insuficienta

Mişcarea altei persoane era comică dacă aceasta făcea un efort mai mare decât cel pe care-l consideram necesar. Dimpotrivă, o performanţă psihică este comică numai dacă un altul nu a depus efortul considerat indispensabil, căci nonsensul şi prostia vădesc o funcţionare insuficienta a psihicului. În primul caz, râdem pentru că altcineva a depus un efort prea mare, în al doilea, pentru că efortul este prea mic.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţi-a fost niciodată silă de inteligenţa dumitale? Nu ţi s-a părut niciodată că e obositoare, prezumţioasă, insuficientă? Că, după ce ai discutat tot, ai limpezit tot şi ai înţeles tot, a rămas dincolo de lucruri o umbră sau o lumină până la care n-ai ajuns? Ce îţi reproşez dumitale şi spiritului francez este excesul de memorie. Prea le ţineţi pe toate bine minte, prea le aveţi pe toate sub control, ca într-un laborator, în care fiecare eprubetă închide o formulă, o serie de reacţii cunoscute, o serie de certitudini limitate. Orizontul acesta e sterp. Sigur, dar sterp.
Viaţa dumitale este fără mister şi eu mă întreb cum nu te plictiseşti trăind-o. Ea în orice caz trebuie să se plictisească groaznic în tovărăşia dumitale. Eşti un om fără surprize.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, ce înseamnă "cretin"? Este o boală apărută mai ales în primii ani ai copilăriei, şi se manifestă printr-o dezvoltare insuficientă a creierului şi implicit prin înapoiere mentală. Oare nu cumva să crezi, că o carte PRIMITIVĂ, apărută acum 2000 de ani, îl poate ţine captiv pe Dumnezeu pentru a ţi-l da ţie, este înapoiere mentală? Să crezi că Dumnezeu este monopolul unei tradiţii, a unei religii este cea mai hilară înapoiere mentală!? Ce este "creştinul", pentru că Hristos nu a fost deloc creştin? Nu am auzit ca Hristos să fi ţinut postul Paştelui sau să i se închine lui Hristos? Ba dimpotrivă, el spune: "Când doi sunt în numele meu, eu voi fi acolo!"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea îşi extrage întregul conţinut din intuiţie, iar activitatea sa se limitează la aceea că ea, din materialul furnizat de cunoaşterea intuitivă, dă o altă formă, mai uşor de cuprins cu privirea şi de aceea mai comod de întrebuinţat; iată de ce, ea nu ne face cunoştinţă propriu-zis cu nimic nou, iar orice progres efectiv în fizică şi în metafizică este condiţionat de faptul că, înainte de orice, ne întoarcem de la reprezentările abstracte la lumea intuitivă ce le stă la bază. Prin urmare, metafizica ar putea lăsa considerarea raţiunii şi a conţinutului său abstract în seama logicii şi să se dispenseze de toate cercetările din acest domeniu, dacă insuficienta cunoaştere tocmai a acestei facultăţi şi a importanţei sale n-ar fi devenit în timpurile mai vechi şi mai noi o sursă a celor mai grave rătăciri în domeniul metafizicii.

Paul Deussen în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babylon

tragedia veritabilă a omului contemporan
este discreditarea tragicului prin indiferenţă
veritabilă de asemenea
este combinaţia dintre nevoie şi insuficienţă
soluţia mereu omnipotentă
este virulenţa
în ecuaţia determinismului
valenţa
creează nonvalori
căutătorii de comori
descoperă incompetenţa

certitudinea infailibilă a sufletelor noastre ruginite
este colecţia de vise necitite
preludiul este salvarea unei lumi inerte
doar morţile sunt certe
şi grăbite

incoerent
omul se zbate în angoasa cuaternară

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Trăieşte într-o permanentă tensiune remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun...

Va veni o zi când omul se va lepăda de Dumnezeul său, când Biserica se va îndoi aşa cum s-a îndoit Petru. Lumea va fi atunci ispitită să creadă că omul a devenit Dumnezeu. În bisericile noastre, creştinii vor căuta în zadar lumânarea aprinsă unde Dumnezeu îi aşteaptă. Asemenea Mariei Magdalena, în lacrimi înaintea mormântului gol, se vor întreba: Unde L-au dus?

Se poate ca într-o zi uşile lăcaşurilor de cult să rămână închise pentru totdeauna credincioşilor, devenind muzee. Oamenii îşi vor pierde credinţa: biserica virtuală ar fi un destin tragic pentru sufletul omului.

Omul e rău, nu-L caută pe Dumnezeu să-L cunoască pentru că nu e suficient de pregătit pentru asemenea lucru măreţ, dar ar fi în stare să-I ia locul, să fie el dumnezeul Domnului.

Camelia Opriţa în Cerşetori de existenţă
Adăugat de Liviu Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lebădă - parodie după poezia "Sandviş cu iubire" de Violetta Petre

M-ai invitat să bem cafeaua în vastul tău apartament,
Deşi mai faci istericale, pe o sofa m- aşez decent.
Un sandviş era mult mai bine, dacă scoteai din frigider,
Că n-am mâncat de-o săptămână, şi sunt pe punctul să disper!

Ţi-e vorba plină de dulceaţă şi pieptu-ţi saltă-n mod frenetic,
În tine e-un şuvoi de miere, dar ce folos, sunt diabetic,
Subit c-un procedeu de judo, m-ai răsturnat pe-un recamier
Şi până să îmi vin în fire, mă văd sub tine, prizonier!

N-am aer, pulsul simt că-mi creşte, şi alte cele-n mod energic,
Parfumul tău îmi intră-n nară, dar din păcate sunt alergic,
Mă paşte o tahicardie, mai rău, o insuficienţă,
Căldura ta-i izvor de febră, dar şi de crize de demenţă,

Dar în final, în focul luptei, ce-opune-un înger şi un drac,
Găsim ciudată armonie, între o vie şi-un arac!

parodie de Valentin David, după Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţele pe care omul interior le îndură ca urmare a îndepărtării de sursa binelui şi a centrării exclusive pe binele propriu descriu chipul maltratat pe care omenirea şi-l ascunde sau nici nu şi-l mai cunoaşte de-a lungul unui traseu ce conduce la o totală exteriorizare. Drama părăsirii pecabile a proximităţii divine constă într-o convertire treptată a interiorităţii în exterioritate, convertire care devastează şi ucide. Viciile, aceste forme ale îndepărtării, sunt emisarii violenţi ai morţii, al cărei preludiu îl constituie tocmai suferinţa omului interior. Maladia înstrăinării se manifestă ca un parcurs viclean şi chinuitor spre pierderea de sine. În primă instanţă, omul îşi trăieşte pierzania la un nivel de interioritate încă nepericlitat explicit. Gestul inaugural constă într-o reorientare a privirii, într-o alegere care distinge aparent sursa binelui şi bine. Opţiunea vizează binele desprins de propria lui origine şi exprimă de fapt preferinţa pentru centrarea pe sine însuşi. Gestul iniţial al detaşării, deturnarea privirii sau deruta voinţei, îşi dezvăluie viclenia când orgoliul, prima treaptă a exteriorizării, face să iasă la iveală insuficienţa.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!