+drumul +in +viata

Lui

De n-aş avea în lume, de n-aş avea uitarea
Din inimă să-mi spele, cu patos frământarea
Aş crede mai mereu că-n viaţa asta-ntreagă
Sunt simplu lut aprins ce nu se mai încheagă.

Mă simt un vas topit, o luntre în derivă
Ce nu-mi aparţin nici mie, dimpotrivă,
Sunt naufragiat pe-o insulă din mare
Iar clipele mi-s grele şi visele amare.

Privirea mi-o ridic spre cerul plumburiu
E noapte-n mine, Doamne, şi nu pot să descriu
Cum mi se pare drumul pe care-acum păşesc
Ca un etern supliciu ce-n taină-l ispăşesc.

Şi simt în jurul meu o ploaie, o furtună
Când norii tot mai negri în jurul meu se-adună
Să-mi smulgă chiar din suflet, brutal şi odios
O ultimă nădejde, aceea în Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Intr-o bună zi ai ştiut în sfârşit
ce ai de făcut – şi ai început,
deşi vocile din jurul tău
nu conteneau să-ţi strige-n urechi
sfaturile lor rele - - -
deşi-întrega casă
începuse să tremure,
iar tu ai simţit vechile lanţuri
la gleznele tale.
"Redă-mi viaţa!"
ţipa fiecare voce.
Dar tu nu te-ai oprit.
Ştiai ce ai de făcut,
deşi vântul scrijelea
cu degete îngheţate
fundaţia lucrării tale - - -
deşi melancolia acelor glasuri
era amarnică. Era deja târziu,
mult prea târziu – şi o noapte cumplită,
şi drumul plin de crengi

[...] Citeşte tot

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii îşi doresc să trăiască fericiţi: când însă vine vorba să vadă desluşit ce anume le face viaţa fericită, privirea li se înceţoşează; şi departe de a dobândi uşor o viaţă fericită, cu cât este mai nerăbdător cel care se avântă spre ea, cu atât mai tare şi-o îndepărtează, dacă a rătăcit cumva drumul. Mai întâi ar trebui să hotărâm care este acel lucru spre care năzuim, apoi să cercetăm pe ce cale ne putem îndrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, dacă se dovedeşte a fi calea cea bună, vom înţelege cât înaintăm cu fiecare zi şi cu cât suntem mai aproape de locul unde ne împinge o dorinţă naturală. Câtă vreme însă rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul şi strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcţii, viaţa ni se va irosi între drumuri rătăcite şi se va scurta, oricât ne-am strădui din răsputeri zi şi noapte.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latenţele ce mor

În fiecare zi,
acelaşi ritm impus,
preexistent,
aceleaşi gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neştiute latenţe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi şi pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente aşteaptă răbdătoare,
ascunse după ceaţa sau după întunericul privirii.

Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găseşte drumul spre scoică
şi zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mişcătoare
sau castele de nisip,
aşa şi viaţa noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari nelinişti
ce cresc în noi şi cresc,
fără s-audă, să simtă, să ştie

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, nemuritor Luceafăr (omagiu)

O, NEMURITOR LUCEAFĂR!
-omagiu spiritului eminescian-

O, nemuritor Luceafăr
ancorat în Cer albastru!
Te aşteaptă flori de nufăr,
să le dai sclipiri de astru!

Zbor de Pasăre Măiastră
e drumul tău prin infinit!
Floare-albastră... Floare-albastră...
cu dor te-aşteaptă-n asfinţit!

Codrul, după tine plânge,
plâng în ropote, izvoare,
căiubirea lor se frânge
pe-ale vremii sanctuare!

Teiul, la pământ se-nclină,
încărcat de flori şi doruri,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (15 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat prea mult pe tabloul lucidităţii şi am pierdut. Va trebui să-mi obişnuiesc ochii cu întunericul ce se lasă. Va trebui să cuget la somnul firesc al tuturor lucrurilor, pe care lumina le ordonează, dar le şi oboseşte. Viaţa nu începe decât în întuneric. Puterile ei de germinare nu sunt decât obscure. E o noapte pentru fiecare zi, este o umbră pentru fiecare lumină. Nimeni nu-mi va cere să primesc aceste umbre cu bucurie. E destul că le primesc. Să te predai ploilor şi vânturilor, să te supui nopţii care vine, să te pierzi în mulţimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să-mi mai caut drumul care duce spre mine. Dar nici nu pot aştepta să se desprindă din neant, zări care încă nu se văd. Desperarea e un entuziasm pe care l-am reprimat din vreme, ştiind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărţit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni îmi rămâne un lung sfârşit de zi, pentru ceea ce am iubit şi încă iubesc.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsă

Te uiţi în jur, toţi au pereche,
Tu c-un copil alături doar,
Zâmbetul gol, rochia veche,
Iar prinţul tău este în bar.

Te simţi pustie, eşti în plus?
Toţi plini de viaţă, tu în vânt,
Adu-ţi aminte ce ţi-am spus,
Drumul ales duce-n pământ...

Ce rost au toate când nu ai
Cu cine sa le-mparţi măcar,
N-o mai făceai dacă ştiai,
Acum să-ncerci e în zadar.

El e departe, nu mai este,
Tu ce-ai ales, nu-ţi e aproape,
Trecutul pare o poveste
Ce-o mai trăieşti jucând din pleoape.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea în schimbare

Încerc să desluşesc astăzi în lume,
Noianul de schimbări, mai mult rele decât bune,
Ce au întins corzi ale timpului şi-au forţat un destin,
În care nu te mai regăseşti şi eşti străin!

Virtuţi ce odinioară aveau căutare,
Îţi dădeau o-nfăţişare şi te ridicau în rang mare.
Când cu ele croiai drumul bun în viaţă,
Acum zac pline de colb, doar în cărţile-n sertare,
Sunt caduce, nu mai au nicio valoare!
Nu sunt bune nici la piaţă!

Noul mod de viaţă hiperconsumerist,
Schimbă paradigma unui trai tihnit.
Pentru abundenţă au loc competiţii,
Unii ridică palate, alţii mestecă pesmeţii!

Se celebrează divertismentul şi plăcerile private,
Gata cu pudoarea şi cu interdicţii date!
Se aruncă în aer reguli şi principii,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (11 iunie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonathan Houghton

Se-aude croncănitul ciorii
Şi trilul ezitant al sturzului.
Se-aude bătaia unei tălăngi în depărtare
Şi vocea plugarului de pe dealul lui Shipley.
Pădurea de dincolo de livadă stă nemişcată
În aerul încremenit al verii;
Şi de-a lungul drumului chicoteşte o căruţă
Încărcată cu porumb, îndreptându-se spre Atterburry.
Şi un bătrân a adormit la umbra unui copac,
Şi o bătrână trece de partea cealaltă a drumului,
Venind dinspre livadă cu o căldare de mure.
Şi un băiat stă tolănit pe iarbă
Lângă picioarele bătrânului,
Şi urmăreşte plutirea norilor pe cer,
Şi-i este dor, şi-i este dor, şi-i este dor
De ceva, dar nu ştie de ce anume:
De bărbăţie, de viaţă, de lumea largă!
Au trecut apoi treizeci de ani,
Iar băiatul s-a întors, uzat de viaţă, înapoi
Şi livada nu mai era acolo,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Cioran a fost profet. A sosit clipa pe care filozoful a considerat-o inevitabilă, aceea a căderii umanităţii din timp. Din acest moment, omul, suportând, umil, cea de a doua izgonire din paradis, suportând trauma celui de al doilea paradis pierdut, nu mai trăieşte cu nostalgia edenului, ci cu nostalgia timpului. Astfel, viaţa individului social contemporan nu mai reprezintă un flux temporal continuu, o plenitudine, ci timpul lui se înşiră ca mărgele pe aţa vieţii, clipă lângă clipă. Totuşi, între două clipe se produce un break, greu calculabil, imposibil de anticipat într-un cosmos măsurat cu viteza luminii, dar el există. O spărtură ca un tunel adânc în drumul existenţial imaginat ca destin, pe care individul a încorporat-o inconştient, astfel că, pentru omul căzut din timp, accidentul, întâmplarea sunt forme de a fi, sunt necesităţi care se pot manifesta ca întâmplare în orice clipă. În orice clipă, deci, individul poate străbate cu o viteză superluminică, viteza, deocamdată, doar intuită a gândului, distanţa de la extaz la agonie, de la sublim la ridicol, de la vis la abis, de la normalitate la anormalitate

Corneliu Sofronie în Măsură pentru Diavol şi bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!