fala

Apoezie

Nu sunt poet!
V-a păcălit privirea
Pe-un şir de puncte puncte
C-un suflu coerent...

Nu am idei,
Căci pleacă şi nu vin
În urmă să-mi adape
Din muză... un crâmpei...

Nici rima nu e pură!
S-au strâns litere "nule";
-Prietene-s pe faţă
Iar pe la spate... fură...

Ritmul e şchiop!
Câte-o silabă scurtă
Mai fuge de acasă
Căci "şeful" e... miop!

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (11 octombrie 2010)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Frumoaselor fiinţe le-om cere procrearea,
Când n-o să moară fala întruchipării-n roze;
La fel ca desfrânatul, ar îmbrăca paloarea
Urmaşul său sensibil ce l-ar păstra în poze:

Constrâns de strălucirea scânteilor din gene,
Hrăneşte-ţi în lumină a sufletului flamă,
Grăbind înfometarea averilor viclene,
Din spirit, din duşmanul ce crud te-nchide-n ramă:

Tu, care eşti acuma un ornament al vieţii
Şi doar prevestitorul stridentei primăveri,
Sălăsluieşti plăcerea pe dinăuntrul feţii,
Şi dulcea calicie te-adoarme-n mângâieri:

De milă este lumea sau ce-o fi lăcomie,
Când tu-i culegi dreptatea cu-a morţilor solie.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 2

Când patruzeci de ierni te vor asedia
Şi şanţuri vor săpa pe câmpul frumuseţii
A tinereţii fală, ce lumea ţi-o ştia,
Va fi precum o zdreanţă în ghearele tristeţii.
Şi-atunci când cei din jur vor întreba deschişi
De frumuseţea ta, ca şi de o comoară,
A spune că se află în ochii tăi cei stinşi
Ar fi ruşine mare, te-ai face de ocară.
Dar cât de minunat ar fi ca să răspunzi,
"Acest copil frumos acum n-ar exista
De n-aş fi fost şi eu", şi astfel să te scuzi,
Căci el a luat ceva din frumuseţea ta.

Şi-aşa, deşi în vârstă, vei fi ca înainte,
Iar sângele tău rece îţi va părea fierbinte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către viitorime

Voi, care vă veţi naşte de-aci-într-un veac sau doi,
Voind s-aveţi ştiinţă de cine-am fost şi noi,
Luând spre desluşire istoria, — îndată
Simţirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată,
Striga-va:,, Ca străbunii să fim de glorioşi,
Pe când am fost cu toţii mişei sau ticăloşi."

Mai mult decât minciuna nimica nu răpune...
E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune
Da, ţara noastră toată, din cap pân' la sfârşit
În zilele de astăzi e stârvul otrăvit,
Din care sântu soare cu flacăra-i suavă
Nu poate să mai scoată nimic decât otravă.

Şi mişuie asupra-i un şir de viermi greţoşi
Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioşi,
Blestem care desigur îşi are începutul,
Îşi are şi prezentul, îşi are şi trecutul,
Pe când sfârşitul, — zilnic chemat şi nesosit,
Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Allegretto

Se-nfige vârful ierbii în coatele-mi când tu mă
apuci de braţul vânăt - de vremuri necuprins -
şi ochii tăi de rouă cu vrere îmi consumă
arzândele sprâncene ce gura-ţi le-a încins.
Oboiul creşte-n fală şi cântă cu amor
un cântec alb în noaptea din cerul vocii tale,
când mă înalţ din roze şi-atunci când mai cobor
în mări voluptuoase de ronduri şi petale.
Eu sunt copac - tu norul ce mi se-aşază-n poală
şi îşi revarsă ploaia pe trunchiu-mi lunecos...
Ia-mi scoarţa şi clăteşte-o în recea-ţi năduşeală,
fă stropii să nu piară de sus şi până jos,
iar de recazi pe umbra-mi să o păstrezi în tine
cu amintirea sfântă când îngânai suspine.

sonet de Ionuţ Popa (12 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

Doamne, cum de poţi ierta
Crunte boli de minte grea
Şi sfruntat neadevăr,
Vierme strecurat în măr?

Cum nu creşti tu, Doamne, iară
Dintr-o Evă, o fecioară
Preacurată pe vecie,
Fală lumii-ntregi să fie?

De ce şarpele viclean
Are-n el aşa alean
Şi limbaj muiat în miere,
Iar în ochi aşa putere?

El, cu vorbele suave,
Murdăreşte flori firave,
Le scufundă –n zoaie caldă
Unde Belzebut se scaldă…

[...] Citeşte tot

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii galbeni

Trandafirii galbeni ce-i purtai aseară,
Trandafirii galbeni, galbeni ca de ceară,
Aplecaţi pe sânu-ţi ca-ntr-o rugăciune,
Trandafirii galbeni, ce-ţi puteau ei spune?

Tremurând în ritmul pieptului săltat,
Tu-i purtai cu fală, ca nişte trofee.
Din ce vază-ascunsă, oare, i-ai luat,
Sau din care seră, sau din care-alee?

Trandafirii galbeni ce păleau mereu,
Cu un zâmbet tainic şi sfios de stea,
Erau reci ca gheaţa sufletului meu,
Erau, poate, galbeni ca şi fruntea mea?

Ce-ţi puteau ei spune, adormiţi pe veci?
Prinşi la sânu-ţi tânăr, trandafirii reci,
Îngropaţi în cuta albelor dantele,
Răspândeau aroma cântecelor mele.

poezie de Mihail Cruceanu din Poeme alese (1976)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul meu...

Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu ştiam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Şi în copilărie.
Şi-am plâns cu el
Dureri şi bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Şi plânsul l-am lăsat.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn

Regelui nostru şi-acum
Şi-apururi mărire şi-onoare!
Din cer serafimii scoboare
Cu săbii de foc să'nconjoare
Şi sfânta-i persoană şi tronul,
Şi pace să fie-al său drum!

Şi pace-al său drum

Să-i fie,
Şi faima-l urmeze ‘n vecie!

Glorie-urmaşilor săi!
Să poarte prin veacuri cu fală
Coroana şi haina regală,
S'oprească duşmanii ‘n năvală
Şi, mândri, Române, să'nalţe
Renumele fiilor tăi!

Al fiilor tăi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcu şi nunta fiului de al doilea al împăratului. Fiul cel mic se duse la nuntă iarăşi singur, şi iară se pomeni cu zâna că vine, şi nici una, nici alta, ţop! se prinse lângă dânsul în horă. Creştea inima într-însul de bucurie şi de fală, mai cu seamă când vedea pe ceilalţi fii de împăraţi şi de domni că le lăsa gura apă la toţi după o aşa bucăţică. Ei, vorba ăluia, în pofida căpşunelor, mâncau foile. Îşi scoteau şi ei focul jucând în horă cu roabele zânei. Seara iară se puseră la masă. Fiului celui mic al împăratului, ce-i dă lui dracul în gând, se scoală de la masă, se duce în cămara lui, ia pieile de bufniţă şi le aruncă în foc, apoi vine şi se aşează la masă din nou.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!