Nucul

Tot mai ceri puţin-rămasei
Inimi să mai simtă mult?
Nucule din dosul casei,
Tot al meu şi-aici şi-aorea:
Ziua-n vânt îţi văd doinirea,
Noaptea ţi-o ascult.

Umbra ta învelea rotundă
Masa cea de nu ştiu când,
Şi-amândoi pe banca scundă,
Eu robind suflarea-n gură,
Şi, eu acu-n cusătură,
Mama-mea cântând.

Jale tu, din legănată
Doină, ce de-amar omori!
Dar tu ştii că niciodată
Nu cântam, urmându-i cântul,
Numai, nuce tu, şi vântul
O însoţeai aorea.

Şi-urmărind fugara-mi minte,
Mă-nvăţai, prieten bun,
Cum s-adun în gând cuvinte,
Şi-mi cântai spre a-mi da cărare,
Şi vedeam că ies cântare
Vorbele ce-adun.

Ca şi-atunci, mai coase mama,
Coase şi suspină rar,
Dar când da-ndărăt marama
Dezvelindu-şi câmpul frunţii,
Părul ei e alb ca munţii
Iernii lui Ghenar.

A murit pe luncă macul,
A murit şi-i mult de-atunci.
Răzvrătit se miră acul
Mâni trudite-acum că vede –
El e tot copil, şi crede
Că-i tot vară-n lunci.

Plânge-acum cântând sub tine,
Nucule, pe cel ce-i dus –
Nu mai vine-o nu mai vine!
Şi-şi îngroapă-n palme faţa:
Cât de tristă-i sting ei viaţa,
Neguri din Apus...

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe copil îl educă tot ce îl înconjoară: câmpul, pădurea, râul, marea, munţii, rândunelele, cucul. Faceţi tot posibilul ca şi copiii dumneavoastră să iubească tot ce-i înconjoară, pentru că fără dragostea faţă de natură şi animale, omul nu poate să simtă din plin, ceea ce numim, cu cel mai minunat dintre cuvinte – VIAŢA.

citat din C. Mihăiescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai e dor?

Spune, îţi mai e dor de mine,
de ochi albaştri şi cuminţi,
de şoaptele-mi dulci şi fierbinţi?
Mă mai aştepţi în prag la tine?

Ştii tu ce mult ai răscolit
liniştea sufletului meu,
cum am făcut din tine zeu
din ziua-n care ne-am iubit?

Din visuri dulci ai coborât,
să mă trezeşti din moarte vie,
s-aduci Lumina în chindie
şi să alungi tot ce-am urât.

Zâmbesc şi ştiu că azi trăiesc
de Dorul meu, născut în tine,
numai în doi ne va fi bine,
să nu te sperii cât IUBESC!

Spune, îţi mai e dor de mine?
Aşteaptă-mă şi ai răbdare!
Am strâns în inimă mult soare,
să ţi-l aduc în dar, de mâine!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu

Din nou frunza lasă pe copac
Şi mă ispiteşte: ce mai fac?!
De-mi revarsă gând ce mă apasă,
Cum să-i spun: mi-e tare dor de casă!..

Clampa uşii stă rămasă-n veghe,
Ochiul de fereastră-i tot mai verde,
Treptele de scări mă urcă-n prag,
Cuibul meu, ştiu, mă aştepţi cu drag!

Mult prea largă-i bolta ta senină...
Amintirile mă iau tiptil de mână,
Porumbei îşi trec aripi albastre
Şi în zbor mă duc la casa noastră!

Nucule, măi nucule, tu nuc,
Încotro acuma să apuc?!
Dorul şi mireasma ta umbroasă,
Mă tot cheamă, mă îndeamnă acasă!

Greu e rodul de pe ramul tău,
Doldora de dor mă simt, ah, eu!
Al meu glas nestins e cam durut,
Se revarsă în cântări de cuc!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exorcism

Cântai atât de bine!
O, Doamne, cum cântai!
Se deştepta în mine
Tot ce-i frumos în Rai.

În baru-acela magic,
La masa mea, pierdut,
Simţeam un iz de tragic
Ce se cerea băut.

Dar vocea ta – ce voce! –
M-a tras, cumva, la sorţi,
Dorind să mă disloce
Din lumea celor morţi.

Resuscitat pe bune
Şi chiar extaziat,
Vedeam perfecţiune
În tot ce-ai arătat.

Dar, cum să spun, efectul
La tot ce îmi cântai,
Se difuza. Cu-aspectul,
Clienţii atrăgeai.

Privirea ta blajină,
Îi mângâia pe toţi,
Iar barul din grădină
A devenit... de hoţi.

De hoţi de inimi, sigur,
De-o inimă: a ta.
Eram puţin nesigur:
Cui, oare, o cânta?

Ceva ţipa în mine
Mai rău ca-n exorcism
Când te-am privit mai bine
În ochi: aveai strabism.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot pe tine...

Când zâmbeşti, zâmbesc şi eu.
Când eşti tristă, plâng mereu.
Când greşeşti, te înţeleg
Şi tot pe tine te aleg.

Când m-ajuţi, îţi mulţumesc.
Când mă cerţi, înebunesc.
Când îmi ceri, eu îţi ofer
Şi tot pe tine te prefer.

Când eşti speriată, te alint.
Când mă-ntrebi, nu te mint.
Când crezi că uit, îmi amintesc
Şi tot pe tine te doresc.

Când îmi şopteşti, te ascult.
Când nu-ţi ajunge, aduc mai mult.
Când nu ai, eu îţi fac
Şi tot pe tine eu te plac.

Când lipseşti, eu mă sufoc.
Când ai ghinion, îţi dau noroc.
Când nu-nţelegi, îţi definesc
Şi tot pe tine te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-nflorit o păpădie!

Nici o floare:
Numai pete mari, de soare...

Doar din frunza cafenie
Putrezită-n umbra rară,
Iese-un pui de păpădie
Să mai vadă ce-i pe-afară.

Se întinde drept spre cer
Pe codiţa lui de gumă.
Dar când vede că nu-i glumă,
Că-i tot brumă
Şi-i tot ger –

Îşi adună pămătuf,
În tecuţa-i vătuită,
Pentru-o zi mai potrivită,
Soarele călduţ, de puf!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot strigat

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, — de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

Am tot mustrat, — de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit — şi tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci ştiu că vine ziua
cu plâns şi ţipăt în zadar.

Am tot înştiinţat — şi mai
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua
cu-nfricoşatul morţii crez.

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum
dar scumpul mântuirii preţ
amar se va plăti cu scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tare greu când ţi-e dor...

Văd acum în depărtare
Un punct mic ce se vede-n zare.
Îi văd! Îi văd venind...
Ziua o-ncep sărbătorind,
I-am aşteptat atâta vreme
Şi-i greu! E greu să tot aştept,
Pornesc la drum la întâmpinare,
Grăbită să le dau o sărutare.
Acum îi văd, le zăresc faţa,
Şi-i greu. E tare greu.
E greu să transpun în cuvinte
Tot ce-am adunat atâta timp în minte,
Chiar dacă au venit eu nu le-aş mai da drumul.
Sub mantia timpului i-aş ascunde-n fumul...
Dar vremea mea de mult e în apus
E doar un vis, din visul meu de sus.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea patimilor eminesciene

Doamne dă-mi melancolia oricând
lacrimi amare să-mi curgă-n cuvinte
acest Iisus Hristos se-nalţă-n cuvânt
această pagină-i doldora de morminte

Lacrimi amare îmi curg din cuvinte
o iartă-ne pre toţi care murim cântând
stele tot mai reci răsar pe bolta fierbinte
şi-i atât de-ntuneric în ultimul meu gând

O iartă-ne pre toţi care murim cântând
mereu ne ispiteşte destinul opus
acest Iisus Hristos s-a-nălţat în cuvânt
acest poem s-a-nroşit spre apus

Şi Doamne-abia-l mai suport
când ţipă că-i mort

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de măreţ e Dumnezeu!

Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalţ pe munţii de bazalt
şi-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt.

Ce împărat îşi duce-oştirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemărginirea
e Tatăl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
şi tremura...

La Tronul Alb se strâng sfielnic
voievozi de foc din Empireu.
Şi heruvimii vin cucernic,
slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpân Atotputernic
e Tatăl meu!

Şi cât de bun e Dumnezeu!
Chiar dacă stelele bătrâne
tot au o vreme când se-aştern,
dar cine în Isus rămâne
e-un fiu etern!

Şi-n faţa slavei sclipitoare,
în ceasul lumii cel mai greu,
când cei ce-au dat pe sfinţi la fiare
vedea-vor Forţa Creatoare
eu voi şopti cu adorare:
E Tatăl meu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte zile

Întineresc în fiecare noapte
Şi-mbătrânesc în fiecare zi
Dar ce folos? Că zilele sunt şapte
Iar noaptea numai una poate fi.

Te văd în vise, tânăr, tot mai rar
Şi tot mai rar oglinda o privesc,
Am degete şi suflet în zadar
Să număr am uitat şi să iubesc.

Iar când primesc în dar un vis cu tine
Mă-ntreb ce să-i mai cer lui Dumnezeu
Să te visez o viaţă? Sau mai bine
Să fii o săptămână doar al meu?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Şi nu ştiu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?

Când te privesc, tu îţi întorci privirea,
În braţe când te iau, pari în chirie.
Să ştii că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie şi mai vie!

Iar dacă pleci, vii şi mai mult în mine,
Că în dorinţe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De eşti vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată şi-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Şi nu mai pot tăcerea să-ţi ascult.
Mă torc fuior în nopţile senine
Să-i fac din suflet disperării şal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doineşte către mal!
Ş-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deşi în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalţ la ceruri numai prin cuvânt.
Şi mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Şi-mi vine dor de blânde-ţi rostiri.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult de-atunci

E mult de-atunci, o ştii şi tu,
Era o dulce primăvară,
Când liliacul înflorea
Şi tot atunci, laleaua rară.

Ai apărut ca din văzduh,
Ca un luceafăr ce străluce,
Ce vine de la infinit,
“Zâmbeşte”, stă, apoi se duce.

E mult de-atunci, dar mi-ai rămas
De-a pururi încrustată-n minte,
Te văd mereu în faţa mea,
Şi ieri şi azi, ca mai-nainte.

Cu farmece m-ai cucerit,
Tu! Căprioară milenară,
În suflet mi-ai aprins scântei.
Şi m-ai făcut să ard ca o pară.

Am încercat de-atâtea ori,
Să te urăsc, să uit de tine,
Dar sentimentele sunt tari,
Nu le distrug nici şapte “mine.”

Deşi în multe-mprejurări,
M-ai alungat, chiar sfidătoare,
Crezând în zilele ce vin
Te-am adorat cu mult mai tare.

Iar după fiecare “gest”
Şi-o despărţire furtunoasă,
Citindu-ţi chipul mai speram
Să te-ntâlnesc şi mai frumoasă.

Dar timpul nu m-a ascultat,
S-a scurs cum numai el o ştie,
Iar eu aştept îndurerat
Speranţele să-mi reînvie.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!

Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare  î
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!
Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inflaţie

Nu mai ştiu exact când,
am trecut prin faţa casei
unui prieten vechi.
Totul îngrijit, acoperiş nou
verde-verde.
Prin coş ieşea un fum subţire-alb
de femeie văduvă.
Nu mai ştiu exact când,
îmi spunea
ştii dragă tot timpul pierdem ceva
un gând, un tren preadevreme sosit, din amintiri...
Cu această listă nu putem merge
preadeparte,
atâta timp cât
cu banii strânşi
pentru o iubire adevărată
poţi căpăta cel mult
o mână de paie.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!