Bătrânul
În umbra de ape se-nfășoară-un gând,
Dincolo de vreme, departe în timp,
Cu ochii în rouă, suspin culegând,
Bătrânul mai speră la un anotimp.
Au căzut din frunze, nisipul rărit
Se-ntretaie-n vise, gârbovit de dor,
Nici nu îi mai pasă când îi spun "sărit",
El în amintire nalță zmeie-n zbor.
Sub sălcii pletoase, apa spală nori
De pe fruntea-n valuri, zâmbet protector
Cheamă glasul mamei, dar îl trec fiori,
Spre cer strigă tare după ajutor.
Tace vântu-n ramuri, clipa stă pe loc...
"Nu mai simt durere, sunt doar amețit!"
Crâmpeie de viață la final de joc...
Azi, bătrânul pleacă într-un asfințit.
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre apă
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rouă
Citate similare
Preț de o secundă...
Preț de o secundă, totul stă pe loc,
Labirint de vise ninge peste timp,
Crâmpeie de ceață nu mai sunt deloc,
Lunatice zboruri trec prin anotimp.
Frunze, pomi dansează într-un film final,
O descătușare încearcă în zori
Simfonii de aripi, dar sunt bieți actori
În decorul galben, tandru și banal.
Umbrele din suflet se pliază-n nori,
Clipe agitate păsări fâlfâind
Colorează-n doliu, gândul, uneori,
Când, spre universuri, ochii și-i întind.
Petale de Soare se răsfrâng pe cer,
Lăcrimează-n rouă și cad pe pământ,
Făcând loc zăpezii, cumplitului ger,
File din povestea Cuvântului Sfânt.
poezie de Daniela Tiger din Împăcare - Pricesne și poezie ortodox-religioasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zăpadă, poezii despre suflet, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre secunde
Pădurea pierdută
Ce forme au pomii
uciși de tristețe?
Se plânge în verde
cu lacrimi de frunze.
Ofrandă de rouă
sărută iarba prea crudă,
vântul printre ramuri șoptește
o pădure pierdută în timp,
sălcii pletoase plâng peste ape
în tăceri echivoce
suspendate prin spaimă.
Printre ramuri,
nici păsări,
nici cuiburi,
nici grai.
Natura pare rănită...
răstignit între cer și pământ
cu buzele albite
mă rog cu speranță
pentru ziua CE VINE.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre păduri, poezii despre plâns, poezii despre vânt, poezii despre verde, poezii despre tristețe, poezii despre sărut sau poezii despre spaimă
Derivă
Mai am atât de multe de făcut!
A spus în gând, în timp ce lacrimile-i curg.
Sunt nopți de când... sau poate ani la rând
Și totuși azi, a mai găsit un zâmbet, unul mut,
Puterea de a pune punct.
Nu mai privește, nu mai are cum...
Nu mai răspunde, lacrimi uscate-n vânt.
Dorul de pământ și bucuria
Unei frumoase închipuiri de lut.
***
Cum te cheamă, durere?
Emoții de toamnă...
Minți! Chiar Nichita se-nvarte-n mormânt,
Când te aude plângând.
Mai bine taci, cum tace pământul,
Nici lacrimile mele nu îți mai spală chinul!
poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre prezent, poezii despre noapte, poezii despre minciună sau poezii despre lut
Adie vantul
Adie vântul printre ramuri și ca o lance se zdrobește
De mugurii de soc albaștri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subțiri de aur îi dau putere și el crește,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.
Adie vântul printre sălcii și se sfărâmă regretând
Că n-a iubit și n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Și n-a fost trist și nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.
S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Și n-a putut să mai șoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-și duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...
poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre dor, poezii despre muguri, poezii despre durere sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Timpul
Bătrânul timp umblă hoinar,
Un veșnic erou legendar;
Zboară filele din calendar,
Suflate de-un vânt secular.
Și nu se oprește niciodată
Din goana lui spre nicăieri
Și te trezești așa, deodată
Că veșnic azi devine... ieri!
Astfel trec anii în neștire,
Să îi mai numeri n-are rost,
Ci doar să constați cu uimire
Că-n loc de este spui "a fost"...
Dar timpul în loc nu se oprește,
El de nimic n-are habar;
Fuge mereu, se tot grăbește,
De vrei să-l întorci, e-n zadar.
Nu-i pasă de flori ofilite
Și nici de vise neîmplinite,
Merge mereu tot înainte,
De parcă n-ar avea nici minte.
Nu are mâini și nici picioare,
Nu are cap, nici viață n-are,
Nimeni nicicând nu-l va înțelege,
El este timpul n-are lege!
poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre picioare sau poezii despre mâini
Ultimul poem
e frig afară și mă sting
plouă în cer și lacrima doare
mă scurg și scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în țipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la țărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceață
tot căutând un drum, o viață
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiți
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristețea și disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe țărm
dar țărmul azi mai este țărm
mă înțeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe țărm
sunt țărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăț în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
pașii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârșitul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre gânduri, poezii despre cai, poezii despre virginitate sau poezii despre trandafiri
Ochii noștri nu au toamnă...
Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.
Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.
Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.
Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.
Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce știu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spațiu grav, ocult.
Dar și ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte și trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinerețea-i, care poartă-n ochi cercei.
Ochii noștri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu știu să fie altfel, sunt ce sunt de când se știe,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt așa cum știu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.
Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminițe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noștri se privesc.
poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre flori, poezii despre culori, poezii despre spațiu și timp, poezii despre război sau poezii despre primăvară
A mai căzut o frunză
A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie
Când bate mai puternic, lansând și-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o știe,
După cămașa verde țesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.
A mai căzut o frunză și multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.
A mai căzut o frunză dar altele vor crește
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârtește
În cicluri cadențate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,
Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naște alte frunze cu mult mai multe gene
Și roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând și adevărul: "Frunzele sunt perene.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre muzică, poezii despre dans, poezii despre crengi sau poezii despre vals
De dor...
Pântecul mamei nu mi-a fost căuș
dar dorul de tine îmi este
un cocon... fierbinte
degeaba strig!
mă simt încolțită de orice asfințit
și de florile ce cresc gigant pe morminte!
unde-mi ești când te strig?
caută-mă într-un poem
eu nu mai sunt Eu-
ochiul tău nu mi se-nchide!
nu vezi că-n orice dor
și-n orice gând al meu
strivesc cuvinte?
poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre ochi, poezii despre mamă, poezii despre cuvinte sau poezii despre creștere
Bătrânul poet
Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Și cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheață cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi triști, dar de o blândețe rară,
El citește cu glas dulce despre o frumoasă țară.
Și vocea lui răsună peste iarna grea,
Și nimeni nu-l înțelege că lui îi este dor de țara sa.
Toți trec fără să-l ia în seamă
Dar el citește cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Și vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.
poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre voce, poezii despre uitare, poezii despre păr cărunt sau poezii despre păr
Mireasmă de oaze
Noi încă mai suntem eroi neștiuți,
cu ochii pe hărți adunate-mpreună
în ani fără glorii, în grabă vânduți
pe visuri lăsate la margini de dună.
Când clipa ne duce departe în zbor
spre vaste popasuri ivite în cale,
uitarea o cernem la margini de dor,
ca somnul pe gânduri să vină agale.
Din Ursa Cea Mare, oprită în loc,
prin oiștea întoarsă aducem fiorul,
din culmile reci ale Țării De Foc,
ca-n grabă la ușă să tragă zăvorul.
Zăvor din legende găsite-n trecut
în vagi amintiri, dintr-o lume uitată,
deschisă-n memorii de vis renăscut
în zodii cernute din cer câteodată.
Se simte parfumul rămas fără glas,
în prag de mirare dorind să dezlege
un joc readus dintr-un mitic popas
pe care nici noi nu-l putem înțelege.
Cu gândul ajuns într-un timp revolut,
nici glasul nu poate acum să ne-ajute,
doar visul mai vine-aducând din trecut
mireasmă de oaze, din țări nevăzute
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre amintiri, poezii despre vinovăție sau poezii despre somn
Timp interzis
Pe sub nori osândiți să se scurgă-n potop
Pe-un Pământ vinovat de-o rotire în plus,
Trec în stoluri zvâcniri cu priviri spre apus,
Ca un dor necântat la o frunză de plop.
Sunt doar aripi de gând și secvențe de vis
Îngropate în zori cu o lună în crai
Ce-adunase în ea, de dorințe, alai,
Și lucirea din ochi vinovați de ce-au scris.
E freneticul zbor într-o lume ce nu-i,
Dar atrage-n pustiu, iar pustiul e viu
Ca o inimă-n brațele de bisturiu
C-un tăiș ce o vrea doar în visele lui.
Și mai trece o zi, și apare un gol
De un gând reîntors la o noapte de frig
A osândei în care-am intrat și îmi strig
Valuri noi, răstignite-n pereți de atol.
Se mai văd printre nori urme vagi de apus
De un roșu pierdut în fărâma de vis
C-un Pământ vinovat de un timp interzis
Și de dor când mă caut în mine și nu-s.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre nori sau poezii despre interdicții
Speranța-i ultima ce moare!
Speranța-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exiști
Când vor unii să te doboare
Tu speră și ai să reziști!
Speranța-i ultima ce moare,
Când simți că totu-i în zadar
Și-atunci când visul tău dispare
Tu speră și visează iar!
Speranța-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunța, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!
Speranța-i ultima ce moare,
Când viața ți se pare crudă
Dar după nori, vine și soare
Tu speră și fă-i vieții-n ciudă!
Speranța-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îți vine
Șterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi și bine!
Speranța-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ți-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!
Speranța-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeași gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ți va spune:"Mă căiesc"!
Speranța-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră și alungă-l ca pe-un spin!
Speranța-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... ești jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră și fii curajos!
Speranța-i ultima ce moare,
Când ai simțit dezamăgire
Nu te simți fără valoare
Tu speră, vei simți și fericire!
Speranța-i ultima ce moare
Și azi și mâine și mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac și eu!!!!
poezie de Georgiana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre viitor sau poezii despre valoare
Departe, departe...
mă cheamă tăcerea clipelor ce mor
de drag, de dor
pe triste versuri plânge o melodie
doar o melodie
adie pe corzi rupte
cheamă depărtările
ce lungi, pustii, sunt zările
privesc înainte pășind peste ape
mi-e sufletul oglindă în valuri înspumate
pe o stâncă golașă, pitică
o rândunică plăpândă și mică
clipește din aripi
să zboare pe mare, în dulce visare
ce reverie
barca alunecă pe ape
în cale, în zare
sirenele cântă, mă cheamă
ce suavă chemare
vâslesc între ape
cu mâna cufundată în gânduri
pe țărmuri de suflet uitate
pășesc mai departe pe ape
departe de lume, departe de toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre stânci sau poezii despre rândunele
Un vis stă mort
Aici stă mort un vis. Să treci ușor
Prin acest loc și ochii să-i ferești,
Nu te uita la ce e pieritor,
Dar cere viață. Tu să nu jelești,
Ci pasul tău să îl mai domolești.
Și arată-te milos și iubitor
Cu vorbe de speranță și de dor.
Un vis stă mort. Și știu toți cei onești:
Când o petală cade din copac,
Deși e albă cum era și ieri,
Iar rodnicia sa ne e pe plac,
Splendoarea ei nu mai e nicăieri;
Și Frumusețea-și pleacă fruntea-n jos
Când visul moare încet, neputincios.
poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre copaci sau poezii despre alb
Cărarea viselor
Iar am visat că urc spre infinit,
iar am visat poteci nenumărate,
întinereau chemările în gând
și noaptea se stingea cu demnitate.
