tulburare

Tulburări digestive: oare

cât să mai înghită ochiul nostru din... peisajul
cu ruine de fabrici, cu ruine de triste uzine?
e... o tulburare
digestivă aici, sau încă nu se ştie ce-ar fi încercat
o inimă de strungar? poate să-şi spele o mână în rampă
cu alta: cu care
se şterge, prin apăsare, la ochi şi în jurul tichetelor de
mâncare... a ochilor prea vioi, a ochilor altcuiva!
mica sau marea
sa aplecare – depinde cum priveşti dispre in
testin – ţine acum de destin: de o crampă...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Lasă-mă să-ţi sărut zâmbetul,
Cheamă-mă, să-ţi adun umbletul,
Valul tău de noroc risipit
Lunecă-l peste ţărm împietrit!

Cruţă liniştea de tulburare
Şi opreşte vânt din turbare,
Cheamă soare-n cununa-nserării,
Fă Lumină în colţul cămării!

Scrie soartă-n culoare deschisă,
Peste viaţa de clipe ucisă,
Dă-i curat început de visare
Şi îngroapă dureri în uitare!

Cer senin, după ploaie-n amiază,
Pune-n sufletul ce lăcrimează
Şi poverile-aruncă degrabă,
Să trăim fericirea întreagă!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna (Sonet Tarot)

E întuneric şi nu-l poţi străpunge
Căci raţiunea-i cât o lună plină
Ce în zadar vrea bezna s-o alunge,
Ca-n viaţa ta să fie iar lumină.
Şi sufletul ţi-e plin de tulburare
Eşti asaltat de temerile tale
Te simţi slăbit, lipsit de apărare,
Nu mai păşeşti încrezător pe cale.
Şi fantezia nu te lasă-n pace
Tot felul de năpaste plăsmuieşte,
Mai bine aşteaptă, las-o să se joace,
Nu te lupta cu ea, căci te zdrobeşte.

Dar când furtuna ei o să-nceteze
Soarele drumul o să-ţi lumineze.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea (Sonet Tarot)

Trecutul este mort, lasă-l în urmă,
Fiindcă o floare când se ofileşte,
Moartea pe dată suferinţa-i curmă
Şi-n locul ei o alta înfloreşte.
Chiar dacă simţi că inima se frânge,
Iar noaptea-i neagră şi eşti plin de jale,
Să nu fii trist, că soarele o înfrânge
Şi lucruri noi îţi vor ieşi în cale.
Dar dacă de trecut te-agăţi cu dinţii
Lăsând rutina să te stăpânească
Te va cuprinde o tulburare a minţii
Şi suferinţa ta o să sporească.

Dar pe ruine de clădiri uitate
Se construiesc palate minunate.

sonet de Octavian Cocoş (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul de rouă

Motto:
"Să mori nu este nimic,
înspăimântător este să nu trăieşti."

(Victor Hugo)

În adierea dorul dintâi
Visele ard în fâşii...
Miezul de rouă închide
Lacrima-n oglinzi fluide!

Departe de dor de iubire
Sângele e-n spinul subţire
Nevindecat de trufie şi fior
Tulburare în timp seducător...

Să nu răneşti miezul de rouă
Să nu împarţi lacrimă-n două
Când pleci tu dincolo de zare
Într-o risipă devastatoare!...

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea

Minte, minte ce mă minte,
Jurăminte pe morminte,
Minte, minte ce mă minţi,
Cu uitare de părinţi.

Şi mă plimbi prin cea stihie,
Pe cap fără pălărie,
Mereu faci câte-un ocol,
Te dă numele de gol.

Îmi tulburi simţirea toată,
Inima o faci uitată,
De mă duce cal în trap,
Fără căciulă pe cap.

Minte eşti trebuincioasă,
Ochiul minţii când te-apasă,
Să îmi duci pasul pe loc,
Cu izvor şi cu noroc.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a tine

Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune şi parfum de femeie.
Are o uşă lemnoasă şi-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Şi... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiţie în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum îşi mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-şi ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri şi pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem 67

Din ochiii primăverii răsunau cireşi
Prin anotimpuri pline de-ntuneric,
Prin veghea noptii, albatroşi întorşi
Roiau în albe dâre de himeric.

Din ochiii limpezi, fantomatic alb
Ardea sub vremi o tulburare nouă,
Mă întorceam în pântecele cald
Şi miroseam salcâmi în flori de rouă.

Din întuneric răsfirat a zori
Se despletea un soare somnoros,
În nimbul timpilor interiori
Creştea un mugure de grâu întors.

Adulmecam lumini a despletire,
Din muzici ale merilor întorşi,
Iar peste apă, luneca subţire,
O oglindire gri de albatroşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Să se ştie cât mi-au fost dragi văzduhul, plăcerea,
Iar cartea mea să-arate mulţimilor de mâine
Ce mult iubit-am viaţa, natura fericită.

La mincile de câmp veghind şi-asupra casei
Zilnic pe-al anotimpurilor chip mi-am pus pecetea
Căci apa, lutul şi flacăra mereu mai naltă
Ca-n al meu suflet nicăieri nu-s mândre.

Am spus doar ce-am văzut, doar ce-am simţit ci inimă curată
Şi pentru care adevărul n-a fost nicicând prea îndrăzneţ,
Căci am avut atâta-nflăcărare de dragoste stârnită
Vrând ca şi după moarte să fiu iubită.

Şi ca un tânăr ce va citi cândva ce-am scris
Simţindu-mă cu tulburare, emoţie, surpriză,
Cu totul dând uitării iubitele agreste
Să mă primească-n suflet, mai dragă ca aceste...

poezie de Anna Brâncoveanu de Noilles din Umbra zilelor (1902), traducere de Virgil Bulat
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!