Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

rac

Poezii despre rac, pagina 2

George Ceaușu

În scoică stau lejer ca-n brișcă

În scoică stau lejer ca-n brișcă...
Mă poartă-un cal de mare trap
Să văd dacă plan(c)tonul mișcă
Și toți supușii mei au cap.

Și primul care-mi iese-n cale
E-un rac cu ochii de piper
Fierar cu clești și fără foale
Cu mersul în marșarier.

Urmează ființe fără mațe
Ce-mi fac la reverențe, zeci!
Doresc cu snopul lor de brațe
Să mă îmbrățișeze, deci!

Așa cum văd se tot perindă
În vis supuși pe lângă brișcă
E ca-ntr-o noapte cu colindă...
Când tot ce este viu se mișcă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Spre Noul An, cu elan

Aștept cu bucurie Noul An,
în care toate-aș vrea precum au fost
și chiar de unii m-ar lua la rost,
mă-ndrept spre el cu noul meu elan,

Căci n-am găsit pe-aici nici ren, nici cal,
să-mi leg la sania cu care merg
(și nu-s atât de tânăr ca s-alerg)
spre noul an ca după cașcaval.

Aș merge înainte, dar sunt rac,
și mă tot uit ‘napoi spre vechiul an,
să văd de nu i-am pus cumva capac.

Oi fi eu vesel, dar aș vrea să fac
elanul ăsta să o ia taman,
și drept, la cel mai lăudat... copac.

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Superstiții

Că-i marți și treișpe n-ar fi bai
Și nici că un cotoi
De prin al Iadului serai
Prin față-mi trece-apoi,

Dar să îmi spună mie Ea
Să merg mai cătinel,
Că-s toate semne și-aș putea
Să mă gândesc nițel?!

Păi... mă gândesc, dar cum să fac
În spate câțiva pași?
Marșarier? Oi fi eu Rac,
Dar, ca șofer, mă lași?

Mai știu credințe, câteva,
Da'-s toate fără rost,
Făcute, parcă, doar să stea
Cuminte... omul prost.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aripi

În zbor de fragedă durere
Au ars frivole amândouă,
S-au prăbușit lângă iubire,
Acea iubire-n stropi de rouă.

Amorul le-a surprins naive,
Cu ochii mari și parfumate,
Cu buze dulci și gât de slave,
Cu gene lungi și căutate.

Apoi le-a dezgolit de farmec,
Le-a dat tristețe și venin,
Le-a îmbrăcat în clești de rac
Și le-a trimis pe cer senin.

Am înțeles ce gânduri au
Abia când pană am găsit,
Știam ce căutau –
Pe cel ce strașnic le-a rănit.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Culori

Am intrebat ghioceii de ce sunt asa albi,
mi-a raspuns vantul pe dupa inima,
am intrebat vantul de ce suiera sperantele,
mi-a raspuns movul din stele cazut peste vise,
apoi nelinistit am intrebat stelele de ce lucesc
si mi-a raspuns o bufnita prividu-mi ochii mirati
ca-i lumina din dragoste pentru sufletele singure,
ca-i mangaiere de sus pentru oameni rataciti.
Am mai intrebat campurile de ce-s verzi
si mi-a raspuns sangele albastru de rac,
ca-s albe, nu verzi cum le crezi
si totu-i lucitor pe-al sufletului lin ogor
ca alb si mov sau rosu si galben, albastru si verde
in magicul taram al inimii se pierde
caci totu-i iubire sosita de sus sa aline...

poezie de
Adăugat de Dana SimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mia și Noel

Dedicație nepoților mei...

Noel, toboșarul mamei,
Roșu, ca un rac la față,
Cu ochi aprinși, ca de cicoare,
Ridică casa în picioare,
Nu îi pasă chiar deloc
Dacă mâinile îl dor
De atâta sfântă bătaie...

Tobele-i rabdă furia,
Talentatului băiat,
Dar auditorii casei
Rămân fără de timpane,
De n-au căștile pe cap.

