale în tot locul,
Și-acolo-i soare cald, strălucitor ca focul,
Și-acolo fugaci roșii curmă zborul și-și găsesc norocul,
Răcorindu-se-n vântul cu miros de mentă.

Trebuie să plecăm din locul unde fumul încețoșează ochii,
Unde străzile-s gri și-întortocheate!
Să trecem dincolo de frigul florilor de-asfalt,
cu mers măsurat și lin, facă-ni-se darul,
Acolo unde razele de lumină-și limpezesc cleștarul,
În locul unde se sfârșește trotuarul.

Da, să trecem cu mers măsurat și lin, facă-ni-se darul,
Spre-acolo unde raze de lumină-și limpezesc cleștarul
În ochi de copii, căci doar copiii mai pot gusta nectarul
Din locul unde se sfârșește trotuarul.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Runny Babbit: A Billy Sook Hardcover" de Shel Silverstein este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -77.99- 51.27 lei.

<< < Pagina 3 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook