considerat

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe orbita vieţii mele

Pe orbita vieţii mele
S-a format UN ROI de STELE,
Quasari, Pulsari, SuperNove
Din sute de mii de slove
Luceferi, Asteroizi,
Ce s-ascund în zori de zi,
Meteori, Meteoriţi,
Cu toţii din NEANT veniţi
Şi NEANTUL eram chiar eu,
Iar el UNIVERSUL meu,
Puţin cam întunecat
Şi greu de a fi penetrat
Numai de CLARVĂZĂTORI
Şi LIBERCUGETĂTORI,
Că ŞTIINŢA şi CREDINŢA
În zadar şi-au dat silinţa
Să pătrundă IDEAL
În NEANTUL UNIVERSAL
Considerat nefiresc
Cât CREIERUL OMENESC

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risc

Dacă râzi, rişti să pari prost,
Dacă jeleşti, rişti să pari slab.
Dacă întinzi o mână cuiva, rişti un angajament,
Dacă îţi expui sentimentele, rişti să-ţi dezvălui adevărata natură.
Dacă îţi faci cunoscute visele şi ideile, rişti să fii considerat naiv.
Dacă iubeşti, rişti să nu fii la rândul tău iubit,
Dacă trăieşti, rişti să mori,
Dacă speri, rişti să cunoşti şi disperarea,
Dacă încerci să faci ceva, rişti un eventual eşec.
Dar riscurile trebuiesc asumate, pentru că-n viaţă adevăratul risc este să nu rişti nimic.
Cel care nu riscă nimic, nu realizeaza nimic, nu are nimic, este nimic şi devine nimic.
Deşi evită suferinţa şi dezamăgirea,
El nu poate, pur şi simplu, învăţa, simţi, schimba ceva, creşte sau trăi.
Prizonier propriei servituţi este un sclav care şi-a pierdut toată libertatea.
Numai cel care care riscă este cu adevărat liber.
Împlinirea propriei fiinţe este mai grea decât propriul sacrificiu.

poezie de William Arthur Ward, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bonsoir, chérie! Bonsoir, madame...

- Bonsoir, chérie! Bonsoir, madame,
Trecut-au ani, nu te mai am,
Dar tare-aş vrea să ştiu cum eşti,
Mai bei cafea din albe ceşti?
Şi lângă ea, spune-mi, serveşti,
Croissante franţuzeşti?

Te mai parfumezi uşor,
Cu Chanel sau cu Dior?
Părul ţi-l mai ţii pe spate?
Foc aprins trecând de coate,
Singuru-ţi veşmânt în noapte,
Te-aş privi, nu se mai poate...

Când zâmbeşti, ţi-arăţi gropiţa?
Sau ţi-e tristă toată fiinţa,
C-am plecat? Laş, derbedeu!
De ce, spui? Nu ştiu nici eu,
Te-am considerat trofeu,
Merit soarta lui Orfeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Sparks

Unde este copilul meu, copilul meu,
În care parte a lumii?
Băiatul pe care, dintre toţi din şcoală, l-am iubit cel mai mult?
Eu, profesoara, fata bătrână, inima castă,
Care i-am considerat pe toţi elevii copii mei,
L-am cunoscut într-adevar pe copilul meu,
Când am crezut că este un spirit în flăcări,
Activ, întotdeauna având înalte aspiraţii?
O, copile, copile pentru care m-am rugat şi m-am tot rugat,
În multele ore de veghere ale nopţii,
Îţi aminteşti epistola în care ţi-am scris
Despre dragostea minunată a lui Hristos?
Dacă ai primit-o sau nu,
Băiatul meu, oriunde te vei fi aflând,
Lucrează pentru propriul tău suflet,
Astfel încât toată ţărâna care eşti, toată zgura din tine,
Să îngenuncheze în faţa focului tău interior
Până când din foc nu mai rămâne nimic, doar lumina!...
Nimic în afară de lumină!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insulte grave

Moişe a venit acasă,
Într-o dispoziţie ardentă,
Ş-a găsit pe Blima, într-o
Situaţie indecentă.

Goală toată şi frumoasă,
O ispită, – ma parolo! –
Asta n-ar fi fost nimic,
Dar era şi Şmil acolo!

Ce a fost, nu ne priveşte.
Nici nu ştim a cui e vina,
Şi întocmai ca la teatru,
O să coborâm cortina.

E destul numai să spunem,
Cum că Moişe, de astă-dată,
Dovedind că-i ferm, a dat-o
Pe nevastă-n judecată.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venind de la pământul sfânt - baladă

"Venind de la pământul sfânt,
Walsinghame, lăcaş de linişte şi pace,
N-ai întâlnit cumva iubirea mea
Pe drumul tău încolo-ncoace?"

"Cum aş putea şti care-i iubirea ta,
Căci am întâlnit, vrând-nevrând,
Pe lungul drum bătut de pelerini
Mii de iubiri venind, mii iubiri plecând?"

" Ea nu-i nici blondă, nici brunetă,
Se-aseamănă cu îngerii din slavă,
Nu exisă-o altă formă mai divină
Pe tot pământul sau în aerul de vară."

"Am întâlnit, Sir, o fiinţă ca aceasta,
Cu chip angelic, trup melodios de ştimă
Regină părea, părea o zână
Prin frumuseţe şi graţie sublimă."

[...] Citeşte tot

poezie de Walter Raleigh, 1552-1618, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Huhurezul şi Pisica

I

Într-o barcă verde Huhurezul şi Pisica
Au plecat pe mare hăt departe;
Au luat cu ei miere şi bancnote de cinci lire,
O mulţime,-un teanc mai gros decât o carte.
Huhurezul privea cerul plin de stele
Şi viersuia acompaniindu-se cu chitara lui micuţă,
"O, iubită pisicuţă! Sufleţelul vieţii mele,
Eşti o pisică-aşa drăguţă,
Drăguţă,
Drăguţă!
Eşti o pisică-aşa drăguţă!"

II

Pisicuţa: "Bibiloi graţios!
Ce-ncântător cânţi, ce dulce cântecel!
Gata cu-amânarea, astăzi ne căsătorim!
Dar, vai, ce ne facem? Nu avem inel!"

[...] Citeşte tot

poezie de Edward Lear, 1812 – 1888, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenarii

I-am întrebat pe cei trei moşi cu nea în plete
Cum se face c-au trăit atât amar de vreme,
Iar ei mi-au dezvăluit următoarele secrete,
Fără vorbe de prisos şi teoreme.

Primul: "Am trăit atâţia ani sub soare
Şi-am de amintiri plăcute sacul plin
Pentru că am avut o anume aplecare
Pentru dame, cântece şi vin.
Am cântat romanţe deocheate
Cu femeiuşti pe gustul meu,
Iar dintre toate plăcerile de care-am avut parte,
Cheful a fost pe primul loc mereu."

Al doilea: " Sunt considerat de toţi un înţelept;
Eu, pe timp de pace sau când tunul detuna,
Mi-am mângâiat valul bărbii de pe piept,
Rămânând calm, cu sânge rece-întotdeauna.
M-am îngrijit de sănătate, ştiind c-asta ajută
Să-mi lungesc viaţa, n-am făcut niciun abuz,

[...] Citeşte tot

poezie de Robert W. Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!