Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Trenul blestemat

Eu mai rămân,
sunt tot același eu
împovărat de ploile din mine,
vagoanele-mi
sunt roți purtând ruine
și amintiri care dispar cu greu
sau nu or să dispară niciodată,
le voi purta în sânge cu durut,
fiindcă din trenul meu a dispărut
lumina ta de dor încununată
lăsată-n sarea mării de demult.

Gara nu plânge,
doar privește-n gol,
eu sunt un tren arzând
pe roata-mi blestemată,
că bucuria ce-mi fusese dată
pornea spre-o altă lume rostogol,
iar eu spre lumea-n riduri înghețată.

Ploua mărunt
și picuri-mi băteau
din marșul de tristeți
funebrele cadențe,
iar șuierul prelung mă anunța
plecarea ta din lumea mea
curmând cu bisturiul de chirurg
o inimă pulsând de existențe.

și doar copilul vesel surâdea...

poezie de din Bântuit de furtuni (2008)
Adăugat de Leonid IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tristețea gărilor ce plâng

Tristețea gărilor ce plâng
un tren cu șuierul prelung,
e doar pustiu și rece gol,
viața dată rostogol,
și disperărilor obol
de dor nătâng.

Tu știi, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui și-a fluturat
și îmi zâmbea.

Erai și tu,
nici nu mai știu,
acum mi-i sufletul morțiu
de tren
în gară șuierând,
scrâșnind din roți,
încet murind
și cer în mine prăvălind
către pustiu...

Tristețea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.

poezie de din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Teodor Dume

Viața, un tren fără călători

noapte de noapte uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aștept
e un tren fără călători
viața mea depinde de el
și de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învățat
respir și să consum
puțin câte puțin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l știu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina și
gazul
cheia am lăsat-o sub preș
știu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
șuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adrian Păunescu

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept vină trenul meu,
Dar mi se pare aud un glas cum n-a mai fost
Certându- pentru ceva, luându- la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt -ncep pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Vă implor, amintiți-mi; sunt mamă?

voi n-ați plecat niciodată de lângă mine
ați crescut doar, prea repede, prea ușor
v-ați întins aripi spre lumea străină
n-ați avut vreun păcat sau vreo vină
c-am rămas secerată de dor
voi n-ați plecat niciodată de lângă mine

am așteptat atât de mult veniți
parcă timpul încremenise în ochiul meu drept
unde cărțile voastre de școală
aveau fiecare pagină goală
precum laptele de la mine din piept

voi sunteți aici în lumea mea înghețată
fiecare cu universul lui
îmi e dor și-mi e groaznic de teamă
vă implor, amintiți-mi; sunt mamă?
pe un val de noroi mă tot sui
nici nu știu... sunt aici... sunt plecată?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ți la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu știu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aștepta plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenușiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
răscolea fără știu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Zâmbet rătăcit

De ce... te chem?
Auzi sau doar mă simți?
De ce mă arzi?
Sau doar te... stingi!

De ce imi ești în... ochi?
Doar zâmbet rătăcit?
De ce doar taci
Și-mi ești doar vis?

De ce totuși mai mă simți
Când vrei să mă alungi!
De ce-ți mai pasă....
İnimă înghețată?

De ce sunt Tot?
Un Tot de... tine!
De ce-mi ești... clipă?
Clipa ce-mi rămâne!

De ce te simt în piept?
Doar n-ai rămas în mine!
De unde atâta dor acum
Când nu-ți mai sunt demult?

De ce rămâi, de ce nu pleci?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simplitate pierdută

Soarele meu se ridică jovial
peste câmpiile pline de iarbă și flori,
spre bucuria cerului care lăcrimează o rouă densă;
toată viața însetată din mine înflorește,
iar eu dansez fericirea supremă în iarba cu rouă.

Copilul acesta am fost eu,
am alergat desculț pe câmpii,
am atins cu palmele mele stafii îngerești,
iar ele bântuie ademenitor, în vis,
când noaptea vine.

Îmi șoptesc în urechi ritualul simplității:
în orice noapte senină, sub luna plină,
copile, stai întins pe spate în grădină
și-admiră meteorii! vor trece...
sunt vise vii ce se sting în surdină, neobservate.

