predicat

Predicat; Biserica

Măcar era barba, nelipsită pentru râs în...,
ceva mângâiere,
chiar şi albastră pentru o inimă de aceeaşi culoare.
Nici asta nu mai face parte din recuzită,
cum nici vocalizele pe o cutumă cu aceeaşi cheie sol,
lustruitul pietrelor de la intrarea în lăcaş,
vitraliile cu culori irisale,
mâna caldă pusă pe creştet,
acceptarea cerşetorului... alb la piele şi cu început în păr,
mulţumitul cu un mărunţiş zgomotos aruncat din când în când într-un clondir de aramă,
primirea noului şi însoţitul vechiului în ultimul voiaj... pentru cât poate da mâna.
Poate mai uit din ele, dar nu mă lasă gândul răzleţ de atâta ură
care n-ar trebui să-şi facă loc.
Sunt claustrofobic între sticlele thermo-panicale,
mă îneacă nu fuiorul lumânării ci monoxidul albicios
al tablei discrepante de la centrală răstignită să încălzească sfinţii de pe pereţi,
mă urmăreşte ochiul viclean să vadă cât arde ceara,
-că trebuie repede oprită şi culeasă să fie revândută-
cum apa chioară boboteazică gâlgâită
sau stropită cu măturoiul pe tigvele prostimii extaziate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a dat şi are; dar eu?

(Ioan 3,16)

Minunată-i şi adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine şi de sfântă-nvăţătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect şi de folos.
Cât de plin e fundul mării şi-al oceanelor de ape,
Aşa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulţime printre noi atât de seci,
Ca şi piatra care seacă-i de-o ţii-n apă pentru veci.

Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăţie, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i ştie tot creştinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieţii oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar şi răspicat.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a dat şi are; dar eu?

(Ioan 3,16)

Minunată-i şi adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine şi de sfântă-nvăţătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect şi de folos.
Cât de plin e fundul mării şi-al oceanelor de ape,
Aşa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulţime printre noi atât de seci,
Ca şi piatra care seacă-i de-o ţii-n apă pentru veci.

Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăţie, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i ştie tot creştinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieţii oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar şi răspicat.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leucemia... în domeniul spiritual

(După ce fetiţa mea a fost vindecată de leucemie în 1989 prin bunătatea lui Dumnezeu, am găsit această adaptare spirituală a încercării.)

Multe trece omu-n viaţă - şi mai rele, şi mai bune,
După cum i-e scris de Domnul când este trimis pe lume.

Se făcu în scursul vremii să îmi poposească-n casă
Musafirul care este peste tot la el acasă,
Şi-mi aduse paşaportul fiicei mele de 3 ani,
Care mi-o dăduse Domnul, după cei trei băietani.
Boala când în om pătrunde, nu vorbeşte un cuvânt,
Ci se luptă să-1 coboare cât mai grabnic în pământ.
Zdruncinat profund de vestea bolii de leucemie,
L-am rugat atunci pe doctor să-mi explice-un pic şi mie.
Când spunea că boala asta nu-i microb neapărat,
Ci-s celule bune care se-nmulţesc necontrolat.
Am strigat cu-o scânteiere de speranţă în privire:
"Dacă sunt celule bune, ce e rău într-o-nmulţire?"
El mi-a spus: "Problema nu e că sunt bune sau sunt rele,
Ci de unde-şi iau comanda: de la trup sau de la ele.
Ele negreşit sunt bune; dar atunci când se-nmulţesc

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!