autoportret

Autoportret

Sunt Cain şi nu mă căiesc de rele,
Sunt Iuda şi nu plâng de ce-am vândut,
Urăsc pe Iov, răbdare n-am, nici jele,
Sunt om contemporan, sunt prefăcut!

Sunt Lucifer, mândria mi-i pecete,
Caiafa sunt şi-adeseori Pilat,
Baraba mă numesc, pe verighete
Port chipul lui Mamona incrustat!

Ochii mi-s de Irod în desfrânare,
Râvna de-averi e-a Cezarului rău,
Nimic din ce-i durere nu mă doare,
Sunt Diocleţian, mi-i gura--hău!

Traian sunt, ce din iad spre Cer priveşte,
La care sfântul Ioan Damaschin
Rugându-se-ndelung, primit-a veste
Că Tatăl i-a scos sufletul din chin.

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Rebel şi fără sentimente,
Bat cafenelele-nspre seară
Când nostalgii concomitente
Desfidă... fumul de ţigară.

Pozez... a fi... seducătorul
Virginelor şi-aşa puţine,
Care îşi dezgolesc piciorul
Cât pot privirile... reţine.

Charmant, abil şi enigmatic
Dau aparenţelor culoarea
Şi adevărul... matematic
Al vinului sfidând mirarea.

Nici norocos şi nici rapace
Ciocnesc amabil cu oricine
Paharul viselor de pace
Turnat de june... cabotine.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul inocenţei

De viaţa asta chiar mi-e silă
nevinovatu-i cel mai vinovat
ajunge Doamne nu ţi-e milă
de ce nu-i dragostea bărbat

Nevinovatu-i cel mai vinovat
şi păcătosu-i pururi fericit
că veşnicia s-a născut la sat
dar tot acolo-a şi murit

Şi păcătosu-i pururi fericit
ajunge Doamne nu ţi-e milă
autoportret pe lamă de cuţit
de viaţa asta chiar mi-e silă

Nevinovatu-i cel mai vinovat
şi merită cu dragoste scuipat

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (3 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe simeză

Contemplând simeza cu suflet preaplin,
Pictura-n efluviu e un dar divin:
Bătălii faimoase, cu cai nărăvaşi,
Imortalizate, lupte cu ostaşi.
Armate cu arcuri, cu săgeţi şi scut,
În natura moartă, ulcele din lut.
Flori îmbrăţişate în imens buchet.
Pictor în oglindă, autoportret...
Un colţ de natură, stele, lună, sori,
Zarea necuprinsă, munţii cu ninsori.
Nimfe-n goliciune, ce se scaldă-n larg,
Vele-nvolburate în vârf de catarg.
Nuduri voluptoase cu feţe de crin,
Coapsele cărnoase şi călcâiul fin.
Suverani, regine, în veşmânt luxos,
Curtezane blonde cu păr mătăsos.
Plete zulufate, chip de copilaşi;
Cu-arcurile-ntinse, tandri amoraşi.
Ampla simfonie de nuanţe şi ton,
Este seva vieţii, nesecat filon.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret (XXIX)

Sunt acuzat de mii de fapte,
Cum că nu fac lumii pe plac
Capra cu varza n-o împac
Şi nu-s mereu miere şi lapte...

Ba-s misogin, răuvoitor,
Caustic gratuit cu unii
Ba că-mpletesc prea multe funii
Ba-s prea subtil, cicălitor...

Ba nu-s credul cum cere trendul
Şi nu mă las manipulat
Nu stau pe lung ci stau pe lat
Şi nu văd unde-i happy-end-ul...

Ba sunt nesuferit, prea dur,
Că nu sunt androgin ca ei
( "Zânele" deghizate-n zmei )
Şi nu-mi place să pup în cur...

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu (15 octombrie 2018), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anemone

Voi flori zglobii
în mâinile fecioarei,
prin ce mister
aţi devenit cuminţi
în ochiul de artist?
Ce vrajă
veţi fi emanat
din cupe colorate,
de l-aţi făcut
în mare grabă
mâna lui moartă
să şi-o transforme
în penel?!
An după an
omagiu vi se-aduce,
chiar dincolo
de viaţă şi de moarte.
Prin sala tristă
admiratorii trec
şi se petrec,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul Bacchus bolnav (autoportret Caravaggio)

se născuse în patria fruntariilor,
tâlharilor şi asasinilor
un suflet pururea chinuit,
pândit de pericole neştiute
venea de departe,
venea dintr-o lume pierdută,
din timpul diez al simţurilor sale rănite,
deschise, acutizate,
venise încă din copilăria sa,
gata să se ascundă şi să fugă
oriunde din lumea asta strâmbă
frecventa cârciumi,
medii rău famate
şi aducea în pictura sa religioasă
personaje îndoielnice
ori îşi lua libertăţi obscure...
demonii săi nu erau niciodată adormiţi
torturat de obsesia pentru pictură,
în combinaţie cu mutilarea emoţională
şi boala mintală.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ndoielnic, adânc şi discret

Te iubesc ca pe-o noapte de-arest într-un gând
Al iubirii, furată din somn,
Diplomat şi tăcut, ca o apă curgând,
Ca săracul în haină de domn.

Te iubesc îndeobşte cu toţi anii mei,
De copil, de matur, de bătrân...
Uneori din senin, alteori cu temei,
Sunt un sclav dependent de stăpân.

Să-ţi fiu mamă-aş fi vrut câteodată, nu prunc,
Şi în cârcă pe străzi să te port,
Să te nasc în dureri, să nu pot să te-arunc,
Să-mi devii al mândriei resort.

Te iubesc zi de zi, chiar de nu prea o spun,
Ne-ndoielnic, adânc şi discret,
Fără tine n-aş fi nici mai rău, nici mai bun,
Chipul tău mi-e autoportret.

[...] Citeşte tot

poezie de Simona Diana Ţîru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret cordial

Totul este închipuit în mine:
filozofia oţetului şi filozofia fierii.
Dorm alături de mine ca lângă o piatră
care visează pene pe apă.
Nu am trăit cu mine, nu voi trăi cu mine.
Am trăit şi voi trăi împotriva mea,
La oamenii care rămân în interiorul meu
pentru a-şi îndrepta nodul de la cravată
şi pentru a-şi tăia pieliţele de la unghii.

Toate cele în mine interzise,
sunt interzise şi în tine, mamă.
Dar de aici tristeţea nu e mai mică
decât uciderea, prin lovire de trunchiul mărului
a nemaipomenit de mulţi căţei nou-născuţi.

Dar în interiorul meu îndreptai totul
atât de delicat, cum mă pricep mai bine,
chiar faţa ta, văzută prin frunze de şparanghel.
Şi asta e tot ce-aş vrea să fac,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!