epitafuri triste

Când viorile tăcură (I)

Viorile tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răzleţită pe strunele-nvechite
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă,
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste păsări cu aripile-ntinse
Păreau c-aşteaptă semne şi strunele vibrară.
Ah, strunele ce tremur de viaţă le cuprinse!

Şi degetele fine, în umbră, sclipitoare,
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere viorile părură,
În noaptea-ntunecată de grea singurătate,
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

poezie clasică de Ştefan Petică din Opere (1938)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de serenadă

Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.

Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.

În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rudimentar ţin

bărbia în pumnul de luptător
pregătit pentru o toamnă
lungă parcă e un ocean adânc
înfundat în melancolie de unde
frunza galbenă se frânge
în reverenţe penibile şi triste
se aude ţipătul de cocor
ieşit din tragicul scrum de ţigară
superlong la triste ierburi moi
mut palma de sub bărbia
ce-mi cade în faţa ochilor senini
cu mişcări de felină hăituită
de nebuni vânători cu armele
încărcate cu gloanţe moarte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, triste amintiri

grădinile-s mai triste ca atuncea
şi norii toti coboara mult mai jos
înghit flamanzi corolele firave
şi firul ierbi-l stoarce de frumos.

naduful lor revarsa peste frunti tacute
si-n brate strang nelinisti di-mprejur
le-as cere-o lacrima cu imprumut, sa-mi lase
sa ud gradini de inimi in urme de condur.

si cat pamant se frange, cate uitari se sting?
in cate lire mor, iubiri, chemari si nu-s,
din ceruri tot coboara cu miile culori
intr-un pastel de toamna, cu ploile-n apus.

si curg, si neastampar e prin alei si ganduri
si cata nerabdare in negura, pustiu
doar un condor mai scrie in zboru-i tot inaltul
cu triste picaturi din ochiul negru, viu.

[...] Citeşte tot

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Case frumoase şi triste...

Case frumoase şi triste,
pe dealuri împrăştiate,
nimeni nu vă locuieşte,
sunteţi case-nsingurate...

Pe dealuri împrăştiate,
case frumoase şi triste,
mai că-mi vine, când vă văd,
să-mi vărs lacrima-n batiste...

În voi nu e sărbătoare,
nu vă vin colindători,
căci, cei ce v-au construit,
sunt plecaţi în alte ţări...

Puteau găsi bucurii,
chiar aici, la ei acasă,
cum că ar sta cu toţi cei dragi,
adunaţi la aceeaşi masă...

[...] Citeşte tot

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paiete vesele şi triste

Paiete vesele şi triste,
rătăcire în labirint lacunar,
litere se înconvoaie haotic în cuvinte.

Răsucesc semn de întrebare
pe cârligul undiţă al rostirii,
retoric îl alung în marea de verde,
loc de taifas al melcilor-vorbe.
Vânători de cuvinte-nţelepte
adună monezi găurite
din fântana cu dorinţe deşarte.

Alchimiştii sapă încă în urme
pe necărările deşertului,
circumvoluţiuni alegorice de vorbe,
nuci decojite de înţelesuri,
dorul meu de toamnă târzie,
crestat doar pe palme
şi-n gânduri...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întârzierile pot duce la sfârşituri triste.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub orizonturi triste

timpul suspină sub orizonturi triste
munţii gem despăduriţi de umbre
în lume se petrec atacuri teroriste
orgii şi jafuri îndeletniciri lugubre.

Parisul e în flăcări cu violenţa-n stradă
oamenii se revoltă cu pieptul deschis
peste tot zei orbi n-au cum să vadă
nevoile lumii din viaţă şi vis.

lapoviţa pătrunde în suflete sărace
sărbătorile cernite lasă un gust amar
colindă haotic dorinţe de pace
Hristos nu mai vine mă ţine pe jar.

sfinţii în sihăstrie nu mai au ce face
şi rugile lor se sting în coşmar.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume fără Dumnezeu

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere...
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă e lumea în care trăieşti!

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă, deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!