Primul an de şcoală

Primul an, al meu, de şcoală!
... Cei mai mici, băiat sau fată,
Greu se culcă, greu se scoală.
Eu nu-ntârzii niciodată.

Plin ghiozdanu-abia încape.
Cărţi, caiete, o grămadă.
Şcoala e aici aproape.
Casa e pe-aceiaşi stradă.

Mama, scumpa mea şi buna,
Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineaţa – totdeauna –
Mă aduce pân-la poartă.

Ce mulţime mare vine
Cu ghiozdanul între umeri...
Cred şi eu. E-aşa de bine
Să înveţi, să scrii, să numeri.

-Primul an, al tău, de şcoală...
Dragă-mi eşti şi tare mică!
Curtea noastră e mai goală,
Şi e singur Azorică.

Anul ăsta, se-nţelege,
Altfel eşti, în pragul toamnei.
Şcolăriţă eşti, în lege,
Da-mi lipseşti, comoara mamei!

Parcă spune: Ce mai fată!
Stă cu ochii umezi parcă.
Râde-apoi, un pic... Şi – iată –
Parcă lacrimi o încearcă.

Nu-i nimic. E bine. Numa
Vezi de-ascultă! Vezi de-nvaţă!
Coşcogea fetiţă-acuma,
Ai intrat, şi tu, în viaţă...

-Mamă! Asta-i supărare?
(Râde fata...) Ce-i adică?
Merg la şcoală, de, sunt mare,
Nu pot să rămân tot mică!

poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţie maternă

Printr-o banală întâmplare,
Adela, rumena fetiţă,
Tot se-ntreba la grădiniţă,
Cum este când eşti fată mare?
Ea admirase cu candoare,
Pe câte-o tanti cu fustiţă,
Cu pedichiură şi codiţă,
Şi tocuri cui ispititoare
Dorind urgentă rezolvare,
Îi puse mamei o-ntrebare
Iar buna mamă, cu răbdare,
Fetiţei sale îi explică:
Iubita mea, tu, fată mare,
Eşti doar acuma, când eşti mică!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măritiş pe furiş

Îi venise rândul fetii,-n rândul lumii să mărite,
Dar găsişi atâta grabă?! Nu vrea fata... Doamne sfinte!
- Vezi, fă, tu, că eşti femeie, care-i e nemulţumirea,
Că de nu ne ştie satul, fir-ar ei să-i fie firea!
- Mâine, îţi promit bărbate, că deschis am să-i vorbesc,
Numai lasă-mă la noapte rostul bun să-l ticluiesc!
Iaca, vine dimineaţa...
- Fă Ileano, vino-ncoa!
- Ce e bre, atâta grabă?! Ia zi, s-a-ntâmplat ceva?!
- Maică, ştii, vorbeşte satul... Taf-tu este mâniat...
Eşti frumoasă, eşti deşteaptă, numai nu te-ai măritat.
Spune tu măicuţei tale, care-i baiul, draga mea?!
- Iaca-ţi spun maicuţă bună, însă nu te mânia!
- D-apoi ce o fi să fie, zise mama.
- S-a făcut! Ştii tu mamă, cum că fata nu-ţi mai e ca la-nceput?!
- De, tu ai crescut copilă!
- Nu mai sunt nici fată mare! Vezi?!
Aici îmi este hiba.
Zise mama: Ai răbdare! Mergem şi tocmim feciorul
Nu-i aşa de negru dracu!
Oala ta, fetiţa mamei, are-n lume şi capacul.
........................................................................................
Şi veni şi ziua nunţii. Toate-au fost la locul lor,
Patul pregătit prea bine, pentru noaptea mirilor.
- Draga mea, îi zise mama, mergi degrabă, ia dovleacul,
Şi-adânceşte-te în pături prima, altfel dai de dracu!
.........................................................................................
Multă trudă, bietul mire, urgisit şi transpirat,
Cât fumă doar o ţigară, apoi se întoarse-n pat.
Ce să vezi în astă vreme?! Fata puse jos dovleacul
Şi când mirele se-ntoarse, făcu gaură şi sacul.
Bucuros nevoie mare că aleasa-i domnişoară,
Când văzu dovleacul, parcă şi-aminti că-i burta goală.
Făcu poftă de mâncare şi mâncă dovleacul tot
Fiindcă dup-atâta muncă, foame îi era, socot.
Nu fu bine dimineaţă, că la mă-sa vine fata:
- Ce mă fac mămică?! Moare! A mâncat dovleacul, gata...
- Taci că n-are nici pe dracu, (cum o spune toţi românii)
De acum, fetiţa mami, eşti şi tu în rândul lumii!
Taf-tu a mâncat un mar şi ar mai fi vrut vreo zece,
Când o fi să se trezească, o să vezi tu că îi trece!
Iaca! Să vorbească lumea! Nu mai eşti în gura lor,
Eşti femeie măritată, zică de-astăzi câte vor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân o simplă fată

- Tresar de fiecare dată, urât eu am visat
Rămân o simplă fată, iubind acel băiat;
- Eu cred că l-ai iubit, şi încă-l mai iubeşti
Şi el e-un aiurit, dacă de el, vorbeşti?...
- Aşa parcă arată, dar nu-i un aiurit
Rămân o simplă fată, cu visul chinuit;
- Ia fii tu curajoasă, băieţi mai sunt omie
Rămâi frumoasa fată, şi fă-i... o poezie!
- Ia lasă-mă în pace, sunt tare supărată
Şi poezie-aş face, dar sunt îngândurată;
- Încearcă dacă vrei, eu te învăţ de bine
Toc şi cerneală iei, şi va veni la tine;
- Rămân o simplă fată: are altă iubită
Este o îngâmfată, urâtă şi pocită;
- Să ştii că ai dreptate, acum mi-am amintit
Are şi ea, un frate, şi este... cam zmintit!
- Rămân o simplă fată, şi fără de speranţă:
El frumuşel arată, şi eu o... cotoroanţă!
- Luptă-te cu tine, şi nu fi supărată
Eşti o fetiţă bine, şi fi-vei măritată;
- Scriu iute-o poezie, îi spun că mă mărit
Aş vrea multă hârtie, pentru al meu iubit;
- Iubitul meu... să-i scrii, aş vrea ca să mă vezi
Urgent, acum, să vii, că dacă nu: mă pierzi!
- Ba-i scriu... că-s supărată; aş vrea să mă mărit
Iubind, o altă fată, de azi, l-am părăsit!
- Tu te gândeşti ce-i scrii, spune-i că îl iubeşti
Iubita lui să fii, şi să-l... înnebuneşti!
- Rămân o simplă fată: nu mă pricep să-i scriu!
Îi scriu pe altă dată, când poate... o să ştiu!
- Moartea să îl găsească, şi-a naibi poezie!
El ştie să iubescă, şi tu nu ştii a scrie?!
- La ce îi zici să moară, să zici, Doamne fereşte!
El, dacă se însoară, cine mă mai iubeşte?
- M-ai zăpăcit de minte, scrie-i şi tu ceva!
El, va citi cuvinte, şi te va accepta!
- Lasă... că, mă gândesc, căci este un... jăgos!
Eu nu îl mai iubesc; rămână, sănătos!

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii ani de şcoală

Să ne-amintim de primii ani de şcoală...
Erau copii, dar anii au trecut,
Să ne-amintim de doamna învăţătoare
Ce ne-a iubit, pe toţi atât de mult

În clasa I priveam cu ochii-n lacrimi
Părrinţii, cum spre casă au plecat
Dar mângâierea doamnei noastre, parcă,
Putere şi curaj ne-a insuflat.

Ne aştepta pe bănci câte-o bomboană
Şi-o jucărie de la cei mai mari
Şi mai erau primele cărţi de şcoală...
Priveam tăcuţi, cu ochii vioi şi mari.

Zile-au trecut, una şi încă una
Precum o mamă ne-a apropiat
În juru-i. Nu ştiam ce e furtuna
Şi să sperăm în viaţă ne-a-nvăţat.

Ne-a arătat întâii paşi în lume
Ce greu era, dar am continuat
Vocea ei blândă ne dădea putere
Totul era atât de minunat!...

Ne-am despărţit cu ochii-n lacrimi
Doamne, de ce cei patru ani s-au scurs uşor,
Acum trecând prin curtea şcolii noastre
Plângem din nou, din lacrimile lor

O văd în vis pe doamna-nvăţătoare
Ce tâmple albe. Viaţa ne-a schimbat
Dar n-am să uit întâii ani de şcoală
Totul a fost atât de minunat!

Parcă ninge... Fulgi pufoşi de mătase
-mi cad în palme
E o plapumă de vată-ntreg pământul
Oare ce-i?
Ninge azi în toată lumea
Şi de alb plin este cerul
Vezi? Albul pur e-n suflet, e dincolo de lume
Aici sortiţi pieirii suntem, precum o zi...
Dar va să vină iarăşi zorii zilei.
Când Domnului, tu înger îi vei fi
Atingerile tale dau lumină
Acelui care vrea să te asculte
Şi liniştea le-acoperă durerea...
Credinţa-n tine veşnic se ascunde...
În stânga e abis, neant în dreapta
Chiar dacă drumuri greu, e numai unul
Şi-aceea treci peste furtuni, de-aceea,
Nimic, aici, nu ţi se pare greu.
În grădina mea, dac-ai să vi,
Strălucind, lungi fire argintii
Ai să vezi pe-alei, pe flori, pe frunze,
Melcii sunt, urmându-şi calea lor,
În apropiatul viitor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog în noaptea nunţii

- Miresică, miresică
Ţi-o spun fără supărare:
Tu nu mai eşti fată mare
De când erai fată mică!
- Ginerică, ginerică
Ţi-o spun fără supărare:
Dacă vreai să fiu mai mică
Trebuia să fii mai mare!

poligramă de Marius Robu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LASĂ FRICA SĂ-ŢI PĂTRUNDĂ OCHII GOI ŞI UMEZI PARCĂ

Pe tâmplele tale se scurg iubiri diferite,
Pictate pe-o coală, în temple de ceară zidite.
Te-ai născut să fii femeie, un blestem şi un miracol,
Şi să-ţi fie numai moartea singurul durut obstacol...

Ca o Ană eşti zidită între doi pereţi greoi,
O zeiţă părăsită şi uitata-n munţii goi.
Tot din gustul vieţii tale, se mai nasc şi alte vieţi,
Pântec sacru de tăcere, de durere şi tristeţi...

Nicio toamnă nu-i mai mută şi mai tristă decât tine,
Nicio mamă n-ar fi mamă fără ţipătul ce vine
Şi îngroaşă Universul, când sorocul e aproape
Nici măcar Dumnezeirea între ei nu mai încape...

Lasă frica să-ţi pătrundă ochii goi şi umezi parcă,
Şi din ea tu fă lumină, prunci biruitori şi regi...
Noi nu ştim câtă durere şi răbdare vă încearcă,
Dar pe cei ce vor să ştie, de durerea ta să-i legi...

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

setăm cadrul. scena. 1984.
la fel ca în romanul lui george orwell
suntem
mici
şi mari. îmbracă-te, spune mama.
un rucsac alb ca spuma pe masă.
mama l-a cusut. cu litere inscripţionate.
aţă roşie ca sângele.

e toamnă, mamă? o întreb
e la fel ca părul ei alb pe care îl desenez, îl colorez,
îl fac roşu ca frunzele.
se aprind stelele noaptea pentru noi, spune mama

mâine nu e o zi / e o călătorie spre mai departe.
rucascul încet se umple de sânge.
printre caiete şi cărţi de colorat.

nimeni nu doarme în casa asta. casa are ornamente de beton
profile albe, curate.

setez aparatul de fotografiat.
în lentila lui toate par mai mici. si toamna şi mama şi eu.
doar oraşul pare imens. şcoala pare uriaşă. drumul
pare nesfârşit.
mai este puţin şi copiii vor pleca la şcoală.
fiecare cu rucsacele lor. albe, albastre, roşii.

iar rucsacul nostru devine din ce în ce mai greu.
îl fotografiez. în el nu văd nimic.

o văd pe mama pregătind sandwichurile,
umplând sticla cu apă, ştergându-şi broboanele de sudoare de pe frunte.

e o zi frumoasă, mamă! îi spun.
mama zâmbeşte. mă ia de mână şi împreună ieşim din casă.
casa are profile negre acum/ varul a devenit negru.

rucasul s-a umplut până la refuz de sânge.

al cui e sângele ăsta, mamă? o întreb

roţi mici şi dinţate ale maşinii străpung drumul. asfalt curat peste tot.
geamul puţin aburit. răsuflarile noastre calde.
e sângele nostru, al amândorura. nu ne lasă să ne despărţim chiar când
suntem departe una de alta.
dar mama minte. e doar sângele ei.
picurând,
picurând.

ultimul cadru în faţa şcolii. maşina se opreşte.
îi spun la revedere şi-mi dau seama că am uitat
cum o cheamă pe mama.

e prima mea zi de şcoală
si am uitat cum o cheamă. tot ce-mi vine în cap
e cuvântul copilărie.
copilărie.

cu ursuleţi de pluş, cu trenuleţe alunecând pe şine ondulate
cu saniuţe alunecând pe zăpadă, cu copii care se bat cu bulgăraşi de zăpadă
cu pisici care care mă aşteaptă acasă pe calorifer
şi torc.
ai să înveţi o mulţime de lucruri la şcoală, mai spune mama.
da, am să învăţ, îmi spun.

în timp ce maşina se îndepărtează şi eu rămân repetând în faţa
şcolii, printre frunzele roşii şi aurii: copilărie.
copilărie.

cu rucasul meu alb pe spate
apropiindu-mă de uşile şcolii
fericită,
cu rucsacul meu roşu

picurând,
picurând.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tot aici

Ai îmbătrânit de-atunci
Şi frunzele au riduri îngroşate,
Nu ne-am văzut de-atâta timp
Acum ai crengile împrăştiate.

Eşti tot aici, nu te-au tăiat
Acei ce inimă nu poartă,
Dar parcă acum eşti mai înalt,
Se vede vârful cum se-apleacă.

Pe scoarţa veche ai crăpat
Şi crăpăturile sunt dese,
Dar încă înfloreşti îmbujorat
Şi-mi pare mie să nu-ţi pese.

Mă vezi, eu sunt, da, m-am schimbat,
Îţi mai aduci aminte timpul,
Când adormeam doar mângâiat
Mi-acopereai cu flori veşmântul?

E mult de-atunci, dar n-am uitat
Şi dorul m-a chemat la tine,
Sunt argintat şi supărat,
Sunt singur şi nu-mi este bine.

Am să rămân să-ţi povestesc,
Avem o noapte înainte,
Doar dacă nu te plictisesc,
Cu a mea poveste în cuvinte...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea carte

Îmi simt buzele încleştate,
Nu mai pot să rostească nimic!
Mi-este greu să mai scriu a mea carte,
Fiindcă-n ea ai intrat câte-un pic.

Ar fi dublă simţirea şi, poate,
N-aş mai şti să răspund cine sunt,
Fiindcă toate-s amestecate
Şi trăiri, şi-ntrebări, şi cuvânt.

Gânduri multe se-aşază pe buze,
Dar rămân o secundă, un pic,
Şi se-ntorc, parcă vrând să-mi refuze
A rosti chiar şi gândul mai mic.

Va mai trece un timp peste mine,
Până când din tristeţe-oi ieşi...
Tot ce-aud sunt cuvinte străine
Perturbând felul meu de a fi!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vechea stradă

Pe vechea stradă, de-altă dată,
Mă poartă paşi-mi osteniţi,
E amintirea estompată,
Şi-i colb pe umeri gârboviţi...

Castanii de pe vechea stradă,
Cu triste crengi ce parcă plâng,
Prin ceaţă lasă să se vadă,
Faţade ce sub ani se frâng,

Ferestre cu obloane trase,
Ce poartă taine-n dosul lor,
Anume parcă ca să lase,
Să încolţească vechiul dor,

Trăit în anii tinereţii,
Alături de făptura ta,
Ce dat-a dulce-amarul vieţii,
Pe care nu îl pot uita,

Căci vechea stradă de-altădată,
E martor mut al vremii când,
Păşeam cu inima curată,
Un singur trup, un singur gând...

Iar azi tu eşti în altă lume,
Pe vechea stradă merg zdrobit,
Şi strada parcă n-are nume,
N-are-nceput, n-are sfârşit...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tanţa

Stau parcă pe-un arici cu ţepi,
Pe Tanţa, prăvălită-n pat...
Ea mă întreabă: nu începi,
După ce eu am terminat...

Am încercat să îmi explic,
Şi cred că asta-i, din păcate,
Mă bate-aşa un gând peltic:
E bai că Tanţa stă pe spate...

Şi-i zic că un cioban îmi spune,
Pe vreme bună şi pe ploaie,
Că sunt poziţii mult mai bune,
Cum ar fi capră sau chiar oaie...

Dar Tanţa nu mă bagă-n seamă,
Şi mă anunţă cu glas dur,
Că nu-mi mai pune-n laboş zamă,
Şi de o rog şi de-o înjur...

Că-n viaţă toate au un rost,
De eşti molâu ori de eşti tare,
De eşti deştept sau de eşti pros,
Şi mă trimite... la plimbare...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de dragoste

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –
Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut...
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aş intra
Chiar de-mi eşti dragă şi te iubesc –
Gheaţa din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristeţea mea
Te las cu căldura-ţi şi bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtând fata

Există o fată care-ţi place, aşa că-i spui
că ai scula mare, dar că n-ai nicio şansă
s-o utilizezi. Are pretenţii ridicole, explici tu,
apărându-te, dar acestea trebuie, cumva, onorate,
repede şi discret în întuneric.

Când ea îngrozită închide ochii,
îţi retragi cuvintele. Îi povesteşti că şi tu eşti aproape
tot un fel de fată şi poţi înţelege de ce-i speriată.
Când ea-i gata să te părăsească, îi mărturiseşti cinstit
că, de fapt, nu ai nicio sculă, că chiar nu ştii

ce te-a apucat. Cazi în genunchi.
Ea, deodată, se apleacă să te sărute pe umăr şi tu ştii
că eşti iarăşi pe drumul cel bun. Îi destăinui c-ai vrea
să ai copii şi de asta parcă eşti un pic confuz.
Ridici o sprânceană şi-ţi blestemi ziua-n care te-ai născut.

Ea încearcă să te liniştească, dar tu îţi pierzi controlul.
Îi atingi chiloţeii şi implori iertare în vreme ce faci asta.
Ea se zvârcoleşte, iar tu scheauni ca un lup. Ardoarea ta
devine de neoprit. Ştii că o vei avea.
Luat de furtună, ea e fata cu care te vei însura.

poezie de Mark Strand, traducere de Pereu Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiinţă inocentă

Te-aştept prin întuneric şi prin ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale.

Mi-e dor de-un zâmbet călduros

ce risipeşte orice necaz

şi de un suflet călduros

care te scapă de macaz.

Tu fiinţă inocentă care îmi aparţii,

nu mă lăsa acum în umbră!

Îţi dăruiesc orice ca să revii,

căci nu vreau viaţă sumbră.

Să pot trăi în pace cum oi vrea,

să pot iubi pe cine cred.

Că sunt sătul, deşi nu prea...

Şi cum mă vezi, cam şubred.

Eşti tu aceea care-mi pare

a fi aleasa dintre spuse.

Un sentiment oferi, e mare

şi-ndoielnic pare-mi-se...

Pătrunzi în minte parcă prea uşor

şi nu stiu ce să fac -

ori să traiesc, să mor?

Mai bine mă împac.

Poate că nu vei mai ajunge

şi te aştept degeaba...

Ceva în piept mă-npunge

şi eu credeam că-i graba,

dar timpul pentru mine stă în loc

sau trece, nici nu ştiu...

Şi inima aproape că-mi ia foc

la cât e de pustiu.

Mi-e dor de vorbele pe care

mi le spuneai în vis.

Eu nu mai dorm şi doare,

căci nu mi le-ai mai zis...

Oftez din greu, că poate eşti

tot mai aproape de apus,

unde te-aştept să îmi şopteşti

ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.

Mă pot uita la nori,

cum o făceam mereu.

Mi-e teamă c-o să mori

şi o să pleci, dar eu?

Eu te aştept în întuneric şi în ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale...

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara amintirilor

Vine un parfum de tei, de dimineaţă
Aşa cum venea din teiul de acasă
Simt, parcă, un fior de viaţă
Şi gândul meu aleargă, nu mă lasă...

Şi-acum văd teiul nostru de-altădat'
Când puneam ramuri pe la porţi, de sărbătoare
De Hramul Bisericii din al meu sat
Când aşteptam Duminica cea Mare.

Parcă văd macii ce mă sărutau prin grâne
Şi spicele care dădeau, vara, în pârg
Să mă rostogolesc şi-acum îmi vine
Când amintirile, în mine, curg...

Mai văd şi dascălii din şcoala mea
Care, cu drag, mi-au pus slovele în mâini
Astăzi, n-a mai rămas din ea
E-o altă şcoală, dar cu copii puţini.

Şi gârla de pe vale-a mai secat
Şi nici urme de copii nu se zăresc
Acolo, era un cor de broaşte pe-nserat
Era demult, dar încă mi-amintesc...

Şi-acum m-aşteaptă-n poartă acelaşi tei
Mai văd şi iarba din ogradă pân-la brâu
Ştiu că acolo au trăit părinţii mei
Ei nu mai sunt, de asta e pusiu...

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniel: Şi, ce probleme ai, Sammy-o? Are legătură cu mama sau e altceva? Poate... e legat de şcoală – te-a bătut cineva? Sau e ceva mai grav? Poţi să-mi dai măcar un indiciu?
Sam: Chiar vrei să ştii?
Daniel: Chiar vreau să ştiu.
Sam: Chiar dacă nu vei putea face nimic să mă ajuţi?
Daniel: Da, chiar şi aşa.
Sam: Bine. Adevărul e că... de fapt... sunt îndrăgostit.
Daniel: Poftim?
Sam: Ştiu că ar trebui să mă gândesc mereu la mama şi chiar fac asta. Dar adevărul e că sunt îndrăgostit şi eram înainte ca ea să moară şi nu pot face nimic.
Daniel (râde): Nu eşti puţin prea mic ca să fii îndrăgostit?
Sam: Nu.
Daniel: O, bine atunci... e în regulă. Adică, m-am mai liniştit.
Sam: De ce?
Daniel: Pentru că am crezut că era ceva grav.
Sam (suspicios): Mai grav decât agonia totală de a fi îndrăgostit?
Daniel: O, da. Ai dreptate. Agonie totală.

replici din filmul artistic Pur şi simplu dragoste, scenariu de Richard Curtis
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica şi nepoţica

"Nu mai tot da din picioare
Că de-acum eşti fată mare "
E normal aşa să-i zică
Că e încă fată mică.

epigramă de Florea Ştefănescu (martie 2011)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan din Viaţa printre moarte (16 aprilie 2000)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţărătorul

Viaţa e o frământare
Parcă este un concurs
Cine fuge cel mai tare,
Cine zboară cel mai sus...

De la şcoală ni se spune
Să nu fim ca oaia-n turmă,
Să-nvăţăm cu pasiune
Să-i lăsăm pe toţi în urmă.

Locul doi e o ratare
Numai primul loc contează
Doar pe cine-i cel mai tare
Lumea îl apreciază.

Omul viaţa şi-o distruge
Să se caţere pe-un nor
Şi de fapt, ce va ajunge?
Un mare căţărător.

Este bine să fii primul
Doar când ştii să şi trăieşti
Să-ţi ajuţi mereu vecinul,
Să te bucuri, să iubeşti...

poezie de Octavian Cocoş (18 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!