smulge

Ioana

Fetele o strigă la poartă pe Ioana.
Prietenia lor are miros dulce
de floricele de porumb însiropate.
Ioana nu-i acasă.
Toate rămân aşa cum sunt.
Vântul le smulge din păr pene de porumbel.
Trădarea se furişează
în ocheade către femei cochete.

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul

E negru de tot, dar are coadă electrică.
Când doarme la soare este lucrul cel mai negru ce se poate imagina.
Chiar şi în somn el prinde şoareci speriaţi.
Aceasta se vede după ghearele ce îi cresc din labe.
E îngrozitor de dulce şi rău.
Smulge păsărele din pomi, înainte de a fi coapte.

poezie clasică de Zbigniew Herbert din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am putea imagina un şobolan impotent? Rozătoarele realizează de minune actul cu pricina. Nu acelaşi lucru se poate afirma despre oameni: cu cât sunt mai excepţionali, cu atât se agravează la ei această slăbiciune majoră ce-i smulge din lanţul fiinţelor. Orice activitate le este îngăduită, mai puţin aceea ce ne înrudeşte cu ansamblul zoologiei.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

Iubirea mea nu-i zvon de şoapte,
Nici mandolină pe sub geamuri,
E vânt sălbatic, vânt de noapte,
Ce smulge flori şi frânge ramuri.

De-ţi place urletul furtunii
Şi balul mării-nfuriate,
Cu frică pleacă-te spre iadul
În care dorul meu se zbate.

Dar dacă-n inima ta plină
Nu-ncap simţirile eterne,
Atunci înfundă-ţi capu-n perne
Şi-adormi în cânt de mandolină!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Utopie

Nimeni nu mai vaneaza ingeri
pentru-a le smulge penele
din aripi spunand:
ma iubeste, nu ma iubeste...
Doar in visul meu culegem
sunete dintre nori,
le amestecam si construim viori,
ne jucam printre coardele lor imense,
ne luam la-ntrecere cu orbii
pe care-i intalnim.
Ciudat... ghicitorii in pietre
ne canta muzica norocului.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este supusă adesea asalturilor chinuitoare ale geloziei care o poate veşteji, intrigilor celor care nu ne simpatizează şi, nu o dată, ba chiar foarte adesea, lipsurilor, sărăciei, dorinţelor care nu se pot împlini... În timp ce ura e suverană, n-o poţi smulge până nu creşte, înfloreşte şi piere singură, uneori după ce a reuşit să nimicească în prealabil viaţa unui cuplu.

citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, volumul 1 de Marin Preda (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste simplă

Şi deodată amintirile-mi pecetluiesc buzele
şi deodată simt masca de piatră a sfinxului
şi surâd cu buzele mele de piatră,
totul s-a întâmplat cu milenii sau cu cîteva clipe în urmă
şi surîd chiar acestei dileme
şi masca de piatră mi se lipeşte pe faţă
şi n-o va mai smulge
decît pentru a arăta sfincşilor care dorm în deşert
obrazul meu viu

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

În lumina lunii doarme
Casa dragii mele,
I-au cuprins pridvorul tainic
Ramuri de zorele.

Dulci chemări nelămurite
Tremură departe.
Draga mea a dat sfioasă
Crengile-ntr-o parte.

Şi pridvorul parc-aşteaptă,
Oaspele grădinii,
Dar mă bate luna-n faţă
Şi mă ştiu vecinii...

– Lună albă, lună mută,
Lună călătoare,
Cum te-aş smulge de pe ceruri

[...] Citeşte tot

George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 3

Tu nu-nţelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nţelegi că sentimentul unei pietre
o smulge şi o zboară şi-o atârnă
şi-o pluteşte?

Tu nu-nţelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ţinem greu, răzbătător prin pietre.

Tu nu-nţelegi aceasta?

Tu nu-nţelegi că stelele în sine
sunt un lăuntru din lăuntul depărtat?
Tu nu-nţelegi că albul în desime
e negru împărat?

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Niprul furtunos

Pe Niprul furtunos, pe-o neagră stâncă,
Un tânăr arbore trăieşte;
Nici zi, nici noapte vântul n-are-astâmpăr
Şi fără milă-l chinuieşte,
Îi smulge frunza, spre pământ l-abate,
Dar apelor să-l dea, nicicum nu poate.

Aşa-i şi omul trist lovit de soartă;
Deşi dorinţele-i sunt mute,
Sub lună singur mohorât îşi poartă
Ruinele vieţii lui trecute;
Nădejdile-i silit să le gonească,
Iubind, să-i fie teamă să iubească!

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Victor Felea
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!