nevazut

Ce împletire de drumuri nebănuite! Cine ne-a purtat paşii? Cine s-a jucat cu noi, cum te joci cu pionii la şah? O coincidenţă, privită din afară, nu e decât "curioasă"; trăită, e năucitoare, te îngheaţă. Ce păianjen nevăzut a ţesut pânza asta, de care mă simt prinsă, de care nu mă pot dezlipi, orice aş face?

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă faci să sufăr. În mine sunt scrâşnirile celor care fierb în focul iadului, ispăşindu-şi păcatele vieţii, deşi eu încă n-am trăit. Dar şi tu vei suferi. Voi fi stafia ta, strigoiul tău. Mereu voi fi îndărătul tău, dar în nicio oglindă nu mă vei vedea, nu mă vei descoperi, fiindcă-s nevăzut. Teme-te.

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă (alintul prietenesc al lui Horaţiu Mălăele) e o forţă! Poţi să îl aprobi sau să îl negi, să îl iubeşti sau să nu-l iubeşti, dar este imposibil să nu-i recunoşti valoarea. Ştie să genereze un anume entuziasm, te provoacă, ştie să ţină cu un deget în echilibru perfect inelul nevăzut al unei balanţe cu talere subţiri şi cu greutăţi nevăzute.

citat din Catrinel Dumitrescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine de la sine

Gândirea vine de la sine,
Pe căi ascunse şi străine,
Când n-ai chemat-o, fără ştire
Pe firu-i nevăzut, subţire.

Şi când o ceri nu-ntotdeauna
Şi-arată raza-n flori ca luna,
Să ţeasă cu argint, la vreme
Sufletul greu de crizanteme.

O cauţi şi ai vrea să cânte
În umbra viselor răsfrânte.
Şi-n nici o zare nu tresare
Lumina serii gânditoare.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de voroneţ

Albastru cu cap încoronat,
cu albastru tăiş fulgerător,
pe albastru l-a decapitat
peste nor, sub nor.
Albastru fără cap, a căzut,
nu el bineînţeles, trupul lui,
din văzut deveni nevăzut
înaintea şi-napoia norului
Albastru cel mare, din cer
cel pe dinlăuntru şi pe dinafară
ţinea în echilibru sever
secunda dimineţii şi pe cea de seară.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a spulberat ...

Trecutu-l ştim atît cît l-am aflat
C-a fost trăit şi că s-a spulberat.
Acumul se trăieşte tot la fel.
Se spulberă-n tăcere şi nevăzut şi el.
Nu-l înţeleg de noi cum se desparte,
Trăind cu noi şi totuş mult departe.
Că viaţa-şi pierde şi văzută drumul,
Ca umbra şi ca fumul.
Au fost frumoase şi trăite toate.
Fireşte, zice gîndul, şi se poate.

Trăieşte într-adevăr tot ce se vede?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri, de asemenea, cu orizontul. Valurile vin dinspre răsăritul nevăzut unul câte unul, cu răbdare; ajung la noi şi, cu răbdare, pornesc mai departe spre apusul necunoscut, unul câte unul. Înaintare îndelungată, fără început, fără sfârşit... Râul şi fluviul trec, marea trece şi rămâne. Aşa ar trebui să fie şi iubirea, credincioasă şi fugară. Eu mă cunun cu marea.

Albert Camus în Eseuri
Adăugat de EVA
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prezenţa valurilor vieţii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanşe, zgomote şi furii, creştinul e dator să-L aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil - pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!). Să se încreadă în Cel nevăzut, să nu se supună cerinţelor semeţe şi spaimelor negre făurite de o regie abilă, dar în fapt superficială, aparentă, care-i în funcţie de durată, adică val care ca valul trece.

Nicolae Steinhardt în Dăruind vei dobândi, Încrederea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele zile...

Grădini mereu schimbătoare
desfăceau cozi de păun.
Eram ucenicul cuminte
al unui demiurg nebun.
Cerul îmi spunea basme,
etern nevăzut moşneag,
raze îmi botezau fruntea
ca pe un steag.
Alaiul năzdrăvan
trecea pe cai de lemn şi de oase,
minunile mă adulmecau
cu boturi credincioase.
Apa somnului
se tulbura în uragane;
zorile spaima o tăiau în albe iatagane.
Fluturi auriţi
mă visează în muzee de ceară.
Plăpânzi, noi am trăit
doar o primăvară.

poezie de Dumitru Popescu din Rază de cobalt (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!