vrajitoare

Mormântul

Pe-o noapte de catran şi zgură
Dacă vreun bun creştin smerit
Pe-ascuns lâng-o dărâmătură
Îngroapă trupul tău slăvit,

Aici, când stele sfioase
Vor clipoci, de somn buimace,
Păianjenii vor ţese plasa
Şi viperele pui vor face;

Vei auzi într-una peste
Osânda bietei tale ţeste
Hăulituri de lupi hoinari

Şi vrăjitoare costelive
Hârjoana babelor lascive
Şi sfatul sumbrilor coţcari.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Imagini ce se încheagă în orice clipă,
Balauri ce aruncă foc pe nări,
Diavoli şi umbre-aleargă în depărtări
Când cosânzene încet se înfiripă...

Schimbări ciudate ce se fac în pripă,
Înalţii munţi devin întinse mări,
Sunt trenuri care-opresc o clipă în gări
Şi ape ce se scurg întru risipă...

Un moş cu plete pare-al meu bunic
Zâmbind de-acolo unde-i dus, departe,
O vrăjitoare ceartă un pitic,

Iar o bătrână o pâine în patru-o împarte,
File de poveste de când eram mic,
Norii mi le-arată, rupte dintr-o carte.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec nesocotit

Ţi-am meşterit bănuţi de fier,
să-mi vinzi un ceas din sănii tăi
zbucnind în vine zurgălăi,
când flămânzeam de vis şi cer...

... Dar scalda caldă, nurii puri
iubeau ciorchinul cel mânat
Şi inima ţi-ai semănat
în colbul plin de scremături.

Ţi-am bănuit arginţi cu zimţi,
uitarea ta să-mi vinzi pe ei,
când rodul florilor din tei
îmi flămânzeau o stea în dinţi.

... Dar vrăjitoare de nefiri,
descântece turnaşi în prag.
Mi-ai dat fiertură de omag
să te descânt din amintiri...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei creole

În ţara cu miresme şi mângâieri de soare
Am cunoscut sub leasă de arbori purpurii,
De unde pică lenea pe gene-n tremurare,
O nobilă creolă cu nuri ce nu-i poţi ştii.

E cald şi pal obrazul ei; bruna vrăjitoare
Păstrează-n port mărire şi mlădieri domneşti;
Şi mândră ca Diana păşind la vânătoare,
Zâmbeşte cu ochi siguri şi calmi când o priveşti.

Dacă ai merge, Doamnă, în ţările slăvite,
Pe ţărmurile Senei şi Loarei înverzite,
Frumoasă, demnă numai de feudali pereţi,

Ai face ca, în taină de tânără umbrire,
Sonete să-ncolţească în inimi de poeţi,
Ce s-ar târâ ca negrii, robiţi de-a ta privire.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă joc numai cu sexul, ci şi cu sufletele, cu imaginaţiile. O târfă este o târfă cinstită. Eu seduc trupurile şi sufletele bărbaţilor şi mă joc cu lucruri serioase, sacre. Eu iubesc sacrilegiul. Sunt un nou tip de vrăjitoare. Bărbaţii cu vieţi serioase, profunde, care nu sunt captivaţi de târfă, bărbaţii care sunt cel mai puţin supuşi voinţei femeii - aceştia sunt bărbaţii pe care îi posed. Sunt o otravă care nu lucrează numai în carne, ci în straturi mai profunde.

Anais Nin în Incest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevastă vrăjitoare

Ea nu-i nici palidă, dar nici îmbujorată,
Ea niciodată nu va fi numai a mea; ca un vin
Alintă mâina ei, desprinsă din poveşti de altădată,
Iar gura sărută ca-n ziua de Sfântul Valentin.

Are părul mai bogat decât o salcie pletoasă;
Sub raza soarelui e prea de tot strălucitoare!
Iar vocea ei salbă de mărgele e, melodioasă,
Sau treptele pe care intri fermecat în mare.

Ea mă iubeşte mult, mult, poate chiar exagerat,
La steaua mea se-înclină a ei stea;
Dar n-a a fost făcută numai pentru un bărbat,
De-aceea niciodată nu va fi numai a mea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot pieptănându-i baba părul, Gretchen a uitat de prietenul ei Karl, fiindcă baba făcea farmece, dar nu era o vrăjitoare rea. Vrăjea numai aşa, ca să-şi treacă vremea şi să trăiască mulţumită. Şi ar fi vrut să rămână Gretchen la dânsa, fiindcă îi plăcea fetiţa. De aceea s-a dus în grădină, a pălit cu cârja toţi trandafirii câţi erau pe-acolo şi toţi au căzut şi-au intrat în pământ, şi acuma nici nu se mai cunoştea pe unde fuseseră. Pasămite baba se temea că Gretchen, când are să vadă trandafirii, are să se gândească la trandafirii ei de-acasă şi atunci are să-şi aducă aminte de Karl şi are să fugă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece mult şi, venind o slujnică să ia apă, cum vede o femeie necunoscută şi furca cea minunată torcând singură fire de aur, de mii de ori mai subţiri decât părul din cap, fuga la stăpână-sa şi-i dă de veste! Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o vrăjitoare straşnică, care închega apa şi care ştia toate drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu ştia hârca: gândul omului. Talpaiadului, cum aude despre această minunăţie, trimite slujnica degrabă, să-i cheme femeia cea străină la palat.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna e de aur barcă

Când cu versuri se încarcă,
Luna e de aur barcă –
Fără vâsle, fără vele,
Plutitoare printre stele.
Trage-n portul unui vis
Şi-ţi şopteşte ce-ai de scris.
Când pe foaie ţi se-aşază
Sprijinită într-o rază
Şi te-aştepţi s-o prinzi, ei bine,
Printre stelele-albine
Vechea barcă aurie
E... de pepene-o felie,
Fiindcă, uite, vrăjitoare,
Şi-a luat altă-nfăţişare.
Lună nouă, lună plină
Scrie-n ceruri cu lumină
Şi-ţi surâde bucălată
Ca un chip ştrengar de fată.
- Ei, e gata poezia?
Te zoreşte durdulia.

[...] Citeşte tot

poezie de Passionaria Stoicescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Myrto

În gând îmi stărui, Myrto, divină vrăjitoare
Şi tu, oraş al mării, cu focuri mii arzând,
Revăd raza-aurorei pe fruntea ta jucând
Şi aurul din păru-ţi cum prin ciorchini apare.

Din cupa ta sorbit-am beţii ameţitoare,
Din licărul de-o clipă al ochilor râzând,
Atunci spre Iacchus zeul cătam, rugi înălţând,
Căci Muza mă scăldase într-al Eladei soare.

Acum ştiu de ce iarăşi vulcanul s-a aprins:
Cu pasul tău, o, Myrto, pe-acolo ai trecut,
Şi dintr-o dată cerul fu cu cenuşă nins.

De când nomadul duce ţi-a frânt zeii de lut,
Sub laurul - cunună pe-a lui Virgiliu liră -
Hortensia cea pală şi mirtul se uniră.

poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!