Liniștea de toamnă mă inspiră,
cad umbrele sub nucii arămii,
strivesc în pumn o frunză când tăcerea,
îmi strigă dintre dealuri: "Mai rămâi!"
N-am vreme, cad cuvinte peste mine,
Mor clipe amăgite-n calendar
și-n trecerea de astazi către mâine,
cuprinsă sunt de-un dor rudimentar.
În ora ce se-ascunde-n coame nude,
mi-aș cumpăra doar zile fără ceață,
ceasul nu vrea să îmi oprească timpul,
și răsăritul azi îmi ia din viață.
S-au oxidat secundele-n perete,
îi cer iertare-n trecăt unui nor,
cuminte dimineața stă pe dealuri,
iar eu suspin de dorul unui zbor.
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile
Lumina
azi nu mai urc și n-am să cobor
sunt doar un pescăruș în zbor
zbor lung, prelung, amăgitor
în taina ultimului dor
mă smulg din valuri spre noaptea neștiută
sunt stea însângerată și timpul e opac
aprind luminile în palmă la ultimul popas
în drumul sorții către moarte
renasc din ape când tremură luna
sunt sete nestinsă rătăcită în uitare
se sparge cerul și curg întrebări
sunt încă departe nemărginirea să o cunosc
mă arde depărtarea
foșnesc printre șoapte
în zbor peste ape
mă trag cărările și trupul mi-e catarg
trec dintr-o întrebare în tainică chemare
voi sparge bolta cu o vorbă
înmugurind în zori
și la răscruci voi pune dans de nuferi
să lumineze tăcuții mei pași
plutesc către lumină lucind între spini
mă sting tragic în noapte
mă voi întoarce în zori
să urc, să urc
nu mai cobor
mă apropii de cer
sub taina sfântă a primei împărtășiri
să fiu o flacără în zbor
mă cheamă lumina
sunt taină și spirit
cuvântul mi-e zbor
eu am venit să împletesc fântâni
aici, în infinit
să aprind lumini
vestind cuvântul Lui, în zorii zilei noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tragedie sau poezii despre sânge
* * *
Și te iubesc când taci, absent... iar glasul meu se scurge înfrigurat, cuminte, spre soare și se-agață de-o ultima rază ce-mi înfășoară timid inima... și se topește acolo într-un strigăt cald...
Cuvintele-mi se subțiază spre un capăt de lume... și se-ascund trist într-un luminiș rămas undeva în tinele din mine...
Chiar de-ai plecat...
cu sufletu-mi te simt în mii de locuri ce-mi aparțin doar mie.
Și te iubesc învolburat când taci...
mă arde un dor și parcă-ai fi departe...
dar ești atât de-n mine...
și totuși ca un miraj îmi ești ce în lumină piere,
ratăcindu-mă...
Tu mă auzi tăcând, din hăuri cum glasul meu te strigă, dar altceva mai mult decât un vis ce-aș mai putea cere?!
Mai lasă-mă c-o șoaptă șoptit să-ți curg precum lumina lină... prin tăcerea-ți atât de clară...
Iubescu-te când taci...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre inimă sau poezii despre declarații de dragoste
Ultima zi
Se'nalță, născute din liniștea nopții,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranță în zbor spre lumină,
balanțe de gânduri ce par echinocții.
Se 'nalță spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de cețuri și nori cenușii,
de doruri pierdute pe țărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.
Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceață apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-așteaptă pe cea de pe urmă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace sau poezii despre naștere
Ecoul gândurilor vii
Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec și gândurile mele, trec și-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani și gânduri își vorbesc.
Ce își spun? - o știe lacul, dar el tace, liniștit,
Și ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Și-au plecat să-și zburde-n lume viața plină de frământ.
Lacul... tace, dar, în taină, strălucește, uneori,
Când pe malu-i, mai pe seară rar se-ntâmplă și în zori
Se așează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară și-i reflectă ce-a aflat.
Cântul ei, ecou de gânduri, se înalță spre tării
Și, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire sau poezii despre seară