pasare

Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul III, nr. 46 (decembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tucanul, urangutanul şi elefantul

O pasăre -un tucan-
C-un primat urangutan
Şi c-un elefant greoi
(niciunul de pe la noi),
În urmă cu generaţii,
S-au apucat de plantaţii.
A adus în cioc sămânţa
Pasărea, apoi maimuţa
În pământ a îngropat-o,
Elefantul a udat-o,
Iar azi, sub pomul rotat
Şi cu poame încărcat,
Strănepoţii stau la sfat.
Ar face şi ei la fel,
Însă la elefănţel
Trompiţa n-are supapă
Şi nu poate pompa apă,
Poamele sunt delicioase,
Seminţele uleioase,
Tocmai bune de mâncat.

[...] Citeşte tot

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unora le plac versurile

Unora –
deci nu tuturor.
Nici măcar celor mai mulţi, doar câtorva.
Excluzând şcolile, unde trebuie învăţate,
şi pe poeţii înşişi,
versurile ar putea interesa doar două persoane dintr-o mie.

Cum ar fi –
unuia îi place supa de pasăre cu fidea,
altuia îi plac complimentele şi culoarea albastră,
altuia îi place o eşarfă veche,
altuia îi place să aibă ultimul cuvânt,
altuia îi place să mângâie un câine.

Versurile –
dar ce sunt versurile?
Multe răspunsuri neconvingătoare
au fost date acestei întrebări.
Iar eu nu ştiu, nu ştiu şi mă bazez pe asta
ca şi cum m-aş sprijini de o balustradă.

poezie de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti ornicul ce duce-n infinituri
Clipa acestei calde deveniri...
Eşti polul sud al vieţii... În săruturi
Măsori a unei stele străluciri.

Zefirul poartă urma tălpii tale...
La colţ de stradă, veşnic, poza ta
Îmi face semn. Dar tu eşti rupt din soare,
De-aceea eu, eu nu te pot vedea.

Eşti prim atom al unei piramide,
Aur pudrat pe coapse de femei,
Pe sânii tresăltând de-nfiorare,
Ca un vulcan în braţul unor zei.

La tine vin mai toţi să se închine,
Căci tu eşti semnul către transcendent,
Şi îţi aduc licori, mătăsuri fine...
Până la tine, mulţi creştini se pierd.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite-aşa şi pe dincolo

Trup de pasăre măiastră,
Te-oi iubi pe ici pe colo,
Şi te-oi aşeza în glastră,
Uite-aşa şi pe dincolo.

Şi ţi-oi cânta la vioară,
Într-un ritm suav, tremolo,
Te-oi pupa pe inimioară,
Uite-aşa şi pe dincolo.

Ţi-oi mângâia sânii copţi
Şi ţi-oi tricota scampolo,
Vom petrece multe nopţi,
Uite-aşa şi pe dincolo.

Vom căuta Infinitul,
Lungă-i calea pân' acolo,
Te-oi iubi ca Stan Păţitul,
Uite-aşa şi pe dincolo.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi pui cu dânsul mintea

Insistent cum e din fire, cucu'-şi strigă al său nume;
Care pasăre măiastră,-asemeni lui, pusă-i pe glume?
De-l întrebi, cu gânduri bune, cât mai dăinuie iubitul,
Tace molcom sus pe cracă, semn că doarme-afurisitul!

Alteori, când cazi pe gânduri şi eşti trist că-ngheţul vine,
Ia-l de unde nu-i, măi frate, cică-i dus prin ţări străine!
Ce-o fi căutând pe-acolo, face bani, strânge avere?
Pentru cine? Soaţă n-are! Crezi că merge din plăcere?

Fetele nemăritate supărate-s foc şi pară.
Le momeşte, le sminteşte: mai rămâneţi pân' la vară!
Măritişul şi iubitul de le dai pe a lui mână,
Aşteptând să cânte cucu', ai rămas fată bătrână!

