necredincios

Pentru cel ce crede, nu există întrebare; pentru necredincios nu există răspuns.

citat din Elie Wiesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prost, urât, needucat, mitocan, necredincios, primitiv, nespălat, puturos, dar plin de bani. Drept urmare, e harnic, curat, evoluat, credincios, manierat, educat, frumos şi foarte, foarte deştept!

aforism de Mihail Mataringa (25 octombrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jorge: Pentru un necredincios, a încerca să creadă măcar de trei ori pe zi ar fi ca un exerciţiu de ridicat greutăţi la sală. L-ar obosi. Dar e ceea ce îl antrenează. Este, şi asta, muncă; e un uriaş efort cel de a obişnui puterea de a crede.

replică din romanul Un secret în Los Angeles de Doina Postolachi (30 octombrie 2018)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul nu ne lasă să rămânem ţintuiţi locului. Tot el, necredincios memoriei, ne îndeamnă să credem într-un bine ce ne aşteaptă. Izbăvirea însă e întoarcerea spre punctul de unde am plecat. Şi cât de dificil e cuvântul reîntoarcere... Zi de zi, ne învaţă să renunţăm la taine.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu.

Petre Ţuţea în Cugetări
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul viitorului

Venită de nicăieri
De ieri
O pacoste amară
Ce zboară
Peste acest ţinut
Pierdut
Departe-n timp
Va triumfa.

Şi-arată groaznic
Năpraznic
Ne va izbi în inimi
Cu patimi
Va fi lovit Pământul
Iar Sfântul
Ne va privi plângând
De după nori.

Şi zilele-s aproape
Să-ngroape

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ojog (4 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce sărac e-acela

Doamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând.

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos.

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină
şi se roagă în zadar.

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi-i zgârcit
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

Plouă agonic în noaptea de Paşte,
şi eu mă simt mai necredincios
decât Toma.
Prin zidurile casei ploaia-şi croieşte
o cale aidoma.

Tencuiala clădirii se sparge
în stropii acizi
de ploaie fierbinte,
şi apa în mine se scurge
din ceruri morminte.

Fulgerul aspru pe cer făureşte
lumină din lumina
nesperatelor credinţe.
Natura întreagă amorţeşte
pierdută-n dorinţe.

Şi tunetul bate ca toba
spărgându-mi timpanele

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (21 mai 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samson: Mă las învins de visul unei rochii?
Eu, copleşit de valul ei de bârfe?
Nevrednică e vrerea-i, nelegiuiţi i-s ochii!
Se tulbură oceanul la semnul unei cârpe?
Lili: Măgarule!
Samson: Cerul nu poate fi azil de vrăbii!
Şi nici oceanul – leagăn de corăbii!
Lili: Marţafoiule!
Samson (cade în genunchi): Şi Dumnezeu suspină
Oceanul este o lacrimă divină...
Lili: Mişel, viclean, bandit şi pierde vară!
Samson: Mă-apasă, Tată, sfânta Ta povară,
Azi, îndoiala prinde să se cearnă,
Mă-ntorc învins, la mierea ta amară,
În Paradis începe lunga iarnă...
Lili: Geambaş necredincios, samsar de doamne!
Samson: Eu sunt oceanul din lingura Ta, Doamne!
Lili (vulgară): De unde mă-ta găseşti atâtea rime?
Samson: Sunt genial! N-ai citit ziarele, proasto! Află că ai distrus un geniu! Faţă de fapta ta, orice blestem e un suav alint! Te omor, nenorocito!

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi mari învăţaţi

Odinioară în anticul oraş Afkar trăiau doi mari învăţaţi
care se urau şi care-şi luau în râs unul altuia învăţăturile,
iar asta pentru că unul dintre ei nega existenţa zeilor,
în vreme ce celălalt era un credincios.

Într-o zi cei doi s-au întâlnit în piaţă şi, în mijlocul susţinătorilor,
au început să conteste şi să argumenteze foarte convingător
existenţa sau non-existenţa zeilor.
După îndelungi dispute s-au despărţit.

În acea seară necredinciosul a mers la templu
şi s-a închinat înaintea altarului,
şi-a rugat zeii să-i ierte rătăcirile de până atunci.

În aceeaşi oră celălalt mare învăţat,
cel care ţine zeii în mare cinste, şi-a ars cărţile sfinte.
Iar asta pentru că devenise un necredincios.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!