Copacul în toamnă
Copacul, fără un cuvânt,
cu ramurile duse-n vânt
veghea în zori ferestra mea
dar nicio frunză nu avea!
Și în tristețea lui solemnă
vedeam statura-aceea demnă
a celui ce, de vânt bătut,
s-a dăruit fără-un cuvânt!
Și drept, așa cum eu îl știu,
în fața timpului pustiu
ce-n toamnă totul i-a luat,
îl simt puternic, brav bărbat!
Nu plânge doar se leagănă
și dorul și-l tăragănă,
chemând la el, podoaba-i iară
să-l împresoare-n primăvară.
Și-n ochiul de fereastră-albastră,
oglinda de la casa noastră,
deși e gol, neputincios
se vede verde, Făt-Frumos.
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre primăvară
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.