rotitor

Gândind

gândind prea mult infinitul
aş simţi că mă dezaxez de ţărână,
că stâlpul din vedere la sfârşitul străzii
e mereu rotitor
ş-o pasăre de stradă în geam plânge
scormonind îndoliate cuvinte.

cum infinitul negăsindu-ne loc precis-n el
unde într-adevăr să ne fim trăiţi,
de ruşine el preferă un detaliu de cenuşă
ascunsă sub talpă de lună tristă acum.
iar eu, chiar cu riscul de-mi pierd spectrele cărnii
aş da de pământ cu moarte,
pricină că din dantela meului sânge blând
mi-a smuls dragu-mi frate;
că mi-a rupt o dulce verigă,
cu care plecata-am în lume
pentru crearea sentimentului de trăire
şi a mă experimenta şi eu pe acest expirat pământ.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele la apus o portocală uriaşă din care muşcă oraşul

iarna asta s-a mutat cu viză de flotant în oameni
despre iubire nici-un semn
blocurile s-au ascuţit şi-n colţuri şoareci cu rânjete de oameni nebuni
rod vertiginos din spiritul vieţii

la magazinul din bulevard două şiruri indiene de umbre
inegal aşezate horcăie la două uşi

pâinea transpiră înainte să fie înfulecată de orfanii ciumei roşii

în partea dreaptă în rândul burduşit la ghişeul cu fericire
se îmbulzeau nebunii
părăsiţi precum corbii lui Hitchcock

în partea inimii ghişeul defrişat de tristeţi
doi copii şi-un derviş rotitor la preţ redus
vindeau poezii

pe şina ruginită de cale ferată
nici un marfar să-şi mai tragă sufletul pe drum

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Meravei (5 martie 2018)
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure uranic

(impregnări cosmice)

am ocupat suprafaţa unui zero absolut să pot demonstra
teorema adevărului sustenabilă acestei culori
magia ultimului înec iubite coboară ancora în trup
precum un oratoriu uranic în asfinţit

oricât te-aş durea nu-mi face spânzurătoare din artere

ceea ce sunt dislocă din timpul auriu
mai mult spaţiu decât s-a lipit pe braţele vieţilor mele fluide
arhimede e depăşit
respiraţia şi-a găsit centrul de greutate în secunda zeică
dincolo de buzele noastre
de oasele zornăitoare
pavate cu ochi prismatici sunt stelele bârfitoare
din carne

pentru tine am făcut butoniere focului iubite
ceruri prea multe au greşit ritmul pământul e prea greu

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde începe dansul, unde se termină?

Nu mai numi această lume adorabilă, pentru că nu este.
Îi place să flirteze, e mai teatrală decât adierile vântului.
Geana fulgerului nu este nici bună, nici rea.
Copacul trăsnit arde ca o coloană de aur.
Ploile albastre se scurg direct lângă picioarele
albe-ale arborilor care-şi deschid gurile însetate.
Oare nu vântul, răsucindu-se-n cercuri, a inventat dansul?
Oare florile n-au venit, cătinel, traversând Asia, apoi Europa,
pentru ca, în sfârşit, să strălucească acum
în grădina noastră?
Nu-i căuta acestei lumi o explicaţie, nici felul în care-a fost educată.
Când dervişul rotitor îşi începea piruetele, privea el în afara lui,
spre munţii de granit cu capul în nori,
sau privea spre centrul a toate:
sămânţa, oul, ideea,
care era şi ea acolo,
minunată asemeni degetului mare
curbat şi-atingând, cu gingăşe, alt deget,
micuţul inel de logodnă –
şi-asta în vreme cel el se rotea,

[...] Citeşte tot

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hana

binele
binele este începutul luminii
binele este cana cu păsări din care bea Dumnezeu când e însetat de oameni
binele este atunci când lacrima umple în desisul distanţelor fântâni părăsite
binele e doar atunci când ai cu cine să împărţi

frigul
frigul este o vedenie ce aprinde adânc în pământ depărtarea
abia atunci focul din inima ta stinge priveghiul
rotitor şi însoţitor de soartă un înger cu cheia la gât
frigul începe în tine când în celălalt nu mai e nimeni acasă

iubirea
iubirea este o taină
în timpanul acestui târziu se crapă de ziuă
vor veni la fereastră căutătorii
te vor întreba al cui eşti şi de unde
până când vor locui în numele tău în cea mai cumplită absenţă

piatra

[...] Citeşte tot

poezie de Florian Stoian-Silişteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din caierul bunicii

Torcea bunica timpul în caierul de lână,
curgea întruna firul pe fusul slab zărit, în raza lămpii afumânde.
Nu auzeam secunde, un zumzet abia desluşit se propaga agale
din corpul rotitor ce îmi şoptea poveşti şi-un somn, odihnitor.
Şi tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica
căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.
Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,
iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,
pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor.
Dar, niciodată n-am aflat povestea sfîrşitului de fir,
vedeam, doar dimineaţa, în paner,
din nou, că fusu-i gol şi apare înc-un ghem.
Şi nu ştiam atunci, eram un torcător, ce-adună firul vieţii întruna crescător.
Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins,
ca pe un nod al vieţii în mersu-i necuprins.
Căci veşnică e viaţa, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârşesc.
Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, şi-n bază ancorat.
Câtă miscare-n faţă, cum clocoteşte viaţa,
parcă e un fitil ce muşcă-n viitor cu fiecare germen în şanse roditor.
Nestăvilita sete sorbeşte din trecut şi-ntruna iscodeşte ce nu s-a mai născut.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!