Sora lui, frumoasa Mia,
O zână cu păr de aur,
Ca răspuns la decibeli,
Cântă la pian sonate,

[...] Citește tot

poezie pentru copii de (12 iunie 2017)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marina Tuturman

Fără explicații...

Intr- o adiere blândă, tu te pierzi in văzul lumii,
Aduni gândurile- n palme si le numeri ca nebunii,
Când ai obosit să aflii doar din ele sensul vieții,
Sorții te abandonezi, rostuiesti alte concepții.

Cum că viața- ți este dată, din iubire fără ură,
Fără frici, fără mânie, fără de sindromul,, turmă",
Fără să dai explicații, singur soarta ți- o croiesti,
Harul tău ți- e călăuză, far ți- s legile Cerești.

Nu știi către care zare, inspre est sau spre apus,
Să- ți batătorești cărarea, să audă ce- ai de spus,
Răsăritul să îți nască, frunze, flori pe trunchi uscat,
Iar la vest maritul soare, să n- apună niciodat'.

In cadranul unui ceas, timpu- n secol se măsoară,
Mugurul ce prinde viața, umbra trunchiul o- mpresoară,
Pe pământ, păduri de oameni, prinși de Cer și in adânc,
Vor sfida mesajul morții, vor fuma al morții cânt.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pseudo-fabule

Dacă pisicile, câinii, caii
Ar scrie poeme, din acelea tari, senzuale,
Nu ar mai scrie nimeni altceva.
Un fulger m-a lovit într-o noapte,
Am scăpat, eu sunt copacul care râde.
Râd prin mierlele care mă vizitează.
Un cocostârc cu funcție a trecut pe lângă mine,
Nu vorbește, el știe tot, eu râd.
Nemaiavând picioare, mai mult ascult și privesc,
Glasul meu s-a risipit în frunze, în vânt,
Am zărit un rac cu clești de aur, am râs,
Păsări ce încercau să imite broaștele, am plâns,
Am văzut îngerul morții, se fâțâia în jurul meu,
l-am gonit, alături, un buștean vechi și putred
visa în fiecare noapte că este verde,
cânta, încercând să amăgească fetele.
Cineva s-a oprit, a luat o daltă și l-a cioplit,
A făcut un chip de zeu, au venit oamenii să-l admire,
Un câine s-a ușurat pe el, bușteanul a suferit mult,
Un înger milos l-a dus în Rai, că acolo nu sunt bușteni.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Admirăm

Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea, din el ceva se va alege,
Are urechi și mâini și ochi, citește, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluții noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găsește un leu mort, se joacă și cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,
s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu.
I-au scris o biografie, ah, nu amintea de Shakespeare,
Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector.
*****************************************
Ziua-i masivă, albă și rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zărește
Într-o oglindă ca ochiul de pește.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita, subțire, înaltă

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Centaur

Ai toată viața înainte, centaure rănit,
Găsește piatra filosofală, iubirea,
Piticul roșu o ascunde, el nu cunoaște iubirea,
Cutia neagră ce a rămas pe fundul mării
Ne va spune cândva adevărul.
Din labirintul înghețat iese regina,
Bătrânul gringo vine s-o salute,
Deși nu-l lasă măscăricii,
Soarele-i gol, spune domnișoara Dory,
Ea ne va dărui sărutul morții, cine știe?
Barbare insecte vor cuceri Capadocia,
Candizii dorm printre corbi și visează
Prea albe fecioare, Troia s-a dus în adânc
Din prea multă trufie, trădare,
Cucuta în doze mai mici nemurire aduce,
Râde bufonul, el este om, știe-l Domnul.
Voi visa fără grabă, te ridic cu brațe mereu renăscute,
O nouă lumină din ochii ce nu mai sunt orbi,
Iar vocea pe care nicicând n-o auzi,
Va fi lângă inima ta, cu ea se-mpreună.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook