Pe orbita vieţii mele

Pe orbita vieţii mele
S-a format UN ROI de STELE,
Quasari, Pulsari, SuperNove
Din sute de mii de slove
Luceferi, Asteroizi,
Ce s-ascund în zori de zi,
Meteori, Meteoriţi,
Cu toţii din NEANT veniţi
Şi NEANTUL eram chiar eu,
Iar el UNIVERSUL meu,
Puţin cam întunecat
Şi greu de a fi penetrat
Numai de CLARVĂZĂTORI
Şi LIBERCUGETĂTORI,
Că ŞTIINŢA şi CREDINŢA
În zadar şi-au dat silinţa
Să pătrundă IDEAL
În NEANTUL UNIVERSAL
Considerat nefiresc
Cât CREIERUL OMENESC
Cea mai savantă dovadă
Şi fără sorţi de tăgadă
Că-ntre CREIER şi NATURĂ
E o strânsă legătură
Atât prin LITERATURĂ,
Cât şi prin APARATURĂ.
Când apare-n mod SPONTAN
O NOUĂ CONSTELAŢIE
Apare în acelaşi an
Şi o CIRCUMVOLUŢIE
Ceea ce se presupune
Că sunt în expansiune
Şi UNIVERSUL CERESC
Şi CREIERUL OMENESC
Şi nu-i rost să se oprească
EXPANSIUNEA CEREASCĂ
Şi nici MINTEA OMENEASCĂ,
Neputând fi delimitate
Decât de o CALAMITATE.

A dedus Gheorghe IONESCU

poezie de Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creierul omenesc exploatează la maxim computerul şi internetul. Mai rămâne să valorifice... creierul omenesc.

aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kelly: Tată, arăţi cam palid.
Al: Asta din cauză că am alergat prin tot oraşul, ca să-ţi fac ţie rost de bani, vânzându-mi câte un litru de sânge la 6 centre de recoltare.
Jefferson: Al, corpul omenesc nu conţine decât aproximativ 5 litri de sânge...
Al: Asta spun ei, dar creierul mai ascunde şi el puţin!

replici din filmul serial Familia Bundy
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, în cele din urmă, ce este omul în natură? Un neant, în ceea ce priveşte infinitul, un tot în ceea ce priveşte neantul, mijlocul dintre totul şi nimic. Este în mod infinit îndepărtat de cele două extremităţi, dar fiinţa sa nu se află la o distanţă mai mică de neantul din care se trage decât de infinitul în care este înghiţit.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă zbat precum un făt cu lumea de dincolo

lovesc cu un fel de disperare
fiecare centimetru pătrat de infinit
găsesc înainte de naştere
formule de împachetat neantul
dintr-o rădăcină în altă rădăcină
prin ascultarea firului de iarbă
apoi îmi văd de lichidul amniotic din inerţie
de libertatea cordonului meu ombilical
din prea multă iubire
sau de cine mai ştie ce altă legătură cu universul
din speranţă
mai mult sau mai puţin închinată clipei

săvârşesc botezul cuvintelor în lacrimi de buburuză
îmi cresc visele din fiecare îmbinare cu realul
ca un fel de nituri rotunde şi de netăgăduit
pe un pod aproape albastru şi uşor absurd
ca mai toate încercările mele de a respira
înaintea de a articula primul ţipăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În universul fericirii

Dumnezeu mă umple cu principii absolute
purifică ideile îmi dă înţelepciune
mă pune în lumina iubirii revolute
pot să alung durerea prin sacră rugăciune.

nevoi conceptuale le împlinesc mereu
cu visul meu suprem cuceritor de stele
sufletul soarbe raze la ceresc dineu
se umplu de miracol mădularele mele.

spiritul se sfinţeşte în credinţa justă
cumulează splendori magie la tot pasul
mă poartă-n veşnicie speranţa augustă
cu sute de poeme voi străbate atlasul.

