sfarama

Marină

Care de-argint şi aramă,
Prove de-oţel şi argint,
Sfărâmă spuma,
Putrezi buşteni ridicând.

Stepa curgătoare,
Şi făgaşul imens al refluxului,
Se mişcă în cercuri spre răsărit,
Către coloanele pădurii
Către trunchiurile înmugurind,
Al căror frunziş de puhoiul luminii este lovit.

poezie clasică de Arthur Rimbaud, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinismul a atenuat întrucâtva ardoarea războinică a germanilor; însă n-a putut s-o distrugă, iar când Crucea, acest talisman care-l încătuşează, se va sfărâma, se va dezlănţui din nou cruzimea vechilor combatanţi... şi se va petrece în Germania o dramă pe lângă care Revoluţia franceză nu va fi decât o idilă nevinovată.

Heinrich Heine în Confesiuni (1854)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mica elegie

iubeşte-mă, pentru că şi eu te iubesc,
ţine la mine, pentru că şi eu ţin la tine,
soarele e galben, cerul e albastru, norii sunt albastru deschis,
deci, dragă, să ne bucurăm de viaţă

"... până nu se rupe funia de argint,
până nu se sfărâmă vasul de aur..."

câmpiile sunt verzi, şoselele sunt prăfuite
dealurile sunt aurii, viaductele de cărămidă respiră,
tu eşti o fată bună la sfârşit de concediu
mama ta e o femeie de treabă.

încearcă să te porţi frumos cu mine, să nu mă chinuieşti,
să nu dai frâu liber agresivităţii din tine;
nu te gândi neapărat la măritiş, lasă lucrurile să curgă,
iar când faci dragoste, nu te gândi că faci dragoste.

m-am săturat de amoruri cu pandalii -
cred că şi tu ai avut experienţe din astea: muşcatul pernei, ore şi

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme frumoasă

Vreme frumoasă apă nestemată
căruţe încărcate cu majolica verii
pământ întors în cercul străpuns de lampioane
inofensiv supliciu al flăcărilor mici
dar vine strălucirea acelor briliante
pe care le sfărâmă ciocanul nupţial
începe iar rotirea viesparului în jurul
imensei scorburi unde iernase încolţirea
suita fulgerului şi-a cusut
mantalele de apă de sticlă sfărâmată
în locul pomului sorbit de vânt

poezie celebră de Virgil Teodorescu din Poezie neîntreruptă (1976)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi arpă de aramă

Daţi-mi arpă de aramă
Dar cu strunele de fier
Căci să cânt acuma cer
Ca un vânt ce se sfaramă
Printre stânci de-ngheţ şi ger.

Daţi-mi arpă de aramă
Pe-a mea frunte crengi de brad
Voi să cânt ca largul vad
Sau c-a lumei sântă dramă
Sau ca răcnetul din iad.

Daţi-mi cupa cea de piatră
Dar umpleţi cu sânge roşi
Din duşmanii fioroşi.
...

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să refuz

Ce să refuz şi ce să mai accept?
Toate cuvintele miros a moarte
bat clopotele-amurgului în piept -
mirosul lor, copile, ne desparte!

Încep o floare şi-o termin în zori
mi-e îngerul bolnav şi mă refuză
dă-mi, Doamne, plânsul unei mari candori
şi dă-mi ninsoarea pruncilor pe buză!

Dar nu mai sunt cuvinte ca să spui;
o spadă se sfărâmă între oase -
mi-e îngerul bolnav şi boala lui
în cerul tot a moartea mea miroase...

poezie de Gheorghe Istrate
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se sfărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de nu ar fi avut un colţ sfărâmat!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere imperfecte (1979)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Cuvintele frumoase sunt frunze care cad,
O ploaie de matase, ce ne mangaie seara,
Cand peste strada goala, infiorat, vioara
Ne scalda cu iubirea dorintelor ce ard,

Nu-mi multumi, doar cerul in noapte iti saruta
Adancii ochi de patimi si pielea ta de jad,
Si gura ta de floare, inca nedesfacuta,
Si pleoapa ce tresare, pe perina ta, cald.

Vartej de intuneric din galaxia oarba
Ma zamisleste iata dintr-o tacuta stea,
Ca cerul sa ma cheme si dorul sa ma soarba,
In ploaia care cade pe frumusetea ta.

Ne asteptam de-un secol, si ne sfarama veacul,
Ne-amesteca tacerea in umedul nisip,
Singuratatea trage in inime cu arcul,
Pe strada unde inca nu s-a-ntamplat nimic.

poezie de Ion Vanghele (3 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lupta

–Hei, Sancho, adu-mi armura de vis
pentru ultima luptă,
deşi coasa acestei întunecate Dulcinei
sfărâmă şi stânca.
Noi însă, chiar fără nici o şansă,
ca nişte cavaleri ce se respectă,
n-am renunţat la nici-o înfruntare.

Chiar dacă eu nu pot fi învins,
tu să te ţii pe aproape cu o lumânare
şi s-o aprinzi
înainte de a-mi da ultima suflare.

Dacă o să ţi se pară
că am zburat cu Rocinanta
spre lună
să nu-ţi zici că nu e abună.

–Hei, Sancho, nu lăsa capul în jos
şi nu privi într-o parte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozia şi dragostea? O să încerci cândva aceste două sentimente; inima dumitale încă doarme şi aşteaptă pe cel menit s-o trezească. Îţi închipui că toată viaţa vei pluti pe valuri tot atât de liniştite ca şi acelea pe care a alunecat acum tinereţea dumitale. Te laşi legănată de unde, cu ochii închişi şi urechile astupate. Nu vezi stâncile ce se înalţă din valuri şi nici vâltorile ce le spumegă la picioare... Într-o zi vei ajunge la o strâmtoare presărată cu stânci primejdioase şi acolo întregul curent al vieţii ţi se va sfărâma între vârtejurile furioase, în spumă şi vuiet. Atunci, vei fi sfărâmată şi prefăcută în pulbere de vârfurile tăioase ale stâncilor, fie că te vei vedea ridicată de vreun val puternic şi aruncată pe ape mai liniştite.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!