impovarat

10 de Bâte (Sonet Tarot)

Te-ai apucat de mult prea multe lucruri
Şi te-ai împovărat atât de tare,
Încât nici nu mai ştii cum să te bucuri,
Munceşti din zori pân' la apus de soare.
Şi încet-încet puterea îţi slăbeşte,
Iar ce făceai cândva cu uşurinţă
Acum te-apăsă şi te copleşeşte
Şi te vei prăbuşi cu neputinţă.
Cu trupul sau cu mintea toţi lucrează,
Dar cine e deştept, ştie prea bine
Că un efort prea lung epuizează
Dacă răgazul nicidecum nu vine.

Când simţi că nu mai poţi, ce mult contează
Că cineva povara-ţi uşurează.

poezie de Octavian Cocoş (13 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întemniţat

De viaţă mă împiedic nefiresc,
Sunt prizonier în zilele sihastre,
Mă pierd şi parcă nu mă regăsesc,
Dispar cumva din zările albastre.

Încerc să prind mereu bucăţi de cer,
Dar nu-i al meu, nici nu va fi să fie,
Degeaba vreau să-l am, degeaba sper,
Atâta timp cât trupul meu mă ştie.

Mă tot încurc în ritm de zi cu zi,
Prea tulburat de reguli inutile,
Împovărat de clipe cenuşii,
Născute din detalii infantile.

Atunci mă simt absent şi taciturn,
Iar pleoapele îmi sunt perdea de lacrimi,
Aş lumina, însă devin nocturn,
Întemniţat de ale lumii patimi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugăriţa

În sfânta mănăstire de-ai mei părinţi zidită,
Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat,
Acoperit de zdrenţe, de ani împovărat,
Îndur sub bolţi de jale o soartă urgisită.

Frumoasă-am fost odată, senină, fericită,
A ţării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat -
Şi-adesea amintindu-mi de visul spulberat
Crunt inima-mi zvâcneşte şi sângeră rănită.

Căci viaţa mea în lacrimi şi-a oglindit izvodul
De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul
Purces-a să înfrunte păgânele urdii;

Din şea îl prăbuşiră hangerele haine -
De-atunci cad în ruină măreţe curţi pustii
Şi eu îmi rog sfârşitul, dar moartea nu mai vine.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-a privit cu ochii

aceia mari şi s-a simţit
vinovat pentru ceea ce nu făcuse
ochii neobişnuiţi de mari
intrau în creier prin ochii lui
sfredeleau adn-ul pupilele
gri închis şi asta l-a înfricoşat
fiindcă ştia că nu e pe măsura
acelei încrederi care-i citea
gândurile de om obişnuit
simţea că va veni un moment
în care o va dezamăgi
chiar dacă şi-ar muta privirea
în altă parte
ochii aceia mari au analizat tot
se simţea împovărat
îi venea să fugă cât mai departe
să-şi găsească un ungher întunecat
a simţit lacrimile cum îi udă
obrajii şi se scurg pe podeaua
din dormitorul imens

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţ

Trece pe uliţa, în praf scăldată,
Mereu cu capu-n jos, absent,
Împovărat de greu... Nu ştiu de-i fată
Şi nici de sănătatea-i... Nu e, evident?!
Frizează timp, putere,
În plină iarnă-i gol
Şi-aşteaptă de se cere,
Fără să ceară... un pol.
Stă veşnic în picioare
Şi-aleargă fără scrâşnet.
Rabdă tot cu sudoare,
E ager, tot un zvâcnet.
Oare cine-l aşteaptă
Târziu, în nopţi de trudă
Şi-n zori cine-l deşteaptă...
Cine de drag îi indrugă?...
Nici azi nu e-un răspuns;
E prea târziu, oricum...
Căluţu-a fost răpus
De-un stop, în piept... pe drum!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ma simt

Faramitat mi-e trupul, mi-e sufletul pustiu,
Ma simt impovarat, nu am puteri sa scriu,...
Un gust amar in gura. Ma simt lipsit de viata.
Tot ce-am cladit atarna doar de un fir de ata.

