surori de anotimp -marius robu

Casa cu numărul 106

A îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa
cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convoaiele Războiului (sonet)

CONVOAIELE RĂZBOIULUI
(sonet pribegiei)

Mi-am adunat ultimele cuvinte
În tolba minţii, despre război să scriu:
"Încheiaţi pace, până nu-i prea târziu
Şi toţi îmbrăcăm sângerii veşminte!"

În drapel învăluiţi orice sicriu
Şi fredonaţi imnul patriei sfinte
Pentru eroii ce trec spre morminte
Într-un convoi pe ultimul drum pustiu!

Mame, fiice, surori, mătuşi, nepoate
Deplâng gloria în ritm de fanfară,
Cu suflete de lacrimi inundate.

Refugiaţii îşi caută ţară
Cu lumina păcii şi libertate,
Din iadul războiului să dispară.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Jurnal de Război (martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţ de o secundă...

Preţ de o secundă, totul stă pe loc,
Labirint de vise ninge peste timp,
Crâmpeie de ceaţă nu mai sunt deloc,
Lunatice zboruri trec prin anotimp.

Frunze, pomi dansează într-un film final,
O descătuşare încearcă în zori
Simfonii de aripi, dar sunt bieţi actori
În decorul galben, tandru şi banal.

Umbrele din suflet se pliază-n nori,
Clipe agitate – păsări fâlfâind –
Colorează-n doliu, gândul, uneori,
Când, spre universuri, ochii şi-i întind.

Petale de Soare se răsfrâng pe cer,
Lăcrimează-n rouă şi cad pe pământ,
Făcând loc zăpezii, cumplitului ger,
File din povestea Cuvântului Sfânt.

poezie de Daniela Tiger din Împăcare - Pricesne şi poezie ortodox-religioasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta vremii

Cimitirul enigmatic îşi deschide braţul porţii,
Pentru ca cei vii aici să poată să-şi plângă morţii,
Iar sfioşii paşi aleargă când durerea îi aduce,
Pentru o clipă amintirea scrisă-n cruce...

Vin copii la poarta vremii, să cinstească pe părinţi,
Aducând aici prinosul unei mari recunoştinţi,
Sau părinţi, cu suflet frânt, aprind iarăşi noi făclii,
Pentru cei plecaţi în neanturi şi care le-au fost copii...

Dorm bunici în nemurire, fraţi de sânge şi surori,
Cei veniţi, pe huma rece le aştern gingaşe flori,
Flori sfioase, care mâine, ofilite pe morminte,
Însemna-vor clipe scurse cu aducerile-aminte.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

În umbra de ape se-nfăşoară-un gând,
Dincolo de vreme, departe în timp,
Cu ochii în rouă, suspin culegând,
Bătrânul mai speră la un anotimp.

Au căzut din frunze, nisipul rărit
Se-ntretaie-n vise, gârbovit de dor,
Nici nu îi mai pasă când îi spun "sărit",
El în amintire ‘nalţă zmeie-n zbor.

Sub sălcii pletoase, apa spală nori
De pe fruntea-n valuri, zâmbet protector
Cheamă glasul mamei, dar îl trec fiori,
Spre cer strigă tare după ajutor.

Tace vântu-n ramuri, clipa stă pe loc...
"Nu mai simt durere, sunt doar ameţit!"
Crâmpeie de viaţă la final de joc...
Azi, bătrânul pleacă într-un asfinţit.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boare atlantică

Cu repezi copite de-argint
în zori măgăruşii bat străzile.
Nălucile, cari adineaori erau, se dezmint.

Pe chei se trezesc sibilinele
glasuri. Lumina aşteaptă prilejul
să-nece biserici, corăbii, colinele.

Din portul cu zvon de maree
pescarii sosesc cu povara pe creştet.
În coşuri: ţestoase, ţipari, curcubee.

Boarea atlantică pipăie morile,
veacul de mijloc, laptele mării,
părul femeilor, scrumul şi florile.

În dimineaţa de roz mărgărint
o inimă, singură şi de la sine,
purcede solară grin anotimp.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă notă frate

nimic nu urcă nimic nu coboară nici o mişcare laterală
el se ridică
nimic nu mişcă nici fiinţa nici nefiinţa nici ideea nici prizonierul înlănţuit nici tramvaiul
el nu se aude decât pe sine
nu înţeleege nimic altceva decât scaunele piatra frigul apa -
cunoaşte trece prin materia dură
nemaiavând nevoie de ochi îi aruncă în stradă
ultimă scânteiere a sângelui în tenebre
ultim salut
îşi smulge limba - flacără străpunsă de-o stea
domolită
toamnă moartă ca o frunză de palmier roşu

şi reabsoarbe ceea ce a negat şi destrămat îl proiectează în altă emisferă anotimp secund al existenţei
cum unghiile şi pletele cresc şi se întorc

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără anotimp

Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu ştiu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
şi n-a fost zi cu soare.
Şi zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoţei
cu care am copilărit?...
Au înflorit şi anu-acesta teii,
cireşii şi vişini şi castani?
Şi au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalţi ani?
Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
şi-aud în mine ţipăt de cocoare.
Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost şi ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viaţa fără anotimp.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia şi muzica sunt două surori divine, menite de zei să meargă totdeauna mână în mână ca, prin îndoit farmec, să minuneze pe muritori, îndulcindu-le moravurile din cea mai fragedă a lor juneţe şi până se zaharisesc complet.

Ion Luca Caragiale în scrisoare către Paul Zarifopol (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa a rămas aşa cum o descrisesem eu, până acum 30 de ani, când unul din cumnaţii mei care o locuia a dărâmat-o pentru a construi pe acelaşi loc alta ceva mai făţoasă şi mai confortabilă Am fost la părinţi unsprezece fraţi şi surori. Fratele meu, Alexe, a trăit numai şapte zile. Sora mea, Rada, şapte sau opt ani. Alexe a murit de fălcariţă iar soră-mea, Rada, a pierit de glonţ. Un vecin umblând neatent cu o armă de vânătoare a împuşcat-o în cap. Am rămas în casă nouă copii — patru băieţi şi cinci fete. Doi fraţi şi trei surori sunt mai în vârstă decât mine, un frate şi două surori mai mici. Toţi aceşti nouă sunt eroi ai cărţilor mele — şi în primul rând ai "Desculţului".

Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!