Prin mine

De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ţi chiar prin răni simţirea,

Ai deschis uşile din tabernacul
Şi ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul

Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântăreşte
Când flori de primăvară o abundă.

Prin mine chiar păcatul se sfinţeşte,
Îţi voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristeţea converteşte,

Eu sunt copacul, şarpele şi Eva.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară brutală

Ne escortează vântul prin foburguri,
Spre primăvara de la cap de drum,
Dar nu fereşte nimeni acei muguri
Când izbucnesc prin temeri şi prin scrum.

Mi-aş fi dorit să mă primeşti întreagă,
Să nu mă-mparţi în noapte şi în zi,
Iubirea când pe ea însăşi se neagă,
Prin ce va mai putea atunci răzbi?

Fuior de ceaţă şi de îndoială
Trimite păsările înapoi,
Cum primăvara jalnică, brutală,
Ne-mpinge-n deznădejdile din noi.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cloaca

Ce-a mai rămas din tine, Poezie,
Târâtă prin tavernele obscure?
Sudori pe fruntea fină, străvezie,
Cât va putea fiinţa ta să-ndure?

Când versul tău numit e "alb", sau "liber"
De cei ce au ca slujbă sinecura,
E alb precum puroiul şi impuber,
Cum sunt chiar cei ce te mânjesc cu gura!

Cât e de putredă înşiruirea
Cuvintelor, în biata voastră cloacă...
Să nu numiţi "poem" neleguirea,
Căci nu-i "poem" cu voi să se complacă!

Metaforele stau împerecheate
La altă masă, undeva... departe!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iubeşti...

Sunt atât de fericită că vei fi cu mine,
De ziua femeii!
Cum n-aş preţui darurile tale de suflet,
Pe care, cu degete tremurânde, mi le vei dărui,
Când le ştiu valoarea?
Sunt de-o seamă cu dragostea pe care mi-o porţi,
Şi toate,
Ei, da, chiar toate
Sunt
Din
Coprolit!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de gheaţă

Flori din gheaţă îţi voi dărui
Prin semne îţi voi vorbi
Tu, stea-lumină, stea-veghe,
Tu eşti albastrul din univers
Mă strigi şi mă ierţi
Tu eşti nesecatul cer şi neaprinsa lumină
Tu eşti nepotrivita pornire
Sau doar un ghem de vise, mereu închis
Te iert dacă-mi vei abandona visul
Sunt ocupată cu trăirea intensă a poeziei
Şi de mâine sunt un alt om, deschis, frumos
Precum un trandafir veşnic frumos.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trio (viaţa, omul, sufletul)

Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
şi atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respiraţie...
Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viaţa ta!

Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
şi atunci când imensitatea mării
va înghiţi visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!

Voi fi cu tine,
char şi atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
şi atunci când, cu tine nu aş vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!

"Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de noapte

tristeţea curge-n mine ca un râu de lavă
îmbătrânesc şi-n trup toate oasele dor
am uitat de zâmbet de simţirea suavă
hulpave flăcări ard aripi de amor.

stelele-mi sunt aproape ca să mă anime
strălucesc în noapte cu un singur scop
să-mi călăuzească visele prin lume
în jocul cu cromatici sunt un caleidoscop.

iubesc în mii de rime viaţa îmi e dragă
ca lumina ochilor când nu lăcrimează
splendorile naturii mai pot să mă atragă
luceafărul iubirii încă mă mai scanează.

timpul converteşte gânduri ştie să le aleagă
înţelepciunea-n suflet adânc o formează.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom sălbătici

Să căutăm prin ramuri de mălin
Flori cu petale care-aduc noroc,
Căci pentru toate este un soroc,
Cum dragostea sub soare aprilin.

Când peste sânii mei înmiresmaţi
Va trece smirna gurii tale moi,
Vom şti că tot ce s-a ales din noi
Sunt doi îngeri căzuţi, înfometaţi.

Ne vom sălbătici străini, fugaci,
Strigându-ne pe nume tot mereu,
Trăind în cel din urmă empireu
Golit de zei nebuni şi orgiaci.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În albia din lacrimă ne dor cuvintele

Te chem să
înţelegi
cum cuvintele încep să se nască
încă din priviri
se aşează ca pruncii cuminţi
fiecare în legănul lui
şi cresc câte puţin ceas cu ceas
ne însoţesc şi ne amintesc că suntem
vinovaţi de naşterea lor
când suntem singuri
şi cînd suntem bătrâni

adeseori încep să se nască
în privirile noastre
curgând prin albia din lacrimă
dinspre alte izvoare cuvinte
care au însoţit cândva un înaintaş
neînscris în ceaslov

atunci glasul tău
nu mă lasă să mă sting
mă strigă
îmi luceşte în noapte
o stea în scorbura unui gând

deschide sub pleoape
începutul cuvintelor şi vei simţi
cum împrejmuiesc cu două braţe
ca un gard
cei ce au fost pe cei ce vor veni

mă chemi să gust

cuvintele coapte precum fructele
ce ocrotesc în miezul lor seminţele
şi se desprind de ram plutind
pe marea în care naufragiază uitările
aşa cum mă ocroteşti doar tu
când germinez în miezul vieţii mele

atunci prin flacăra tăcerii
o mână scrie un poem
scrie cu păsări în mine şi în tine
sub sălcii chiar şi copacul tresare
şi adoarme
cu flori galbene şi cu flori purpurii...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele iubirii ţinut de subsiori

M-am făcut şarpe de umbre şi lumină,
M-am strecurat prin ierburi şi prin flori,
M-am hrănit cu rouă sfântă de sulfină,
Am pocnit fierbinte cu biciul pe sub nori.

Tu ai scuipat în sân petalele de frică,
Cruce ai făcut şi ai privit spre nalt,
Ai urcat vânjos pe-o buturugă mică
Şi pe suflet, cu-un zâmbet, m-ai călcat.

M-am pitit cu tact în inima-ţi vioaie
Şi-am rămas uimit cât de frumoasă eşti,
M-ai descântat şi am ieşit din ploaie
Iubire minunată, pictată în poveşti.

Nu mă mai strecor prin umbre şi lumină,
Prin ierburi din fâneţe şi prin flori,
Sunt jumătatea ta din veşnica sulfină,
Sunt şarpele iubirii ţinut de subsiori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepământenii

Universul a împrumutat, vremelnic, pământului,
Dragostea noastră,
Ca pe un exemplu de sublimitate,
Să se poată şti cum este când
Tu simţi cum îţi curg prin vene odată cu sângele,
Ori cum eu rămân nopţile trează
Şi te privesc
Stând pe genunchi deasupra ta,
Adorându-te...
Cum trec ca o adiere peste pielea ta
Şi respir fiecare por,
Care se deschide parfumat
Aşa cum înfloresc florile rare, noaptea.

Aceste rânduri sunt o mărturie,
Dar adevărul este că noi doi
Nu mai avem nevoie de cuvinte, ci
Doar ne privim...
Eu stau pe braţul tău,
Tu mă săruţi, eu te sărut,
Nu scoatem o vorbă.
Ochii tăi albaştri
Sfărâmă stânca din ochii mei căprui,
Iar trupurile noastre se depărtează de ţărm
Într-o corabie cu mirozne.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

copacul cu cămaşă portocalie
îmi spunea
că oamenii-ferăstrău
pot ţine un copac de mână
în mijlocul singurătăţii.

frunzele lui
mi-au atins patru etaje mai târziu
zidurile pe dinăuntru,
el
s-a desfăcut
din blândeţea lui simplă
şi foşnitoare,
sângeram de tristeţe
şi
mi-a depărtat oţelul de trup.

ne-am ţinut degetele
de vorbă,
de dragoste,
simţeam
cum îmi urcă prin vene
păcatul
până la feminin vegetal.

apoi
nu au mai fost
decât lacrimi care zburau
între noi,
între joi repetate
imposibil.

atunci
şi-a deschis
cămaşa portocalie
la piept
şi mi-a zis:
-sânge-mă!

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi

visele mi le-au aruncat
în adâncul pământului,
de acolo izvorăşte
lumina cerului...

seva copacilor
se prelinge pe trupul
tău firav,
e lacrima mea,
de altfel mult mai
dulce-amăruie ca niciodată...

copacii îţi cântă balade,
îţi cântă dezamăgirea de ieri,
când inima mi s-a oprit,
când nimic nu mai era la fel...

acum stai şi asculţi,
prăbuşirea frunzelor,
din copacul vieţii,
undeva, departe,
sunt şi eu,
aşteptându-te cu dor...

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

O zi simbol în viaţa voastră,
Un început de primăvară.
În loc de flori vă pun în glastră,
Un sărut, o floare rară.

Din cer lumina se coboară
Şi aşterne pe pământ,
Covor de flori de primăvară,
Fără adieri de vânt.

Cer senin vă fie faţa,
Zâmbetul măr înflorit.
Mamă, "Bună dimineaţa!"
Voi sunteţi soare răsărit.

Odată cu primăvara
Vise multe să-împliniţi!
Copiii vă sunt comoara
Pentru ei, voi să trăiţi.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunde-mi cu flori de glicină

Trimite cuvinte spre mine să vină,
Să-i sfâşie nopţii tăcerea,
Pe coame de dealuri, în cuib de jivină,
Să-şi piardă mâhnirea puterea.

Prea multe duminici se scurg prin rigole
Purtate de vânt şi de ploaie,
Întinde-ţi spre mine, din braţe, pergole,
Fereşte-mă tu de noroaie!

Răspunde-mi cu păsări şi flori de glicină,
Trimite solie o şoaptă,
Această iubire ca o sonatină
E doar pentru noi şi ne-aşteaptă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între flori...

Ce frumos e când natura îmi dă viaţă
şi mă aduce într-o mare de visare,
cu flori multicolore apoi mă răsfaţă,
ca să-mi lumineze ziua un nou răsărit de soare.

În fiecare zi viaţa frumos mi-aduce,
natura aproape ce o preţuieşte
şi florile înclinându-se la răscruce,
unde copacul din umbră mă priveşte.

Nu întotdeauna am această şansă,
să am florile cu culorile în palma mea,
dar înţeleg şi scurtez să nu fie distanţă,
prin grădina deasă cu flori mă plimb aşa.

poezie de Eugenia Calancea (2 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!