Chiar din copilarie stiam ce vreau sa fac
Si-am cautat tot timpul din drum sa nu m-abat.
Visam la o iubire cum n-a mai fost vreodata
Nascuta din credinta si dragoste curata.

Am pus atata suflet! La cate-am renuntat...!
Prin vitregia vietii ma chinui sa razbat,
Ma pierd pe-aleii tacute, ce pasi n-au cunoscut,
Mi-e dor de-o mangaiere. Traiesc doar din trecut!

poezie de Florin Dudău (22 mai 2002)
Adăugat de Florin Dudău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi...

Cuvintele sunt mâini de mângâiat sufletul,
Lăsat împovărat, îngrijorat şi uitat.
Mai ieri, l-ai urcat spre înalt, pe-o scara din crini,
În zi frumoasa, prin flori de rai, fără de spini.
.
Cuvintele sunt şoapte, daruite-n noapte,
Aripi minunate ce te duc departe,
Emoţii divine cu trăiri sublime,
invelite -n voaluri şi parfumuri fine.
.
Cuvintele sunt note muzicale, fără
Portativ. Dar îţi cântă, te-ncântă şi te fură...
Mare-i puterea lui, dar in fata randului
Este puterea si stapanirea gandului!
.
Gându-i iubire, gându-i uimire şi instant
Ajunge unde trebuia... energizant,
Fara sa ii dai adresa, sau sa ii zici ceva...
- Ce ar fi, de gândul s-ar auzi si s-ar vedea????

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul blestemat

Eu mai rămân,
sunt tot acelaşi eu
împovărat de ploile din mine,
vagoanele-mi
sunt roţi purtând ruine
şi amintiri care dispar cu greu
sau nu or să dispară niciodată,
le voi purta în sânge cu durut,
fiindcă din trenul meu a dispărut
lumina ta de dor încununată
lăsată-n sarea mării de demult.

Gara nu plânge,
doar priveşte-n gol,
eu sunt un tren arzând
pe roata-mi blestemată,
că bucuria ce-mi fusese dată
pornea spre-o altă lume rostogol,
iar eu spre lumea-n riduri îngheţată.

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2008)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raid în rai

Hărţuit, se unduie sufletul după coline,
Moldova molcomă mi-aşterne, verde, covorul
Parc-aş pluti... Nu-l ating cu piciorul
Tinereţe, mă-ntorc – miraculos! – la tine

De ani împovărat – nici victimă, dar nici erou –
Gaudeamus igitur îngânat de-un prăfuit pian,
Reconstitui pe caldarâm fiece teşit bolovan
Tăinuind amprenta de paşi rătăciţi prin Copou

Junimea, candid, se-mbrăţişează tot la "patru lei"
Xenopol ASE-ul ofertează drept alternativă
Tumultul de atunci, scăpând din trapa narativă,
Cu plete lungi, în vânt, aleargă sub eminul tei

Birjă de epocă, tramvaiul vechi eliadesc
'Şi-urmează prin tunelul timpului traseul
Purtând pe cap coroana teiului, o clipă-s Dumnezeul
Acelui Iaşi – fragment bizar din cronici – baladesc...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când năzuieşti ...

Când năzuieşti spre stele şi zenit
Şi-ai vrea să-ti crească aripi pân' la cer,
Să nu mai fi în timp prizonier,
Ascultă tu de gându-ţi răzvrătit!

Din visul tău să-ţi faci stindard şi scop,
Pe drumul tău arid şi sincopat.
Cu-o umbră de speranţă aliat,
Să pui şi patimă în el, un strop.

Nu mai privi în spate-nfricoşat
Încremenit într-un prezent ostil,
În care te topeşti ca un fitil
De grija zilei greu împovărat.

Aleargă pe cărarea ta spre vis
Şi lasă-n urmă teama din trecut,
Când totul era tină, era lut,
Iar tu păşeai pe margini de abis.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!