Simplitatea de-atunci
nu o voi mai regăsi vreodată;
voi merge pe cărări spre apus,
voi căuta cu ochii avizi în largul obscur,
în ultima clipă, un răsărit, sperând nemurirea.

Și-n fiecare zi din câte mai sunt,
lumina cade la fel pe pământ,
doar mai mult întuneric în privirea-mi se lasă,
mai orb sunt, mai surd și mai searbăd
și devin mai lipsit de copilul din mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Țărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu ești; Evă, când îmi lipsești.
Îmi lipsești?

poezie de din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lume, lume, soră lume

o vacă galbenă
este
atunci când te paște
și te tăvălești si urli
în sânge din sângele
în carne din carnea

o vacă galbenă
este
atunci când te strivește
cu tot
cu patul suferinței
și urci în trenul care rămâne
și pleacă gara

soră lume
tu m-ai născut în moarte
unde îmi sunt hainele
să nu umblu gol
în fața Domnului meu.

poezie de
Adăugat de Alexandru DraganoaiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Blocat în timp

Sunt în același loc în care lumina mea te-a întâlnit
Și-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în același loc în care copacii ne-au înconjurat,
nu ne vadă orișicare ce trec în lungul și curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în același loc de veghe pe care îl păzesc cum știu,
În el e doar amărăciune și e tristețe și pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână țin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ți scriu.

Sunt în același loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrânețea lor neclară lumina nopții a albit.

Sunt în același loc în care aștept ceva în răsărit,
trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paraliticul și frica

Toate trotuarele acestui oraș sunt cârpite
din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut cu pietre frumoase
dar pe mine mă încurcă orice denivelare;
consum energie nemăsurată ocolesc,
depășesc acest obstacol;
durează un secol până voi trece noua treaptă,
fiecare pas e o povară, o aventură, o amintire
la fiecare pas aș putea cad...
veșnic trăiesc cu spaima că-n clipa următoare
mă voi prăbuși. Nu-mi este teamă de moarte,
îmi este teamă că mă voi trezi în aceeași lume
pe care nu o mai iubesc.
Sunt plin de dureri, de temeri
de spaime într-o zi nu mai pot mișca
și totuși creierul va putea gândească.
Nu înțelegi că și legumele gândesc și nu mai vor!
Plâng, fiindcă am pofte, am dorințe interzise, am amintiri
însă lumea mea nu e a ta
lumea mea îmi aparține numai mie.
Femeile sunt jumătăți care se unesc cu jumătatea mea
demonstreze iluzia e permanentă, în
jumătate
din mintea mea, din mintea ta, din mintea noastră.
Plâng fiindcă ți-e milă, că mă compătimești, că sunt nervos
și nu mai pot să mă ascund ca-n alte vremi.
Plâng că mă urăști sau îți sunt indiferent
toată lumea se oglindește în ochii tăi.
Plâng mereu
sunt prea multe pietre,
la mine pe stradă trotuarul are altfel de bolovani.
Sunt jumătate câine, plâng cu un ochi
fără lacrimi, fără grimase, fără un tremur pe față.
Cealaltă parte e pește, am ochiul în lacrimi.
Plâng, nu fiindcă mă târâi
ci fiindcă nu mă iubești sau nici nu m-ai iubit vreodată...
nu e vina ta, niciodată nu ai știut de mine.
În viață iubești o singură dată, iar eu am iubit,
restul a fost un coșmar și-aștept cu nerăbdare -l termin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Trecerea

Deschide-mi poarta, nu-s ce par a fi!
Eu înlesnec, doar, trecerea spre-o lume
În care nici regretele postume,
Nici lauri sau averi nu pot veni.

Deschide-ți sufletul, de-acum e-al meu!
Ți-l voi elibera pe căi celeste
Spre Casa de lumină care este
Al sufletelor neștiut nucleu.

Te înspăimânt? De ce? Nu-i niciun chin,
Iar haina mea cea neagră va ascunde
Din timpul tău, doar câteva secunde
În care voi lua ce ai divin.

Ascultă-! Deschide și-ți promit
Că va uita de pământeana-i viață,
De tot ce-l înconjoară și-l răsfață,
De trupul ce, o vreme, l-a primit.