cerul mi-e aproape cărarea nu-i îngustă
în universul fericirii călăresc pegasul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înţeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
şi să-i mulţumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori aşa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiţionat
sunt în situaţia de a înţelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existenţă
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorinţa de a lupta
cu veşnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
şi nici cum ar fi
o altă viaţă
doar mă bucur că nu o să mai ştiu nimic
şi poate
cel puţin la început
voi fi iarăşi copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, când tac şi privesc în gol, indiferent de împrejurare, cînd nu spun nimic nici în afara mea, nici în mine, mă cert în gândurile mele cu o altfel de "eu", caut să o înţeleg pe aceea, să o consiliez, s-o descopăr, într-un mod cât mai corect posibil. Şi atunci lumea aceea pare fără sfârşit şi fără egal, nu mai ştiu ce iubesc în ea şi ce nu, nu mai ştiu ce se infiltrează în mine şi ce, în expansiune, dilată universul meu limitat şi se avântă spre cer. Atunci interferez cu muzica universului şi devin notă pe portativul uitării de sine. Atunci parcă nu mai sunt eu, cea din fiecare clipă, văd adâncul din mine şi prăpastia din afara mea. Atunci sunt alchimistul ce-şi schimbă propria viaţă din dragoste pentru semeni.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte chiar ca astronomia să fi ajuns la apogeul ei, din timpurile cele mai vechi, când planetele erau deosebite de stele numai prin mişcările lor, dar nu erau cunoscute ca globuri asemenea cu pământul, când stelele nu erau pentru omenire sorii de astăzi, s-a căutat să se explice cum s-a format universul, cum este el construit, chiar şi cari va fi sfârşitul lui. Teoriile în chestiune nu se întemeiau pe nici un fapt ştiinţific. Târziu, prin secolul XVII, au început să se formuleze teorii mai serioase, mai târziu ceva, Wright în Anglia, Kant în Germania şi Laplace în Franţa au dat la lumină teorii mai aproape de adevăr.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre mine, eram un pervers poliform stătut şi anarhizant. Toate momentele mele de conştientizare se materializau în gurmanderii şi toate poftele mele deveneau momente de conştientizare. Totul mă modifica nimic nu mă schimba. Eram moale, laş şi rebarbativ. Spiritul meu trebuia să găsească în rigoarea gândirii spaniole forma supremă a agatelor sanghinare, iezuite şi arborescente a curiosului meu geniu. Părinţii mei m-au botezat Salvador ca pe fratele meu. După cum indică numele eram destinat să salvez nici mai mult nici mai puţin decât "Pictura" de neantul artei moderne şi toate acestea într-o epocă de catastrofe în acest univers mecanic şi mediocru, în care, din nefericire, dar cu onoare, trăim.

Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colb de stele

Se scutură anii de nisipuri fierbinţi
Şi clipa îşi scurge-n aval nimicnicia
Clepsidra ascunde senină săruturi cuminţi
În tolba sa rece se pierde veşnicia.

Migrează suspinul prin trupul ades lovit
E sufletul un colb de stele prin univers
Cerşetori de secunde suntem prin infinit
Ne cuibărim o clipă la umbra unui vers.

Nu vrem să-nţelegem că e atât de uşor
Să dăruim iubirea, e tot ce noi avem
În plenitudinea unui vis de călător
Suntem ca nişte fluturi şi veşnicie cerem.

Dormim în grota efemeră a unui vis măreţ
Săpând adânc în căutarea fericirii
Neantul ne găseşte şi dorul cel răzleţ
Iubirea fără margini e scrisă-n legea firii.

În praf de stele e cuprinsă nemărginirea
A dragostei putere ne cheamă iar şi iar
Alegerea cea dreaptă ne este împlinirea
Iubirea susţinută nu poate fi-n zadar.

poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Eminescu

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăţ a muri vreodată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creierul este cea mai complexă materie din uni­vers. Mai complexă materie nu există. Este compus din celule de numai câţiva microni, care se văd doar cu microscopul, dar fiecare dintre aceste celule poate să aibă până la peste 20.000 de conexiuni în acelaşi timp. O singură celulă, vă daţi seama? Toate aceste ce­­lule sunt conectate între ele. Dar creierul nu lu­crează doar prin conexiunile celulelor sale, ci şi prin substanţe neurotransmiţătoare, prin hormoni, prin toate umorile organismului care, la rândul lor, in­flu­enţează activitatea creierului care le coor­do­nează. Nu degeaba se spune că în creier "totul se lea­gă cu totul".

Leon Dănăilă în interviu (14 iulie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă stea

O nouă stea străluce printre astre
Dumnezeirea întrupată prevestind.
Pătrunde bucuria în sufletele noastre,
Cântăm cu toţii, pe Domnul preamărind.

O nouă stea străluce printre stele,
Dumnezeiasca dragoste vestind...
Trezeşte-te din somnu-ţi Israele,
Văzduhu-i plin de îngeri, preamărind.

O nouă stea străluce cu putere
Vestind cerescul Dar, venit în lume...
Trezeşte-te din somnu-ţi Adunare,
Te pune în slujba Lui în întregime.

O nouă stea între stele a luminat:
Lumina din Lumină a răsărit,
Mântuitorul, iată, S-a întrupat
Să-aducă eliberare poporului robit.

O nouă stea lumină răspândeşte
Ca să vedem că bunul Dumnezeu,
Ne-a preţuit nespus şi ne iubeşte
Încât ne dă pe Însuşi Fiul Său.

Nădejdea vie în lume-a răsărit,
Văzduhu-i plin de cântul îngeresc...
Din Slăvile divine, Iubirea a venit
Răscumpărând pe-aceia ce-L iubesc.

Străluce Universul că o stea încântătoare
Vesteşte-acum Iubirea cea fără de hotar,
Cerescul Dar venit prin întrupare
S-aducă izbăvirea, prin cruce, la Calvar.

O nouă stea străluce printre astre,
Dumnezeirea întrupată prevestind.
Pătrundă bucuria în sufletele noastre,
Veniţi voioşi, pe Domnul preamărind!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Naşterea Mântuitorului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot aduce nici o dovadă

sunt un martor incredibil
numai bun de pus în cămaşa de forţă
un fel de îndrăgostit etern
de lumea îngerilor
un copil răsfăţat
gânguresc cu luna
mă hrănesc cu stele
din când în când
mă joc cu pletele timpului
desfrunzesc universul
adun flori din inimi
construiesc castele
din nisipul trăirii
mă dăruiesc oceanului
cu disperarea delfinului eşuat

sunt înecatul acestei lumi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consacrare

Încearcă prin semnătură
Să intre în literatură,
Dar cu ceea ce înşiră
A ajuns doar... în satiră.

epigramă de Gheorghe Ionescu din Epigrame (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin viaţa asta mă simt un surd în căutarea muzicii

din inimă în inimă precum un provincial
rătăcit în buricul târgului cu miniştri
totul aici se roteşte în sens invers inimii
aurolaci primadone desfrâu închinare
protipendada şi falsul luci al banului
din când în când un om părăsit
dator trotuarului cu o viaţă
îşi adăposteşte visul într-o cutie de carton
eu trec parcă vinovat şi arunc o monedă
nu fac decât să mă amăgesc că sunt un om bun
totuşi mă doare sau e mai degrabă teama
de a nu ajunge aşa

cui nu-i este frică de sărăcie, îmi zic
iar gândul meu zboară la călugării sihaştri
în sărăcia trupului sunt mult mai bogaţi decât îmi pot închipui
lor nu le e frică nici de sărăcie
nici de viaţă nici de moarte
repetă neantul în căutarea luminii
cum orbii dezleagă florile de culoare
prin atingere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul zorilor

La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Şi-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârşit
Şi, c-o voce din eteruri, şuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuşi a-nlemnit,
Până când ţi-au dat sărutul zorii care... te-au trezit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger prin ger

E noapte, sunt şi eu, sunt şi femei
Afară este ger şi ceva crapă,
Prin trupul tău mai ard nişte scântei,
Prin trupul meu mai curge nişte apă.

Mă simt poet în fiecare clipă
Şi mă frământă tot ce-i omenesc,
Numai de tine, parcă, mi-este frică,
Să nu te pierd cât încă te iubesc.

Dar nu am cum. Cât eşti a nimănui
Vei fi a mea, chiar dacă-s al oricui.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leopardul solitar

nici o iubită n-a fost luna mea de sidef
şerpuindu-se prin fereastra oniric luminată
drept la mine-n tâmpla de vise sărutată
iubito, te-am sorbit ca pe-o otravă blestemată
la ospăţul hienelor din mugurii sălbatici.
eu, leopardul tău n-am fost niciodată acelaşi
fiindcă jinduiam cruzime şi iubire şi dorinţă de semizeu
şi-atunci Dumnezeu îţi punea făptura ta într-un poem
şi te priveam fără de ochii uitării ca pe o stea de mare
aşezându-te nu în universul fiarei jinduitoare
ci în galaxia lumii mele de fragedă stea
eu eram nisipul lunar, tu stea printre stele
plimbându-te pe orbita singurătăţii mele.
când mă priveai, împietream o clipă
din a timpului curgătoare aripă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!