copacul+john+fowles

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine

De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ţi chiar prin răni simţirea,

Ai deschis uşile din tabernacul
Şi ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul

Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântăreşte
Când flori de primăvară o abundă.

Prin mine chiar păcatul se sfinţeşte,
Îţi voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristeţea converteşte,

Eu sunt copacul, şarpele şi Eva.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să mă leagăn

(poetei Monica Rohan)

monica monica lasă-mă să mă leagăn
în leagănul tău monica
sunt ţeapăn
lasă-mă să mă leagăn îi spune
copacul de om de un an
lasă-mă-n leagăn
totuşi nu-s ţeapă (?!) îi spune poetei
monica în simulare de leagănare plopiul rohan
copacul de
om de un an îi tot spune monica
lasă-mă să mă leagăn monica
sunt ţeavă
prea fixă prin care cu resemnare
-n subţire
umorile soarelui nostru iar curg

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visa că joacă

într-un film cu john ford şi john
wayne la orizont erau clădiri vechi
din cărămidă roşie la gura humorului
turna chiar clint eastwood
repeta o scenă când o săruta pe ingrid
bergman într-un film de oscar
avea ochii albaştri şi surâs de diavol
ţinea un pistol încărcat în dreapta
cu stânga o îmbrăţişa pe ingrid suedeza
la gura humorului se petreceau jafuri
ciudate şi reglări de conturi cu focuri
de pistol grozave pentru marele ecran
a fost străbătut de un fior de groază
ingrid suedeza a fugit cu john ford
şi celălalt john din film îi urmărea
la gura humorului trecea feribotul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul în toamnă

Copacul, fără un cuvânt,
cu ramurile duse-n vânt
veghea în zori ferestra mea
dar nicio frunză nu avea!

Şi în tristeţea lui solemnă
vedeam statura-aceea demnă
a celui ce, de vânt bătut,
s-a dăruit fără-un cuvânt!

Şi drept, aşa cum eu îl ştiu,
în faţa timpului pustiu
ce-n toamnă totul i-a luat,
îl simt puternic, brav bărbat!

Nu plânge doar se leagănă
şi dorul şi-l tăragănă,
chemând la el, podoaba-i iară
să-l împresoare-n primăvară.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

nu liniştea doare
ci absenţa ei
în rădăcinile toamnei

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copacul iernii

Nu se mai repetă cântecele copilăriei
În corul şcolii,
Cu ochii ţintă la mîinile dirijorului
Şi iubirea serbărilor care vor veni.
Timpul se încărca cu armonie,
Iar sufletul dădea pe dinafară din piept.
Ziua se însenina de mireasma lăuntricei bucurii,
Se limpezea apa în dorna de scăldat.

Nu mai sunt fetele care se îndrăgosteau
Fără să înţeleg pentru ce,
Nici hârjoneala permanentă cu ele.
S-au pierdut în trupul crescut prea devreme
Alungate pe căi răzleţe.
Sunt copacul iernii cu ramurile ninse.

Cu o mângâiere
Neobişnuit de firească
Păşesc pragul înţelepciunii
Şi aştept...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Hipnotizat de-adânca şi limpedea lumină
A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfarme zenitul, şi,-nnebunit, să bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.

Nici vălurile nopţii, nici umeda perdea
De nouri nu-i goneşte imagina senină;
De-un strălucit albastru viziunea lui e plină,
Oricât de multe neguri în juru-i vor cădea...

Dar când augusta toamnă din nou îl înfăşoară
În tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară
Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat,

Atunci, intrând în simpla, obşteasca armonie
Cu tot ce-l limitează şi-l leagă împăcat,
În toamna lui, copacul se-nclină către glie.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

arşiţa verii -
lângă copacul trăznit
foc de tabără

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ceaţă de noiembrie
copacul adoarme lumina
cum gâsca un boboc
între pene

catren de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!