profunda

Calm pe mare

TĂCEREA, profundă,-i stăpână peste ape.

Întregul zace în somn, imperturbabil,
În vreme ce marinarul priveşte istovit.

Nimic. Doar întinderea plană şi vastă.

Nici o adiere de zefir!

Tăcere înfricoşătoare de mormânt
În atotstăpânitorul deşert al mării.

Fiecare val coboară, afundându-se-n adânc, spre a se odihni.

poezie de J. Wolfgang von Goethe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O alee în Luxemburg

Trecu copila-ncântătoare
Şi sprintenă ca pasărea:
În mână-i strălucea o floare
Şi nou referen pe buze-avea.

Doar ea putea să mai răspundă,
Ah, sufletului meu uitat;
Venind în noaptea mea profundă,
C-un zâmbet l-ar fi-nseninat!

Dar tinereţea nu-i, vai mie!...
Adio, rază ce-ai sclipit,
Parfum, copilă, armonie...
Trecea norocul, - a fugit!

poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul în februarie

O cărare-nzăpezită bătută de veveriţe şi de vulpi
Se-ncolăceşte printre brazi – iarnă mare.
Pietrele-s înăbuşite de nea până sus pe culmi,
Încremenite-s toate, niciun fior, nicio mişcare.

Dar dedesupt, apleacă-te şi-ascultă îndeaproape!
Sub profunda mantie-a tăcerii atotstăpânitoare, albe,
Vei auzi murmurul catifelat al unor firave şoapte –
De păsări şi de lumină, de muguri şi de floricele – salbe.

poezie de Sir Charles George Douglas Roberts, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Doamna mea de dincolo de rugă,
Să-mi păstrezi un cer(c) ce nu subjugă,
Ca timpul, care-n cerc ne e nevoie
De-a fi în noi, să fie-n voie...

Doamna mea de dincolo de munte,
Să-mi păstrezi un cer(c), cu stele multe,
Că iubirea, chiar de e profundă,
Dacă nu e Pi pătrită, se afundă...

Vorbele-aruncate-n rug(ă), efemeride
Înnobilează cerul... cu firide.

poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Ştiu, sunt unii care se-întreabă: de ce nu mai cânt
cu-aceeaşi senzuală-ardoare, cu-acelaşi fraged elan?
Dar ei n-au sesizat profunda operă-a orei,
lucrarea minuţioasă-a minutului, miracolele-adunate-într-un an.

Sunt un arbore-îmbătrânit care,-atunci când, tinerel, creştea,
murmura melodii suave şi dulci, asemeni brizei care-l alinta –
Dar vremea zâmbetelor adolescentine-a trecut de-acum:
azi îşi cântă furtuna cântecul în inima mea.

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu spune
unde se termină ziua
unde începe noaptea
nu folosi cuvinte vane
cuvinte lumeşti
nu spune
unde începe pământul
unde se termină cerul
nu spune până unde eşti tu
nu spune de unde începe Dumnezeu
nu rosti vorbe deşarte
eliberează-te
de vanitatea goală a vorbirii
cugetă în linişte profundă
desăvârşită
până când atingi gloria de a fi
tăcut – fără gânduri.

poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sticla goală

O, libertate, te asemeni pe deplin
Cu o sticlă aruncată în cărare,
Care ieri-a ajuns-aici din magazin
Plină ochi cu bere englezească tare!

O-atingere de ger – o mână – un torent –
O explozie în mine şi-n afară;
Emoţie profundă –un lichid potent –
Şi-am dat pe gât toată berea dulce-amară.

Şi ce rămâne? – o formă fără viaţă!
Un recipient gol, trist şi lipsit de rost –
Templu părăsit de zeu, doar o sticloanţă –
Biata amintire a berii care-a fost!

poezie de William Aytoun, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arderea timpului

ţi-am citit poemul
nu pot să cred....
are doar sclipirea
unui meteorit
departe de arderea
profundă, solară
aş putea spune
a doua moarte a brazilor
tu ce crezi despre tine?
.......................................
-eu?
eu sunt lumina de o clipă
care se pierde în întuneric
dar pentru clipa cât am ars
sunt fericită!
în final
totul devine cenuşă
scrisă sau nescrisă
în arderea neiertătoare
a timpului....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa te văd

O rază de lumină
În geana dimineţii,
O apă cristalină
Ce udă floarea vieţii,
O pată de culoare
Ce ochii îi încântă,
Balsam de alinare
Când inima e frântă,
O briză răcoroasă
Ce arşiţa o stinge,
Privelişte frumoasă
Când plouă şi când ninge,
Fântână de iubire
Profundă şi curată
Portal spre nemurire
Şi viaţă îmbelşugată,
Femeia ce-am poftit-o,
Din sferele divine;
Aşa te văd, iubito,
Când mă gândesc la tine.

poezie de Octavian Cocoş (7 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangenţialul destin

Anii mei...
Mulţi ani cu întâmplări, suferinţe, riduri.
Câteva bucurii acolo, în rest... profundă uzură,
Păcate ale tinereţii înscrise la mituri
Cu tot cu fotografii, într-o broşură
Din care,
Tânjind după zăpezile uitate pe coama stâncii,
Venit de pe tărâmul copilăriei mele, se întrebă copilul:
"Doamne, pe unde o creşte copacul din care, îmi vor tăia
scândura crucii?"

Ce întâlniri ciudate programează destinul!

poezie de Cristian Neagu (5 martie 2013)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!