+mama +si +fata

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul an de şcoală

Primul an, al meu, de şcoală!
... Cei mai mici, băiat sau fată,
Greu se culcă, greu se scoală.
Eu nu-ntârzii niciodată.

Plin ghiozdanu-abia încape.
Cărţi, caiete, o grămadă.
Şcoala e aici aproape.
Casa e pe-aceiaşi stradă.

Mama, scumpa mea şi buna,
Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineaţa – totdeauna –
Mă aduce pân-la poartă.

Ce mulţime mare vine
Cu ghiozdanul între umeri...
Cred şi eu. E-aşa de bine
Să înveţi, să scrii, să numeri.

[...] Citeşte tot

poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii îşi iubesc enorm propria persoană. Societatea distruge această iubire, religia o distruge - dacă oamenii s-ar iubi pe sine, pe Iisus Hristos cine l-ar mai iubi? Dar pe preşedinte? Dar pe părinţi? Iubirea copilului pentru el însuşi trebuie deturnată. El trebuie condiţionat să-şi îndrepte iubirea spre obiectele, lucrurile şi persoanele aflate în afara lui. Acest lucru îl face pe om foarte sărac, pentru că iubirea faţă de ceva exterior lui - Dumnezeu, Papa, tatăl, soţia, soţul, copiii - îl face dependent de acel obiect al iubirii lui. Devii al zecelea pe listă în propriii ochi, un cerşetor.
Te-ai născut împărat, fericit cu tine însuţi. Dar tatăl tău vrea să-l iubeşti pe el, mama vrea s-o iubeşti pe ea. Toţi cei din jurul tău iubesc pe altcineva, ca şi tine. Ce lume nebună! Fiecare încearcă să iubească pe cineva, când de fapt nu are nimic de dăruit! Şi nici celălalt nu are. De ce se ceartă îndrăgostiţii, se hărţuiesc şi se agasează unule altul tot timpul? Motivul este simplu: nici unul nu reuşeşte să-şi ia ceea ce doreşte. Amândoi sunt goi, amândoi sunt cerşetori.

Osho în Cartea despre barbati
Adăugat de Bordea Andreea Anca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec şoptit

Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o
Pe urmă o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheorghiţă

Deşi nu am avut ocazia să ne cunoaştem niciodată
în sângele nostru se vorbeşte acelaşi dialect.
Pe aici încă se mai moare din greşelile altora.
În lumea aceasta pe care tu nu ai apucat să o distingi
toate dezastrele poartă acelaşi nume: OMUL.
Mama Lucreţie, deşi nu recunoaşte, încă te mai visează.
Uneori, ochii ei de un albastru infinit ascund de ochii celorlalţi lacrimi.
Gheorghiţă, stropii aceia de suflet sunt rugăciuni pentru tine
şi deşi nu îţi mai pronunţă de mult numele
abia aşteaptă să te revadă.
Satul şi-a schimbat doar faţa. Cămările oamenilor au rămas aceleaşi.
Şi cu toate că am plecat cu toţii din el
într-un fel am rămas acolo.
Tată Oane încă se mai teme de injecţii.
Odată a făcut preinfarct şi aproape că ţi-a simţit degetele pe mână.
Cândva te va legăna din nou cu aceeaşi neştirbită afecţiune.
Dar nu încă, dar nu încă...
Gheorghiţă, probabil astăzi ai fi fost un bărbat bine,
cu casă, cu familie şi cu copii.
Uneori am fi pescuit împreună din prăpastiile vieţii absolutul.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat la ţară cu bunică-mea, apoi la altă moşie, cu tatăl meu şi mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de privelişti şi peisagii, care se numesc Sălăveştri, Berbenceni, sate în judeţul Bacău unde tatăl meu ţinea moşii în arendă cu rudele lui noi.

În această vreme moşul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai avea, bunica mea era tristă de moartea mamei mele -- eu mă simţeam str[...]n lumea cea nouă a tatălui meu. Mamei mele a doua -- o fiinţă bună, supusă, roabă -- nu i-am putut spune "mamă" şi din greutatea mea de a deveni familiar şi a da numiri "artificiale" şi oficiale, şi din cauza amintirii adevăratei mele mame, pentru care începeam să am un cult şi o tandreţe alcătuită din tot felul de amintiri, căci deja aveam amintiri şi, cum se vede, amintiri scumpe şi duioase.
În aceşti ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, aşa cum îl am şi acum. Cu altă copilărie, cu altă viaţă, fără aceste lucruri neobişnuite şi triste, aş fi fost poate altfel.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nucul

Tot mai ceri puţin-rămasei
Inimi să mai simtă mult?
Nucule din dosul casei,
Tot al meu şi-aici şi-aorea:
Ziua-n vânt îţi văd doinirea,
Noaptea ţi-o ascult.

Umbra ta învelea rotundă
Masa cea de nu ştiu când,
Şi-amândoi pe banca scundă,
Eu robind suflarea-n gură,
Şi, eu acu-n cusătură,
Mama-mea cântând.

Jale tu, din legănată
Doină, ce de-amar omori!
Dar tu ştii că niciodată
Nu cântam, urmându-i cântul,
Numai, nuce tu, şi vântul
O însoţeai aorea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!