afunda

Două feţe se ating uşor. Gurile se întâlnesc şi se afundă într-un mod tandru una în cealaltă. Ochii sunt închişi, sufletele se abandonează şi se dilată într-o nemărginire euforică; aceasta este graţia cea tainică şi sublimă a sărutului care este trăită în cuplurile care se iubesc.

citat din Gregorian Bivolaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂND UNDEVA UN SOARE ROŞU CADE-N ASFINŢIT

Când undeva un soare roşu cade-n asfinţit,
Acelaşi astru-n altă parte urcă-n răsărit,
Pământul jumătate se afundă în obscur
În timp ce-n altă parte-i de lumini acoperit.

rubaiat de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel cu ciolane

E pomană cu ciolane
Şi dulăii salivează,
Hămesiţi ies din şoproane
Şi se luptă, nu cedează,

Se-ncolţesc şi sângerează
Nu se-aşează în coloane
La pomană cu ciolane
Că dulăii salivează.

Gurile lor grosolane
Oase-ntregi îngurgitează,
Se afundă în cotloane
Şi în linişte visează

O pomană cu ciolane.

rondel de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă

Abia ne-am revăzut o clipă
Şi iar ne-a despărţit talazul
Pândea din umbră nenorocul
Când tu-mi încolăceai grumazul.

Dar revederea noastră mută
A fost de-ajuns ca să-nfiripe
Un înţeles de-o viaţă-ntreagă
În fâlfâirea unei clipe.

Mi s-a părut că-n largul mării,
În noaptea neagră şi afundă,
Văd la lumina unui fulger
O luntre care se cufundă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai adânc...

de la o vreme devenisem amanţi
nu era nicio cale să ajung la capăt
nici nu mai am curajul
să vorbesc despre asta

totul e un du-te vino

e aproape iarna şi
ţipătul corbului se afundă în mine
tot mai adânc

tot mai adânc
tot mai adânc...

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE CONSPIRAŢII PLINĂ ESTE LUMEA! DE VINĂ-I INTERNETUL!
De conspiraţii plină este lumea! De vină-i internetul.
E un păcat că-n otrăvita mreajă cade tineretul,
Precum şi cei ce vor iluzii prin media să mai vândă
Acelor gloate care-n ignoranţă se afundă cu încetul.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna se înteţi şi seticăloşi cu totul. Cerul se învineţi, se înnegri, se apropie depământ şi-l înecă sub şuvoiul ploilor. Oraşul mărunt se dărăpănă şi se afundă şi mai mult într-un orcan de bălţi, de smârcuri şi de noroaie. Copacii îşi plânseră cele din urmă frunze, se întristară şi se despuiară, începură să tremure şi îşi arătară, ca nişte milogi de bâlci, trupurile acoperite descoarţă plesnită şi buboasă şi ramurile strâmbe, răsucite, chinuite.

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Capitolul XIV
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna se înteţi şi se ticăloşi cu totul. Cerul se învineţi, se înnegri, se apropie de pământ şi-l înecă sub şuvoiul ploilor. Oraşul mărunt se dărăpănă şi se afundă şi mai mult într-un orcan de bălţi, de smârcuri şi de noroaie. Copacii îşi plânseră cele din urmă frunze, se întristară şi se despuiară, începură să tremure şi îşi arătară, ca nişte milogi de bâlci, trupurile acoperite de scoarţă plesnită şi buboasă şi ramurile strâmbe, răsucite, chinuite.

Zaharia Stancu în Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Capitolul XIV, Capitolul XIV
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Doamna mea de dincolo de rugă,
Să-mi păstrezi un cer(c) ce nu subjugă,
Ca timpul, care-n cerc ne e nevoie
De-a fi în noi, să fie-n voie...

Doamna mea de dincolo de munte,
Să-mi păstrezi un cer(c), cu stele multe,
Că iubirea, chiar de e profundă,
Dacă nu e Pi pătrită, se afundă...

Vorbele-aruncate-n rug(ă), efemeride
Înnobilează cerul... cu firide.

poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 4

De ce-ai cărat, risipitoare undă,
O moştenire-a frumuseţii-n spate?
Când a naturii lege se afundă
În inimi dezgolite şi curate:
De ce-abuzezi, zgârcenie nebună,
De bogaţia ce n-ai dat-o încă?
De ce, zaraf netrebnic, cânţi în strună
Esenţelor ce-n moarte se aruncă?
Purta-vei singur sufletul şi fala
Şi-ţi vei minţi încântătorul sine:
Atunci când firea-ţi va chema răceala
Cum vei răspunde... dur sau cu ruşine?
Cu tine, frumuseţea-ţi, îngropată
Să fie-ar trebui ca niciodată.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!