Când îţi pui cu dânsul mintea, zău, că toate-ţi merg pe dos!
Fără noimă se avântă: cucu'-n sus şi cucu'-n jos!

poezie de Valeria Merca (2 septembrie 2015)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mata Hari: Sunt clona Mata Hari. Am spionat pentru trei ţări: pentru englezi, pentru nemţi, pentru francezi! Numele meu conspirativ este "Pasarea"! De aceea nemţii când au aflat că am spionat pentru englezi, mi-au spus vorba aia: "Nu e pasăre ca porcul!" Şi m-au împuşcat! Nu pe mine... originalul!... Eu însa i-am moştenit toate calităţile! Si apucăturile! Că aşa este clona! Acum am venit să spionez în România. Spionajul în România este foarte incitant! Pentru că aici politicienii sunt foarte culţi. Ei vorbesc patru limbi! Există patru categorii de politicieni: rusofonii, anglofonii, cacofonii si afonii! Rusofonii poarta nume de cod ca tataie sau bunicuţa. Anglofonii sunt numiţi lupii tineri, sunt cei care au fost în America! Cacofonii sunt oameni de afaceri! Ei au fost în puşcării! Afonii au fost peste tot! Lupta politică este sponsorizată de cacofoni! Dar o câstigă afonii!

replici din Unda veselă, spectacolul "Hotel Zodia Ciudăţeniilor", monologul "Clona Mata Hari" de Corneliu Sofronie (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jurnalul unei zile (lagărul morţii...)

Fiecare pasăre îşi cunoaşte zborul
aripile de ceară sunt un "simulacru",
o contestare
a lagărului
şi-a sufletului pironit între ziduri
nu toţi copacii falnici au parte
de roade...
freamătul frunzelor este acelaşi
când
ispitele pun la cale
naşterea unei lumi damnate...

Numai femeia "aleasă" poate asculta
sâsâitul
provocator al şarpelui...
"Fiii tăi vor fi răzbunarea mea
pentru frumuseţea
vieţii oferite"...
De unde vine glasul acesta tulburător
asemenea unei zile ce-şi îmbracă

[...] Citeşte tot

poezie de Valentina Becart din Din jurnalul unei zile (17 aprilie 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zapada

Omul de zapada nu stie de ce
Ratiunea isi gaseste propriul echilibru, perfect, doar cu ajutorul iubirii.

El a suportat furtuna de saptamana trecuta,
Doar pentru a numara fulgii de zapada care cad.

Omul de zapada se gandeste la faptul ca
Ar fi foarte fericit daca ar trai cu adevarat...

Acum picaturile de ploaie i se preling pe corp, topindu-i zapada,
Si el simte cum toata greutatea vietii lui cade pe pamant
Si intra in apartenenta pamantului...

El capata brusc o stralucire stranie, ca de portelan.
El stie ca nu poate evada din aceasta conditie, aparent umana...

El face un efort ca sa compare
Aceste doua notiuni diferite: natura si libertatea...

El examineaza masinile mortuare negre, ivite brusc, parca, din zapada alba,

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ascultă

"E cineva acasă?" a strigat Călătorul,
Şi-a bătut în uşa luminată de razele lunii;
În tăcerea mare, calul păştea smocuri
De iarbă printre ferigile înalte cât alunii;
O pasăre a izbucnit peste capul Călătorului,
Dintr-un meterez al vechiului castel;
A lovit cu putere-n poartă, a doua oară:
"E cineva acasă?", a strigat el.
Dar nu a coborât nimeni să-i deschidă;
Nu s-a iţit nici un cap prin barele de fier forjat
Care să-l privească în ochii cenuşii,
Cum aştepta acolo perplex şi nemişcat.
Numai stafiile, mereu atente la orice zgomot,
Care locuiau atunci odăile pustii,
Ascultau înlemnite sub praful galben, selenar,
Vocea aceea venită de departe, din lumea celor vii –
Strânse pe scările-înnegrite, care duceau
Spre holul gol, palid luminat sub razele de lună,
Cu urechile ciulite-n aerul învolburat
De vocea Călătorului, încă vibrând precum o strună.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!