Deschide-acum, nu pot să mai aștept!
Sunt multe suflete ce vor plece
Și doar cu mine-n lumea lor pot trece.
Tu, pune-ți mâinile, ușor, pe piept!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Relativități înșelătoare

Sufăr cu timpul, cu care nu mă înțeleg,
Pentru numai eu dau, iar el ia
Și, induce în eroare, căci tot el, zice, pune la-ntreg,
Iar de la mine tot se scade, pretinzând că doar el dă ceva.

Sufăr cu spațiul, mi se tot reduce din ce-am al meu loc,
Nu mai am un același acces, sunt uitat c-aș fi fost
Pe unde eram, îs acum alte chipuri, cheia are un cu tot alt breloc,
Cu efigie nouă... e doar scaunu' același, nu mai ocupa vechiul post.

Sufăr și de imagine, în lipsă, căci dispar, virtual
Nu se aude de mine, cum odată eram, subiect,
Nume propriu... doar așa raritate, îs doar rarul, un accidental,
O speranță ratată, de-o iubire odată, vreodată proiect.

poezie de (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine sunt

Probabil ca sunt ploaia ce-mi bate la fereastră
Cerșind un gram minuscul din scumpa fericire
Atunci când picuri cad din bolta cea albastră
A falnicului cer ce-arată veșnicie.

Poate că sunt nisipul din țărmul unei mări
Ce e lovit cuminte de valuri mici, domoale
Și e mișcat de vântul venit din patru zări
Făcând din mine numai nisipuri călătoare.

Poate că sunt un brad aflat în vârf de munte
Privind spre orizontul de la capăt de lume
Vorbind cu lupii iarna ce par să mă asculte
Fiindcă trăiesc singuri, sperând în vreo minune.

De fapt nu sunt nici ploaie, nici nisip și nici brad
Sunt doar un simplu om rătăcitor prin lume
Ce și-a pierdut speranța iar Domnul l-a uitat
Iar azi nu mai viseaza după nici o minune.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Al-Kindi avea peste treizeci de ani când s-a retras pe țărmul mării ca mediteze la aceste lucruri; și din acea perioadă datează opera sa despre Configurațiile Lucrurilor Gândite, Al-Jawami' al-Fikriyah. Căci constatase că lumea aceasta pământească este, pentru călătorul care o străbate, ca o carte plină de semne, iar semnele nu sunt abstracte: sunt alcătuite din oameni, din animale, din plante, din minerale, din cer, din stele, din suflete, din spiriduși, care și ei sunt niște existențe măsurabile.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Mihai Marica

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca și cum m-aș,, dezbrăca,, de...
De toate dorințele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viață,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ și cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopți efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt și de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine și de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinși,
Pictez cuvinte și dorințe pierdute,
Valul și țărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Și pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniștite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aș vrea fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului și-al tău,
Și iar, și iar gândesc la tine.
Știu, ne despart doar dimineți
Ce-au fost scaldate doar de nopți senine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Același om, același nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat uit în jur și-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toți în ea.

Încet, încet, apar alți oameni
Un zâmbet au pe fața lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Și-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, lacrima-ți doare,
Mai bine-n veselie îți scaldă al tău dor,
Așa și pentru mine va fi mult mai ușor,
Și zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge mamă, fiind același trup
Tristețea ta prin mine o să treacă,
Și lacrima-ți o simt cum îneacă
Și din durere ta ajung să mă înfrupt!

Nu plânge mamă, doar mângâie-mă-n gând,
Sărută- ca ieri cu drag, pe ochi, pe gene
Și leagană-mă iar, la pieptul tău fă-mi rând

Norocul mi-l trezește și nu urzi blesteme,
Căci nimenea nu știe măicuță cât am plâns
Și nici cât dor de tine în pieptul meu am strâns.

sonet de (2008)
Adăugat de Valeria Tamas IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu în lumea mea

ești minunată
de parcă
o zână din altă lume
a coborât din cer
c-o barcă

în lumea mea
(cam leoarcă)
în care împrejurul
cu tine
rimeze-ncearcă

iar eu
împovărat să caut
par
stau rezemat
în biata-mi arcă

poezie de
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook