Serioase/triste despre lidia fecioru, pagina 3
Înlăuntrul meu cerul înstelat de Van Gogh
(Femeilor)
Am remușcarea cui nu are niciodată remușcări;
zgomotul gestului grabnic greșit
și zbătutul surd al ușii de acasă,
respirației scurte ce mă strânge de gât
și ochii strălucitori de un cer înstelat.
Am părul lăsat pe spate și unde de miere,
precum câinii liberi fără de stăpân;
picioare goale pentru a merge pe străzi,
buze primitoare și timide de surâsuri,
piele de vanilie și mâini moi de mătase.
Am dimineți distonate de nopți nedormite,
după-amiezile de furtuni și serile de ploaie,
când incertitudinile vin după mine,
bucuria de a trăi zorile într-un apus și,
singurătatea și zgomotul bătăilor inimii.
[...] Citește tot
poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre bucurie
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre vară
- poezii despre stele
- poezii despre singurătate
Lacrimi sărate
Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil
Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...
Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?
[...] Citește tot
poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre încredere, poezii despre tristețe, poezii despre promisiuni, poezii despre prezent, poezii despre plâns, poezii despre ochi sau poezii despre mâini
Tutuneria
Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(și de l-ar ști cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi dați spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre și ființe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
și-ncărunțindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate și tot
pe drumul nimicului.
[...] Citește tot
poezie celebră de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre versuri
- poezii despre existență
- poezii despre trenuri
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre naștere
- poezii despre metafizică
Fericirea care depinde de noi...
.. iată două lumi finale, raiul și iadul...! Cu toții, spre ele ne îndreptăm trecând vieții
vadul, trăind, cei mai mulți neștiind de ce s-au născut, pentru ce, și, cum de sunt vii, ei
neânțelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conștienți ai Marii Creații lăsați s-o influiențăm să existe cu gândul minții
gândind atâta cât existăm, chiar și speriați de viața în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toți bulversându-ne, că de ce e așa și nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, așa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea și l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
și-nvrednicindu-l cu slava și sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalță urcând cer după cer dar și destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l știm căzuți în abisele de-ntuneric pierduți în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieții trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiți să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câți oare n-ar huli blestemând știind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în țărână, mulți tociți, uzați și chinuiți, mâncați ca de-o
văpaie nebună, în care, cerșești urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinși, că, și bogatul, ca și săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veșnicie rostogoliți... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliți în iad prăvăliți,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viermi, poezii despre sfinți, poezii despre rai, poezii despre legi, poezii despre infinit, poezii despre ignoranță sau poezii despre idei
Articole culturale referitoare la lidia fecioru
- Cutremurul ne?tiut – la Teatrul Odeon, sala Studio
- IPIFF – Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independen?i
- Melancolia
- De azi încep să te uit
- R.S.R. Lec?ia de învă?ământ politic
Mai multe articole despre lidia fecioru la Blog.Citatepedia.ro »
Articole lingvistice referitoare la lidia fecioru
- Masterclass de Traducere Literară, ediția a IV-a
- Lidia Vianu’s Students Translate
- Ziua Internațională a Subtitrării
- Seminar despre Recuperarea Anglisticii în România
- Recuperarea Anglisticii în România
Mai multe articole despre lidia fecioru la Blog.Ro-En.ro »